File de istorie. IN MEMORIAMSARMIZA BILCESCU ALIMĂNEȘTEANU

File de Istorie.

***IN MEMORIAM SARMIZA BILCESCU ALIMĂNEȘTEANU***

Evocarea marilor personalități ale dreptului, fie teoreticieni, fie practicieni ni se pare o obligație nu numai morală, dar și una utilă pentru prestigiul nostru național și pentru știința dreptului. De ce ne-am propus să evocăm astăzi pe Sarmiza Bilcescu Alimăneșteanu? Pentru că dânsa a fost prima femeie din lume care a obținut titlul de doctor în drept la Paris, prima femeie din Europa care a urmat Facultatea de drept din cadrul Universității Sorbona din Paris și, în fine, prima femeie avocat din Europa. Evident, pentru a urma Facultatea de drept din Paris și a lua doctoratul, a trebuit să învețe limba franceză, să cunoască cultura franceză, așa cum au făcut și alți români iluștri precum poetul Vasile Alecsandri, fost ambasador al României în Franța, olteanul Eugen Ionescu, născut la Slatina, Jud. Olt, scriitor celebru, promotorul teatrului absurd, membru al Academiei Franței, celebra actriță Elvira Popescu care a jucat la Teatrul Național din Paris, avocatul Nicolae Titulescu, ales de două ori președinte al Ligii Națiunilor, celebrul sculptor Constantin Brâncuși, oltean din Târgu-Jiu, care avea atelier de sculptură în Paris, pictorul Nicolae Grigorescu, compozitorul George Enescu, avocatul Take Ionescu, doctor în drept la Paris, prof. Tudor R. Popescu, doctor în drept la Paris și mulți, mulți alți români. Toți aceștia se îndreptau spre Paris, orașul lumină și, după terminarea studiilor, fie se întorceau în țară, fie se stabileau în Franța, contribuind la dezvoltarea științei, culturii și mai ales a artei naționale și universale. Am considerat util să subliniem aceste lucruri pentru că recent, mai multe posturi de radio și televiziune din Paris au făcut emisiuni satirice la adresa românilor afirmând, între altele, că românii învață franceza pentru a putea cerși în Franța. Afirmația aceasta a provocat protestul Ministerului de Externe al României și a cauzat o indignare profundă a celor care au învățat limba lui Voltaire ca pe limba lor maternă, pentru a cunoaște direct cultura, în special valoroasa sa literatură. De asemenea, afirmația a afectat memoria înaintașilor noștri care au privit Franța ca pe a doua lor patrie. În fine, credem că afirmația a afectat întreaga țară care, așa cum se știe, este o țară francofonă. Dar să revenim la Sarmiza Bilcescu Alimăneșteanu, pe care o vom numi în continuare Doamna Sarmiza.

S-a născut la data de 23 aprilie 1867, părinții săi fiind Bilcescu Dumitru, economist, membru al Partidului Național Liberal, Președinte al Băncii Naționale a României, și Maria Bilcescu, militantă feministă. În anul 1884, la vârsta de 17 ani, a plecat la Paris împreună cu mama sa și a solicitat să i se aprobe să urmeze cursurile Facultății de Drept din Paris.

Cererea sa a provocat discuții furtunoase în Consiliul Facultății de Drept, dat fiind că, până în acel moment nicio femeie, nici din Franța, nici din străinătate, nu avusese curajul româncei noastre de a solicita să studieze dreptul, materie rezervată, până atunci, numai bărbaților. Spiritul militant, cutezanța, încrederea, tăria de caracter atât a Doamnei Sarmiza , care avea să devină mai târziu militantă pentru emanciparea femeilor, cât și a mamei sale care era deja militantă feministă, le-au ajutat și în final Consiliul facultății a aprobat cererea, Doamna Sarmiza devenind astfel prima femeie din lume admisă la Facultatea de Drept din Paris. Totodată i s-a permis să participe la cursuri împreună cu mama sa.

Lupta nu a fost ușoară, mama Doamnei Sarmiza l-a apostrofat pe Pikard, secretarul Facultății de Drept cu următoarele cuvinte: „sosesc dintr-o țară îndepărtată, unde nu se contestă dreptul femeilor de a-și face educația”; „cum este posibil ca, într-o țară unde și pe porțile închisorilor scrie libertate, dumneavoastră să împiedicați o femeie să se instruiască?” La data de 17 iunie 1887 a obținut licența de drept, devenind prima femeie licențiată în drept, iar la data de 12 iunie 1890 a susținut cu brio teza de doctorat intitulată „Condiția legală a mamei în dreptul român și în dreptul francez”, acordându-i-se titlul de doctor în drept și devenind astfel prima femeie din lume care a obținut acest onorabil titlu. În anul 1881 s-a întors în România și a solicitat să fie primită în Baroul Ilfov, care cuprindea atunci și Bucureștiul, al cărui decan Take Ionescu, care obținuse doctoratul tot la Paris și care era un excelent avocat și orator, rămas în istoria avocaturii cu denumirea de „Tăchiță, gură de aur”.

