Olt. Vicelui-primar de la Icoana i s-a retras sprijinul politic!

***Olt. Vicelui-primar de la Icoana i s-a retras sprijinul politic!***

Gabriela Ancuța, primar Icoana
Gheorghe State

În numărul trecut al revistei noastre prezentam situația delicată cu care se confruntă administrația locală din comuna Icoana, acolo unde primarul Gabriela Ancuța și viceprimarul Gheorghe State se află într-o permanentă dispută politică, deși ambii fac parte din PSD.
Primărița nu putea să treacă niciun proiect în consiliul local, chiar dacă era foarte necesar pentru comunitate din pricina viceprimarului. Acesta se aliase cu ceilalți cinci consilieri ai opoziției și vota împotrivă, ceea ce a făcut ca atât organizația locală a PSD cât și ce județeană să ia măsuri drastice, excluzându-l din partid. Odată pierzând susținerea politică, Gheorghe State a pierdut și funcția de viceprimar al localității Icoana.
Acesta este pădurar de meserie și, de când a fost ales în funcția de viceprimar, a încălcat legea de mai multe ori, având dosar penal după ce a fost prins conducând beat, dar și fără permis de conducere.
Marius Oprescu, președintele PSD Olt, a declarat, joi după ședința CJ Olt că „Viceprimarul de la Icoana a ieșit din linia politică a Partidului Social Democrat. Înțeleg că are foarte multe probleme legate nu numai de comportament și etică vizavi de organizația PSD Icoana, ci și față de lege și atunci bineînțeles că el nu va mai putea fi membru PSD. Înțeleg că acolo s-a exprimat și o opinie a organizației locale în care au solicitat validarea de către Biroul Politic Județean a excluderii dânsului din partid. Tot organizația locală Icoana va desemna candidatul pentru funcția de viceprimar”.
De asemenea, și primărița Gabriela Ancuța, ne-a confirmat faptul că Gheorghe State a fost exclus din Organizația PSD Icoana, joi 27 mai, a.c, pentru numeroasele abateri de la conduita politică și morală.
,, În maxim două săptămâni vom organiza o ședință extraordinară a CL pentru validarea următorului consilier de pe lista PSD, după care vom alege un nou viceprimar. De această dată, sper ca noul viceprimar să fie conștient de atribuțiunile sale și să susțină proiectele în folosul comunității!”, ne-a precizat Gabriela Ancuța, primărița de la Icoana.

Georgiana Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s