Noii prefecți și subprefecți au depus jurământul de credință

***Noii prefecți și subprefecți au depus jurământul de credință***
La jumătatea săptămânii trecute, prefecții și subprefecții din toată țara au depus jurământul după ce numirea lor a fost aprobată de premierul Florin Câțu și publicată în Monitorul Oficial. Unii dintre aceștia au fost reconfirmați pe funcții, iar alții, potrivit protocolului între partidele aflate la guvernare au fost numiți din partea USR- Plus și UDMR.


Argeș. Emilia Mateescu, noul prefect de Argeș
Joi, 4 martie, a.c., noul prefect de Argeș Emilia Mateescu a depus jurământul în funcția de prefect. Evenimentul a avut loc în sala de ceremonii a Instituției Prefectului Argeș, în prezența noilor subprefecți Emanuel Soare și Lucian Ionescu.
Aceasta a declarat pe pagina sa de Facebook : „Sunt onorată să fiu prefectul județului Argeș și totodată recunoscătoare pentru încrederea pusă în mine. Este încrederea Guvernului României, dar și a celor care au votat politicieni care să le reprezinte cu adevărat interesele. Trecem printr-o perioadă grea și avem nevoie mai mult ca oricând să ne vindecăm. Risipa de resurse în cadrul serviciilor publice și administrarea defectuoasă a acestora trebuie să înceteze. În mandatul meu, cinstea și acțiunea în folosul cetățeanului vor fi primordiale. Județul nostru are o istorie bogată de nereguli în administrația locală. Le știti foarte bine. Le știe toată țara! Vă asigur că voi veghea cu intransigența la respectarea si aplicarea legii. Sunt hotărâtă să-mi pun toată experiența și priceperea în slujba argeșenilor. Să arăt că se poate! Vă mulțumesc încă odată pentru încredere și sprijin. Abia aștept să mă apuc de treabă!”.
Înainte de a fi executor judecătoresc, Emilia Mateescu a fost educatoare în comuna Slobozia, apoi la Costești, în satul Stârci, și apoi în Pitești.
Noii subprefecți sunt fostul prefect Emanuel Soare și Lucian Ionescu, șeful Cancelariei Prefectului, cei doi fiind susținuți de PNL Argeș.


Olt. Prefectul Homorean reconfirmat, subprefecții înlocuiți cu Ana Maria Ciaușu și Fănel Bădici
Ana Maria Ciaușu, secretar general al Filialei Olt a Partidului Național Liberal, și Fănel Bădici, președintele Organizației Județene a Uniunii Salvați România, joi după-amiaza, în sistem videoconferință, aceștia au depus jurământul de învestirea în funcții. Totodată, jurământul a fost depus și de prefectul de Olt Florin Constantin Homorean, după ce acestuia i-a încetat miercuri mandatul exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect, însă în aceeași zi a fost numit din nou pe post.
Potrivit Hotărârii Guvernului României 197 din 2021, începând de astăzi (joi n.r.), domnul Florin Constantin Homorean va exercita, în condițiile legii, funcția de prefect al județului Olt. Totodată, începând de joi, potrivit Hotărârii Guvernului României 260 din 2021 și Hotărârii Guvernului României 261 din 2021, doamna Ana Maria Ciaușu și Fănel Bădici vor exercita, în condițiile legii, funcția de subprefect”, se arată într-un comunicat emis de Prefectura Olt.


Vâlcea. Prefectul Sebastian Fârtat renumit, subprefecți noi
Prefectul județului Vâlcea, domnul Sebastian Fârtat, reînvestit în această funcție
Felicitări domnului Achim, noul subprefect al județului. Sunt convins că vom face echipă bună și împreună vom găsi soluțiile pentru a depăși aceste momente dificile pe care le traversăm în prezent și orice provocări vor apărea de acum înainte.
Instituția Prefectului rămâne un etalon al implicării, al legalității, al transparenței și al responsabilității!”, a precizat prefectul Sebastian Fârtat.
Tot astăzi, în cadrul aceleiași ceremonii, a depus jurământul și noul subprefect al județului Vâlcea, domnul Robert-Vasile Achim, care a fost numit în această funcție prin Hotărârea de Guvern nr. 278/2021.
„Mulțumesc Guvernului României pentru încrederea acordată prin numirea mea în funcția de subprefect al județului Vâlcea.


