Argeș. Consiliul Județean a votat bugetul pentru acest an

***Argeș. Consiliul Județean a votat bugetul pentru acest an***


Consilierii județeni argeșeni au votat, săptămâna trecută bugetul pentru investițiile din acest an, în valoare de peste 410 milioane lei.
Potrivit președintelului CJ Argeș, Ion Mânzână „Față de bugetul de anul trecut, cheltuielile de funcționare au scăzut cu 10%, iar cheltuielile pentru investiții au crescut cu 10%, față de bugetul inițial al anului 2020. Această creștere a bugetului se datorează faptului că avem proiecte cu fonduri europene nerambursabile. Sunt proiectele realizate și accesate de Consiliul Județean Argeș. În schimb, de la bugetul național, județul Argeș a primit mai puțini bani decât în anul 2020”.
Așadar, din bugetul pe anul 2021, un procent de 26.5% este alocat pentru infrastructură și drumurile județene, 30,66% pentru cheltuielile cu asistență socială din cadrul DGASPC Argeș, respectiv indemnizații și drepturi ale persoanelor cu handicap și alte acțiuni sociale, 11,91% pentru capitolul cultură, recreere, religie, respectiv Biblioteca Județeană, Muzeul Județean, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Teatrul “Al. Davila”, Școala Populară de Arte și Meserii, Centrul Cultural Județean Argeș.
De asemenea, au mai fost alocate fonduri pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, învățământ, sănătate, Salvamont, protecția mediului, alte acțiuni economice.


Cele mai importante investiții ale CJ Argeș în 2021
Din fonduri externe nerambursabile, Județul Argeș este beneficiarul a 22 de proiecte a căror valoare totală este de peste 383 milioane lei (78 milioane euro). Pentru anul 2021 este propusă suma de 106 milioane lei pentru proiectele aflate în derulare, care se referă la Modernizare DJ 504 lim. Jud. Teleorman – Popești – Izvoru – Recea – Cornățel – Vulpești (DN65A), km 110+700 -136+695, L =25,995 km, com. Popesti, Izvoru, Recea, Buzoești, jud. Argeș; Modernizare DJ 503 limita județului Dâmbovița – Slobozia – Rociu – Oarja – Catanele (DJ 702 G – km 3+824), km 98+000 – 140+034, L – 42,034 km, în județul Argeș; Extindere, modernizare și dotare spații urgență Spitalul de Pediatrie Pitești.

CJ Argeș


Extindere și dotare spații urgență Spitalul Județean de Urgență Pitești
Tot în acest an se va face Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie Pitești; Extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean Pitești; Restaurarea Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna”; Restaurarea Muzeului Județean Argeș; Conservarea și consolidarea Cetății Poenari.
De asemenea, se vor implementa unele măsuri și instrumente destinate îmbunătățirii proceselor administrative în cadrul Consiliului Județean Argeș, cum ar fi Creșterea eficienței a Spitalului de Recuperare Brădet, Creșterea eficienței a Palatului Administrativ, Proiect “Centrul Europe Direct Argeș”, Proiect “TEAM – UP. Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor” , Proiect “Venus – împreună pentru o viață în siguranță” , Proiect „Complex de 3 Locuinţe protejate și centru de zi, Comuna Băbana, Satul Lupueni, Judeţul Argeş’’ , Proiect „Complex de 4 Locuinţe protejate și centru de zi, Comuna Tigveni, Satul Bârseștii de Jos, Judeţul Argeş’’ , Proiect „Complex de 4 Locuinţe protejate și centru de zi, Comuna Ciofrângeni, Satul Ciofrângeni, Judeţul Argeş’’, Proiect “Complex de servicii sociale, Comuna Rucăr, Județul Argeș” , Proiect “Complex de servicii sociale, Municipiul Câmpulung, Județul Argeș”, Proiect “Complex de servicii sociale, Oraș Costești, Județul Argeș”.
Din bugetul de stat cu fonduri aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Județul Argeș este beneficiarul unor proiecte a căror valoare totală este de peste 154 milioane lei. Pentru anul 2021 este propusă suma de 40 de milioane de lei. Din acești bani se vor reabilitat mai multe drumuri.
Georgiana Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s