Național. Se prelungește schimbarea furnizorului de energie electrică

Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunțat pe contul său de socializare că termenul pentru schimbarea furnizorului de energie electrică va fi prelungit cu șase luni, respectiv până le 30 iunie a.c., afirmând că nu furnizorul trebuie să centru liberalizării ci consumatorul astfel încât furnizorii trebuie să dea ,,prețuri mai bune și să se bată pe acesta.”

Negocierile au avut loc vineri, când ANRE a pus în dezbatere modifcarea Ordinului, după ce a avut discuții și cu Consiliul Concurenții, cu reprezentanții Ministerului Energiei dar și cu furnizorii, modificând acest Ordin, prelungind perioada de schimbare a contractelor de la 30 la 180 de zile, șase luni, până pe 30 iunie. De asemenea, s-a mai pus problema trecerii consumatorilor în piața serviciului universal, dar furnizorii pot acorda discount la prețul concurențial, adică factura să fie mai mică lună de lună, indiferent dacă clientul încheie contract cu el, sau schimbă furnizorul.

,,Eu sunt ușor nemulțumit, că mi-aș fi dorit ca în Ordin să scrie că furnizorii au obligația să ofere prețul concurențial cel mai mic clientului din portofoliul său. Că putea să fie prețul cel mai mic oferit cu obligație de preț de serviciu universal cu discount obligatoriu, ca să ajungem la prețul concurențial, sau prețul concurențial, ar fi fost mai explicit. Am discutat cu ANRE-ul și a spus că a discutat cu toți cei patru furnizori și s-au angajat benevol să iasă public cu comunicate că vor acorda acest discount tuturor. Dacă asta se va întâmpla, atunci lucrurile sunt normale. Omul nu se mai înghesuie la ghișeele furnizorilor, îi vine acasă factura pe ianuarie la prețul cel mai mic – deci preț de serviciu universal, discount, preț final de plată, care e egal cu prețul concurențial – în fiecare lună va fi informat despre cea mai bună ofertă a furnizorului, le poate vedea și pe celelalte din piață pe comparatorul ANRE, și șase luni poate studia și opta. Primește acasă și o foaie în care, dacă optează, bifează direct și-și alege și trimite înapoi la furnizor și a încheiat procedura sau așteaptă o lună, două, trei, să vadă ce se mai întâmplă în piață. Dacă șase luni nu alege nimic, atunci discountul dispare, înseamnă că dorește serviciul universal, care e mai scump, și rămâne în piața serviciului. Potrivit Ordinului, furnizorii au obligația lună de lună să vină să-i ofere clientului această informație” a ținut să mai precizeze ministrul Virgil Popescu.

Georgiana Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s