Olt. „REVERBERAȚII – Artă abstractă“

Marți, 22 iunie 2021, orele 17:00, Muzeul Județean Olt, în parteneriat cu Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, organizează vernisajul Expoziției de pictură „REVERBERAȚII – Artă abstractă“.
Expoziția reunește, pe simezele Galeriei „Artis“ din Slatina, lucrările artiștilor Cătălin Podoleanu, Cristina Bacicu-Botez, Marcel Duțu și ale regretatului Dan Virgiliu Dimulescu.


Curatorul, vicepreședintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, pictorul Gheorghe Dican, a reunit în această expoziție reprezentativă pentru preocupările plastice ale celor patru artiști, lucrările care se înscriu în sfera compozițiilor abstract-geometrice, vibrante cromatic sau valoric.
Cu acest prilej va avea loc și lansarea albumului membrilor Filialei UAPR Râmnicu Vâlcea, lucrare de înaltă ținută grafică și importantă valoare documentară. Evenimentul dorește a pune în lumină însemnata contribuție culturală adusă de cei 52 de artiști profesioniști, membri ai Filialei Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România. 

Gabriela Popescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s