***Vâlcea. Maestrul Dinu Săraru a marcat 89 de ani***
Născut în Slătioara, județul Vâlcea la 30 ianuarie 1932, maestru condeiului Dinu Săraru s-a impus în cultura românească printr-un parcurs alternant şi intens.
Fiul lui Constantin Săraru, învățător, și al Corneliei (n. Morărescu). Copilăria petrecută în comuna Slătioara, unde urmează clasele primare, după care a urmat cursurile liceului „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, apoi din 1947, își continua studiile la liceele „Matei Basarab” și „Mihai Viteazul” din București. În perioada liceului, la numai 18 ani se angajează reporter la Radiodifuziunea Română, prezentând la radio reportaje, recenzii, cronici literare și teatrale și debuteaza publicistic în revista ,,Tânărul scriitor”în 1950.
De-a lungul timpului ocupă diferite posturi, este secretar general de redacție la Revista Secolul 20 și la Luceafarul, jurnalist la ziarul Scânteia Tineretului. A fost directorul Teatrului Mic şi al Teatrului Foarte Mic din Bucureşti între anii 1977 şi 1990 şi Director al Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din București, între 2001 și 2004. A creat „Teatrul Naţional de televiziune” şi Muzeul Teatrului Naţional, șef al Publicațiilor Televiziunii Române, Redactor-șef adjunct și apoi redactor șef al Redacției Culturale a TVR. .
Primele articole îi apar în 1951, în revista „Tânărul scriitor”. Editorial debuteaza abia în 1966, cu volumul ,,Teatrul românesc și interpreți contemporani”. Urmează piesa de teatru ,,Al treilea gong” în 1973, apoi romanul care îi aduce consacrarea literară -,,Niște țărani”, în 1974. Romanul, la fel ca multe alte scrieri ale lui Dinu Săraru, a fost ecranizat cu titlul ,,Vânătoare de vulpi”.
Episoade din romanul ,,Niște țărani” sunt reluate și dezvoltate atât în al doilea cât și în cel de-al treilea volum ,,Clipa”, respectiv ,,Dragostea și revoluția”. Aceste trei romane, care i-au adus faima înainte de 1989, au fost puternic contestate de criticii literari după 1990, pentru adeziunea implicită la stilul romanului socialist, pe tema colectivizării.
S-a remarcat deopotrivă prin articolele publicate în revistele „Secolul XX” şi „Luceafărul”, şi prin intervenţiile de la radioul şi televiziunea publică.
Multe dintre aceste cronici se regăsesc în antologiile „Teatru românesc şi interpreţi contemporani” şi „Al 3-lea gong”.
Şi-a slujit cu patimă convingerile pe care şi le-a exprimat mai ales în literatură. În 1974, Dinu Săraru a debutat editorial cu romanul „Nişte ţărani”, cuprins mai apoi în „Trilogia ţărănească”. A urmat romanul “Clipa” şi el o carte-prefaţă a “Trilogiei Dragostea şi Revoluţia”. Nu a separat niciodată în scrierile sale literatura de realitatea a cărui martor atent s-a dovedit a fi. A continuat să publice romane raportate vremurilor trăite: „Ciocoii noi cu bodyguard” în 2002” şi „Ultimul bal la Șarpele Roşu”, în anul 2011.
A mai publicat, printre altele:
2013 – „Ultimul țăran din Slătioară”, Editura Adevărul Holding
2015 – „Ultimul bal la Șarpele roșu; Carnavalul cătușelor”, Editura Rao
2017 – „Ura din ochii vulpii” – o istorie a Teatrului Mic, Editura Rao
2017 – „Râmnicul meu”, Editura Praxis
2017 – „Corrida”, Editura Rao
2018 – „Marele premiu la Monte Carlo sau dedublarea”, Editura Rao
2019 – „Jurnalul unui personaj controversat. Rememorări provocate de Vartan Arachelian” lucrare apărută la Editura RAO, care a fost lansată și la Biblioteca Judeteană Vâlcea.
A fost distins cu numeroase premii literare şi artistice, precum şi cu premiul Academiei Române. Mărturiseşte că nu l-a părăsit niciodată candoarea, după cum nu l-au părăsit nici convingerile, cele care îl ţin necontenit gata să o ia de la capăt.
Georgiana Leulescu
SEMNALUL ORA-S 