Și la București au fost discuții contradictorii privind înscrierea în Barou a Doamnei Sarmiza pentru că, până la acea dată, nicio femeie din Europa nu fusese înscrisă pe tabelul avocaților pledanți. În final, Doamna Sarmiza a ieșit și de această dată învingătoare: cererea de primire în Barou a fost aprobată și a devenit astfel prima femeie avocat din Europa, ceea ce este un merit deosebit nu numai pentru dânsa dar și pentru Baroul Ilfov care a înscris în rândurile sale, pentru prima dată în Europa, o femeie.

În anul 1897 s-a căsătorit cu Constantin Alimăneșteanu, inginer de mine, care își făcuse studiile tot la Paris (L’ecole des Mines de Paris) și a fost deputat în perioada 1909 – 1914. Familia Alimăneșteanu, zisă și Alimănășteanu se înrudea cu familia semnatarilor acestui articol, originari din satul Alimănești, Județul Olt, iar curtea casei bunicilor noștri din Alimănești este lipită de casa Alimăneștenilor.

După ce s-a căsătorit cu nea Costică, Sarmiza venea deseori în casa noastră. Mama și, respectiv bunica noastră Polina, care fusese botezată cu acest nume de către Polina Alimăneșteanu, sora lui nea Costică, o descria pe Sarmiza ca fiind foarte voinică, energică, foarte populară, dar cu o cultură generală extraordinară.

Doamna Sarmiza a militat pentru educarea femeilor și în favoarea accesului lor la studii superioare, fiind membru corespondent pentru România a Societății de legislație contemporană. Totodată s-a dedicat Societății Domnișoarelor Române. Avea talent în domeniul muzicii, a dat numeroase concerte, unele simfonice organizate de Directorul Conservatorului, în care a fost solistă, dar a preferat să devină avocat, considerând că este mai utilă națiunii. Muncea mult, câte 18 ore pe zi; a organizat Serviciul de ajutor al Primăriei și împreună cu Pia Alimăneșteanu, nepoata lui Costică Alimăneșteanu, a lucrat la înființarea de cămine și cantine pentru studenți, în special pentru cei de la drept. În anul 1925 a participat la Slatina, alături de Regina Maria, la inaugurarea monumentului ridicat în memoria Ecaterinei Teodoroiu, eroina de la Jii. Manifestarea a fost organizată de Ing. Vasile Alimăneșteanu, Prefect de Olt, senator care era frate cu Ing. Costică Alimăneșteanu, fostul soț al Doamnei Sarmiza.

Cei mai mulți participanți au fost din satul Alimănești, între care și părinții și bunicii semnatarilor acestui articol, care au adus cu ei covoare, velințe, costume populare, flori și au împodobit orașul, iar ofițerii de cavalerie, în uniforme regale de gală, pe cai frumoși, albi desăvârșeau frumusețea activității, în sunetele muzicii de fanfară. A construit biserici și școli. Fostul Ministrul al Învățământului, Spiru Haret i-a acordat decorația „Răsplata Muncii”, clasa I, pentru că dânsa și soțul său au trăit doar pentru fapte pozitive, s-au coborât în mijlocul țăranilor, le-au cunoscut nevoile și durerile.

Victor Epure

Doamna Sarmiza a decedat la data de 26 august 1935 în localitatea Valea Mare-Pravăț. Regina Maria, cu care era prietenă, a trimis fiului defunctei, Dumitru Alimăneșteanu, o telegramă în care îi transmite cele mai sincere condoleanțe pentru moartea „vrednicei tale mame, care a fost una din cele mai distinse și mai destoinici dintre femeile române.” Nu putem să încheiem aceste rânduri fără a ne referi și la fiul Doamnei Sarmiza, Dumitru C. Alimăneșteanu. S-a născut în 1896, a urmat Școala de mine din Paris, ca și tatăl său, și a devenit inginer de mine în 1918. A fost membru marcant al Partidului Național Liberal, deputat și ministru de finanțe al României (1933 – 1945/1946), militant anticomunist, deținut și cu reședință forțată între 1950 și 1964. A decedat în 1973, fiind victima unui accident de tramvai în cartierul Vatra Luminoasă din București. Unul dintre autorii acestor rânduri (Rădulescu Dumitru Octavian) își amintește cu tristețe de Dumitru Alimăneșteanu care a fost nașul său de botez și care i-a dat prenumele său de Dumitru, care amintea atât de dânsul cât și de bunicul său, Dumitru Bilcescu, tatăl Doamnei Sarmiza. Totodată i-a urat să ajungă avocat și doctor în drept, în amintirea ilustrei sale mame, care decedase cu cinci ani înainte. În anul 1971, Dumitru Alimăneșteanu, deși era foarte bolnav după anii de detenție din perioada represiunii comuniste, a asistat la susținerea, la Facultatea de Drept din București, a tezei de doctorat de către Rădulescu Dumitru Octavian, conducător de doctorat fiind regretatul prof. Tudor R. Popescu, doctor în drept civil și comercial, a cărui memorie o vom evoca într-un articol.

Autori: Paula Rosenberg – Notar public, București Amalia Tudor – Notar public, București Drd. Octavia Rădulescu – Avocat, Barcelona Dr. Dumitru Octavian Rădulescu – Notar public, București(Revista de drept comercial – serie nouă, Anul XXII, Nr. 9/2012)

Text cules de Victor Epure,

autorul lucrării „Boierii alimăneșteni în cronica timpului”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s