Vâlcea. La Ocnele Mari va fi construit un Complex Turistic

Primăria Ocnele Mari
Remus Sasu și Constantin Rădulescu
Remuls Sasu

***Vâlcea. La Ocnele Mari va fi construit un Complex Turistic***
În sfârșit, o construcție din Ocnele Mari abandonată în 1998, ce fusese inițial destinată unei baze de tratament, ar putea fi transformată în complex turistic printr-un proiect comun al primăriei orașului şi Consiliului Judeţean Vâlcea, potrivit preşedintelui CJ, Constantin Rădulescu.
Șeful adminstrativului vâlcean, a ținut să precizeze că imobilul în cauză va fi supus unei expertize de specialitate, iar CJ şi Primăria Ocnele Mari se vor asocia, pentru a realiza în zonă un complex turistic, respectiv bază de tratament balnear, spaţii de cazare, etc.
Totodată, pentru susţinerea turismului, CJ Vâlcea va continua modernizarea infrastructurii rutiere, de la intrare în Ocnele Mari, asflaltând-se drumul judeţean care traversează oraşul.
,,Cred că este necesar să reabilităm Drumul Județean, și din intersecția de acolo unde vi dinspre Rm Vâlcea și faci dreapta către Ocne, vom începe asfaltarea drumului județean, pentru ca aceia care vizitează Salina, cei care vin să vadă Ocnele Mari, să circule în condiții de siguranță și pe un drum bun. Evident, primarul are mai multe proiecte. Unul dire aceste proiecte ar putea fi comun. Am stabilit astăzi ( 11 febr. a.c.- n.r.) cu primarul Remus Sasu să încercăm să pornim un proiect comun, așa cum ne-m asociat cu Vlădeștiul, cu Vaideeni. CJ Vâlcea şi Primăria Ocnele Mari, se pot asocia pentru a se dezvolta aici o bază de tratament şi un obiectiv turistic, cu locuri de cazare și cu tot ce trebuie. O să avem un parcurs, pentru că această clădire trebuie expertizată tehnic, după care, pentru că primăria are aici o suprafaţă generoasă de teren, vom trece la întocmirea unui proiect. Și la Ocnele Mari trebuie să facem în așa fel încât cei care vin în Rm Vâlcea să găseasdcă o atractivitate fie în Govora, fie în Ocnele Mari, fie în Călimănești, etc. Zona este favorabilă pentru a face turism în județul Vâlcea și pentru a dezvolta orașul Ocnele Mari.”, a spus Constantin Rădulescu.
La rândul său, primarul Ocnelor Mari, Remus Sasu, a ținut să aprecieze interesul președintelului CJ Vâlcea, Costi Rădulescu de a dezvolta acest oraș stațiune, mai ales acum când sunt atâtea probleme stringente de rezolvat. ,,Suntem pregătiți la începutul acestui sezon cu tot ceea ce ține cu partea de infrastructură. Urmează să fie asfaltată str. AI Cuza, între timp ne-am ocupat de construirea trotuarelor, de-a lungul drumului județean între Ocnele Mari și Ocnița, urmând ca odată cu demararea lucrărilor de asflatare să începenm realizarea totuarelor de la intrarea în oraș până în zona centrală.
În ceea ce privește baza de tratament abandonată în 1998, doresc să facem un proiect împreună cu Consiliul Județean, să o redăm circuitului turistic al orașului și să aducă un plus valoare localității. De asemenea, în zona ștrandului de la Ocnele Mari, cât și în zona ștrandului de la Ocnița, dorim să amenajăm o zonă de promenadă care să fie mult mai atractivă pentru turiștii care vor veni în orașul stațiune Ocnele Mari.” a punctat Sasu.

Constantin Rădulescu, președinte CJ Vâlcea


În 2015, pe timpul primarului liberal Petre Iordache, niște investitori chinezii erau interesaţi să cumpere un teren de 13.100 mp inclusiv această construcție, să ia în concesiune un teren cu vegetaţie forestieră, cu o suprafaţă de peste 22.600 mp şi un lac cu apă dulce. Aceștia voiau să facă aici o bază de tratament postoperatorie, investiţia ridicându-se între 3 şi 5 milioane de euro, ce avea să fie finalizată în maxim 36 de luni de la obţinerea autorizaţiei de construire.
Chinezii au venit de câteva ori în oraș, cu propuneri foarte interesante pentru administrația locală, atât pe timpul primarului Iordache, dar și în cel al predecesorului său, Mihai Pătru. Din păcate, nu au fost decât vorbe inutile și promisiuni deșarte!
Georgia Sebeș

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s