Argeș. Acțiuni de reabilitare și reamenajare, în Pitești

***Argeș. Acțiuni de reabilitare și reamenajare, în Pitești***
În această perioadă, Primăria Municipiului Pitești execută lucrări de reabilitare a scărilor publice din strada Mărășești – Palatul Copiilor, ce constau în repararea parapetelor, vopsirea balustradei metalice și montarea de pavele pe trepte.
Primarul municipiului Piteti, Cristian Gentea, a declarat că au fost demontate cele 53 de bănci demontate din zona de centru, au fost recondiționate, iar în prezent sunt repartizate în diferite zone ale orașului, acolo unde este necesar. În curtea Grădinii Zoologice au fost montate cinci astfel de bănci, alte patru au fost amplasate pe strada Trivale, iar acțiunea va continua.
Pentru petrecerea timpului liber a piteștenilor, au fost amplasate două mese de ping-pong în Parcul Lunca Argeșului și alte două în Parcul Ștrand, urmând a fi montate încă trei astfel de mese, câte una în fiecare din parcurile Expo, Prundu și Finanțe.
,,Primăria Municipiului Piteşti, prin Administraţia Domeniului Public, a început lucrările de reabilitare a străzii Tudor Vladimirescu și a Pasajului Victoriei (zona Autogară Sud – cartier Tudor Vladimirescu).
Au fost reabilitate trotuarele (aproximativ 2300 mp), urmând a se executa lucrări de frezare și de asfaltare a părții carosabile.
În această perioadă, se efectuează și lucrări de reparații ale trotuarelor și ale carosabilului în zonele: piața Traian, alei pasajul Griviței, intersecție strada Exercițiu cu strada Teilor.” a precizat, Gentea.
Pentru păstrarea curățeniei și a mobilierului stradal, municipalitatea a anunțat sancțiuni drastice. Astfel că, polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică au desfășurat acțiuni punctuale în parcurile din municipiul Pitești, scopul principal fiind acela de a depista și de a sancționa persoanele care aruncă pe domeniul public resturi de țigări, de ambalaje, sticle de plastic, coji de semințe etc.
În perioada amintită, a fost aplicat un număr de 34 de sancțiuni contravenționale, majoritatea fiind pentru consumul semințelor și aruncatul cojilor pe domeniul public, precum și pentru aruncarea resturilor de țigări.
,, Facem precizarea că aspectele de mai sus se sancționează cu amendă, cu valori cuprinse între 100 de lei și 200 de lei, conform H.C.L. 197/2017.
Pe această cale, facem apel la simțul civic al cetățenilor municipiului Pitești, îndemnându-i să păstrăm și să menținem împreună un oraș curat și civilizat! ” a mai precizat Cristian Gentea.
Georgiana Leulescu

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s