Am convingerea că voi avea o bună colaborare cu domnul prefect Sebastian Fârtat, cu serviciile publice deconcentrate și cu autoritățile publice locale.
După cum bine știți, avem un program de guvernare bun, asumat de coaliția de guvernare, și este necesar să fie implementat în mod eficient și în județul Vâlcea.
Consider că digitalizarea, depolitizarea și profesionalizarea instituțiilor publice sunt acțiuni necesare pentru buna funcționare a acestora în interesul cetățeanului și, cu siguranță, Instituția Prefectului va fi un bun exemplu de transparență și eficiență pentru instituțiile și autoritățile publice din județul nostru”, a transmis noul subprefect al județului Vâlcea Robert-Vasile Achim are o experiență de peste 13 ani în domeniul juridic.
Acesta a absolvit Facultatea de Drept „Simion Bărnuțiu” din Sibiu, facultate la care a obținut și un master în Dreptul afacerilor. În perioada 2007-2009 a fost consilier la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, iar în ultimii 11 ani a deținut funcția de consilier juridic în mediul privat.
Din 2019 este membru al PLUS și a fost propus pentru această funcție de alianța USR-PLUS.


Mehedinți. Prefectul Cristinel Pavel și subprefectul Chiriac, reconfirmați!
subprefect Claudiu Chiriac, dar au redepus jurământul prefectul Cristinel Pavel și Doina Dobre.
”Vreau să mulțumesc Guvernului României, Organizației Județene a Partidului Național Liberal Mehedinți și președintelui acesteia, domnul ministru Virgil Popescu, pentru încrederea acordată. De asemenea, vreau să le mulțumesc mehedințenilor pentru că mi-au fost alături în ultimul an în lupta pe care am dus-o împreună împotriva acestui virus. În felul acesta am putut să ținem sub control această epidemie și numărul cazurilor de îmbolnăviri să nu explodeze în județul nostru. Sigur, în continuare rămânem în prima linie în lupta cu acest virus pentru că situația nu s-a stabilizat. Am fost o echipă bine sudată aici la Prefectură și am avut un sprijin important în colegii mei liberali, subprefecții Doina Dobre și Octavian Tuțu, cărora, de asemenea, vreau să le mulțumesc pentru buna colaborare”, a declarat Cristinel Pavel.
Cu ocazia depunerii jurământului ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode le-a transmis reprezentanților Guvernului în teritoriu că au datoria să vegheze la respectarea legii și, în același timp, să acționeze ca liant între comunitățile locale, autorități și Guvernul României.
”Prefecții și subprefecții numiți în ședința de Guvern din 3 martie au depus azi jurământul la învestirea în funcție. În mesajul pe care l-am transmis noilor prefecți și subprefecți, cu ocazia ceremoniei de învestire, am subliniat imensa responsabilitate care vine odată cu numirea în această funcție. Cei care începând de astăzi ocupă aceste demnități au o datorie foarte importantă: să vegheze la respectarea legii și în același timp să acționeze ca liant între comunitățile locale, autorități si Guvernul României. Ne aflăm în continuare în stare de alertă, de aceea rolul lor va fi crucial în derularea campaniei de vaccinare, în informarea corectă și promptă a cetățenilor și, nu în ultimul rând, în îndeplinirea funcției de reprezentare a Guvernului României în teritoriu. Aștept de la noii reprezentanți ai Executivului în teritoriu implicare totală, o bună coordonare cu Ministerul Afacerilor Interne, responsabilitate față de interesele comunităților și ale cetățenilor și asumarea deplină a rolului constituțional ce le revine. Anul trecut a fost, fără îndoială, cel mai mai greu an din istoria Instituției Prefectului, efortul instituțional pentru limitarea efectelor pandemiei Sars-Cov-2 fiind unul susținut. Le-am mulțumit astfel prefecților și subprefecților care și-au încheiat mandatele pentru munca depusă si, totodată, am accentuat nevoie unei implicări active din partea celor noi pentru îndeplinirea cu onoare si responsabilitate a misiunilor viitoare care nu sunt deloc ușoare”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.
Georgiana Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s