Vâlcea. CJ Vâlcea, Alba și Sibiu într-un proiect comun pentru dezvoltarea turismului

***Vâlcea. CJ Vâlcea, Alba și Sibiu într-un proiect comun pentru dezvoltarea turismului***
Vâlcea, Sibiul și Alba, trei județe cu potențial turistic deosebit și-au dat mâna pentru dezvoltarea acestuia într-un proiect comun finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Semnarea proiectului comun a avut loc la Consiliul Județean Vâlcea, în prezența vicepreședintelui Florian Marin, care a ținut să precizeze că ,, Turismul a reprezentat și reprezintă un domeniu prioritar în activitatea Consiliului Județean Vâlcea. Stau mărturie în acest sens proiectele derulate de C.J Vâlcea, atât în mandatul precedent dar și ca axă prioritară, în actualul mandat al președintelui Consiliului Județean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu.


În acest sens, urmare a deciziei președintelui C.J Vâlcea, alături de colegii de la C.J Sibiu și Alba, urmează a se derula un proiect turistic deosebit, cu finanțare nerambursabilă, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare ( P.O.I.M ), ce va avea în vedere situl „Frumoasa”, arie protejată, aflată pe raza teritorială a județelor Sibiu, Vâlcea și Alba.
În județul Vâlcea, situl „Frumoasa” cuprinde suprafețe montane și submontane din localitățile Voineasa, Mălaia, Brezoi și Câineni.”
Florian Marin a mai spus că această întâlnire a fost o primă etapă în care a condus o ședință tehnică de analiză a măsurilor și acțiunilor din Planul de management al sitului amintit.


Potrivit vicepreședintelui CJ Vâlcea, Marin Florian, la această activitate, organizată de către Direcția Generală Programe și Relații Externe din cadrul C.J Vâlcea, au participat primarii localităților Voineasa și Mălaia precum și conducătorii ori reprezentanții instituțiilor și structurilor partenere, respectiv Direcția Silvică Vâlcea, Garda Forestieră Vâlcea, ABA Olt, Agenția pentru Protecția Mediului Vâlcea, Hidroelectrica Vâlcea precum și ai Salvamont Vâlcea, respective, ai Centrului de Promovare Turistică Vâlcea.
,,Le mulțumesc tuturor, atât pentru participare cât și pentru propunerile, pe care le-au înaintat pentru derularea proiectului!” a conchis vicepreședintele CJ Vâlcea, Florian Marin.
Georgiana Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s