Olt. Jandarmeria Română sărbătorește 171 de ani de la înființare

***Olt. Jandarmeria Română sărbătorește 171 de ani de la înființare***

Potrivit istoricilor, momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române este 3 aprilie 1850 când, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea corpului slujitorilor în jandarmi”.
Prin această lege s-a dat statutul juridic armei jandarmeriei şi s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare. La 23 iunie 1865, a fost redactat Regulamentul pentru serviciul jandarmeriei de oraş, prin care se stabilea locul şi rolul în noua formă de organizare, în urma căruia, deşi se aflau sub autoritatea Ministerului de Război, jandarmii au fost puşi sub autoritatea Ministerului de Interne.


Potrivit acestui document, Regimentul de jandarmi din Moldova se împărţea în două subdiviziuni, fiecare având în zona de responsabilitate câte şase ţinuturi (judeţe). Fiecărui ţinut îi era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga câte o companie la Isprăvnicia Iaşului şi la Poliţia Capitalei (Iaşi). Rezulta, astfel, un total de 14 companii de jandarmi, cu un efectiv total de 1.433 jandarmi călări şi pedeştri.
Domnul Moldovei deschisese, la 17 februarie 1850, prima adunare a Divanului Obştesc, iar la 25 februarie 1850 a solicitat Divanului să ia în discuţie proiectul pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi.

Concurs de tragere cu pistol Bereta – 2018 – VGtv Regional locul I

Divanul Obştesc a votat această legiuire la 12 martie 1850.
Legiuirea promulgată de Grigore Alexandru Ghica la 3 aprilie 1850 a constituit actul de naştere al acestei arme şi a stat la baza tuturor legilor care au urmat, principiile sale rămânând valabile în întreaga istorie a Jandarmeriei Române.
Jandarmeria a cunoscut un amplu proces de modernizare în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Necesitatea elaborării unei legi de organizare a Jandarmeriei în întreaga ţară a dus la promulgarea Legii pentru organizarea Jandarmeriei rurale, prin Decretul Regal nr. 2919 din 30 august 1893, urmată de Regulamentul de aplicare a Legii Jandarmeriei rurale din 1 septembrie 1893.
În prezent, activitatea Jandarmeriei Române este reglementată de Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, care stabileşte statutul, atribuţiile şi competenţele instituţiei, organizarea şi conducerea, drepturile şi obligaţiile personalului instituţiei. Potrivit legii, ”Jandarmeria Română este instituţia specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care exercită, în condiţiile legii, atribuţiile ce îi revin cu privire la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, la prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi la protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism”.
Grupul de presă VGtv Regional urează ,, La mulți ani” tuturor jandarmilor români, în special celor din Olt, Vâlcea, Argeș și Mehedinți!
Autor: Dr. ing. Grigore Sebeș

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s