Olt. Constantin Dinuț: Am pierdut multe bătălii, dar nu m-am lăsat învins!

***Olt. Constantin Dinuț: Am pierdut multe bătălii, dar nu m-am lăsat învins!***
Unul dintre cei mai vechi primari din județul Olt, Constantin Dinuț (PSD), este la cârma primăriei Corbu din 1990, având la activ nu mai puțin de opt mandate, timp în care a căpătat experiență, iar aceasta s-a reflectat în multitudinea de obiective realizate de-a lungul timpului.
Inginer de profesie, Constantin Dinuț în cele trei decenii de când conduce Primăria Corbu, investițiile din localitate nu s-au lăsat așteptate, astfel că între timp s-au asfaltat toate străzile și drumurile comunale din satele Corbu, Burdulești, Buzești, Ciurești și Milcoveni, inclusiv o centură ocolitoare între satele Corbu și Milcoveni de 8,6 km, cu o valoare de un milion de euro din fonduri europene.
S-au reabilitat, modernizat și dotat toate școlile și grădinițele, s-a construit un Căminul Cultural în satul Corbu, pentru ansamblul folcloric ,,Mărțișorul”, înființat în urmă cu 19 ani, păstrându-se obiceiurile și tradițiile locale. Ansamblul ,, Mărțișorul”, este format din generații întregi de elevi din localitate, fiind cunoscut nu numai în județul Olt, dar și în țară, câștigând sute de premii și trofee.
Tot pentru locuitorii din comună, primarul Constantin Dinuț a găsit soluția, din sponsorizări de a achiziționa un ecograf în valoare de 50.000 lei.
De asemenea, în toată localitatea au fost montate camere video pentru asigurarea pazei în localitate și instituții, a fost amenajat un teren de sport multifuncțional la Școala Buzești, cu fonduri europene, iar iluminatul public a fost schimbat cu unul economic, inclusiv în zona cimitirelor.
Cu fonduri europene au fost realizare cărți funciare în intravilan, 2 blocuri fizice din satul Corbu și în extravilan, în întreaga comună Corbu, iar pentru reconversie profesională au fost organizate cursuri calificare pentru circa 90 locuitori, majoritatea au loc de muncă.
Însă mai sunt încă proiecte pe care primarul Constantin Dinuț le vrea concretizate, în special cel privind introducerea sistemului de alimentare cu gaze, pentru care s-a asociat cu alte patru localități pentru a putea obţine finanţare.
„Avem drumuri asfaltate, chiar şi o şosea de centură de 8,6 kilometri pentru maşinile de mare tonaj făcută pe fonduri europene de un milion de euro, avem alimentare cu apă în toată comuna, avem şi canalizare la Corbu şi o extindem pe bani europeni în toată localitatea, avem o şcoală modernizată şi am atras fonduri europene – 1,7 lei şi pentru şcoala din Buzeşti. Acum proiectul meu de suflet este alimentarea cu gaze. Suntem pregătiţi cu proiecte, ne-am asociat cu alte patru localităţi vecine şi trebuie să reuşim. Sper ca în curând să avem şi un cabinet de fizioterapie, ar fi primul din mediul rural din judeţ şi ar scuti oamenii de drumuri la oraş, mai ales în condiţiile acestei pandemii”, a declarat Dinuţ.


Nu i-a fost ușor să facă toate aceste investiții în localitatea sa, pentru că bugetul local nu depășește patru miliarde lei vechi anual, așa că a trebuit să întocmească proiecte prin care să atragă fonduri guvernamentale sau europene. Și cum nici acestea nu sunt la îndemâna oricui și nici suficiente pentru toți, a pierdut multe dintre ele la numai câteva puncte.
,, Am pierdut multe bătălii, dar nu m-am lăsat învins și am luat-o de la capăt!”, n-a spus primarul Dinuț, de curând într-una din vizitele noastre în localitatea Corbu.
Își dorește foarte mult ca în acest ultim mandat să introducă gazele naturale în comună, să finalizeze ultimii metri de asfalt al unor străzi, să extindă canalizarea în satul Corbu, pentru care există proiect finalizat și plătit. Cu fonduri UE, vrea să facă canalizare și în satele Burdulești, Buzești, Ciurești și Milcoveni, pentru care, de asemenea, are proiectul făcut și așteaptă să se deschidă axa necesară.
De asemenea, mai are un proiect aflat în finanțare în valoare de 500.000 euro, prin care vrea să modernizeze și doteze Școala Primară din satul Buzești.
Și cum îl știm ambițios din fire, suntem convinși că primarul din Corbu, Constantin Dinuț va reuși să ducă toate proiectele propuse la bun sfârșit, iar cel care va veni după 2024 la conducerea primăriei, nu va face altceva decât să întrețină tot ce s-a realizat până atunci.
Georgiana Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s