Olt. Senatorul Liviu Voiculescu, reconfirmat în funcția de președinte PNL Olt

***Olt. Senatorul Liviu Voiculescu, reconfirmat în funcția de președinte PNL Olt***
Vineri 9 iulie 2021, la Slatina au avut loc alegerile pentru noul Biroul Permanent Județean PNL Olt, la care au fost prezenți nu mai puțin de 330 de delegați, reprezentanți ai organizațiilor locale din Olt.
La acest eveniment au mai fost prezenți Ludovic Orban, președintele PNL și președintele Camerei Deputaților, secretarul de stat europarlamentarul Cristian Gușoi, Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii și Protecției Sociale, senatorul Virgil Guran, liderul senatorilor liberali și președinte PNL Dâmbovița, Dan Vâlceleanu, președinte PNL Gorj, și deputatul PNL de Olt Gigel Știrbu, vicepreședinte regional regiunea Sud – Vest Oltenia al PNL, cel care și-a anunțat și candidatura pentru aceeași funcție la congresul PNL care va avea loc pe 25 septembrie 2021. Totodată, printre cei prezenți s-a aflat și prefectul de Olt Florin Homorean.






Gabriel Stanciu: Felicitări pentru reînnoirea mandatului de Președinte al Organizației PNL Olt domnului Liviu Voiculescu!
Așadar, prezent la aceste alegeri ale Organizației Județene PNL Olt, secretarul de Stat, Gabriel Stanciu, Director general adjunct Agenția Naționala pentru Locuințe a ținut să felicite câștigătorii acestora, în special pe senatorul Liviu Voiculescu: ,,Am fost primit de către organizația PNL Olt cu brațele deschise și m-am bucurat în ultimul an de sprijinul domnului președinte Liviu Voiculescu. De asemenea, în mine are un camarad și un prieten de nădejde. Sunt convins că în următorii patru ani organizația noastră va câștiga mai mult electorat în județul Olt, având capacitatea și puterea necesară.
Vreau să îi felicit pe colegii mei din Organizația PNL Corabia în frunte cu președintele George Ciucu pentru tot efortul depus și sunt convins că împreună suntem mai puternici. Ne așteaptă o perioadă încărcată în sfera politicului, însă liberalii vor ieși mai uniți după aceste alegeri interne.
Viitorul partidului nostru stă în deciziile corecte pe care suntem obligați să le luăm în vederea unei guvernări de durată. Felicitări PNL Olt!”
.


Ludovic Orban: Salut victoria din organizația PNL Olt și îl felicit pe Liviu Voiculescu pentru votul de încredere primit.
,,Nu cred că există filială Județeană în care eu să fi fost de mai multe ori, decât în cea de la Olt. De multe ori îmi vine să-i invit pe colegii mei, din anumite filiale din Ardeal, care își fac campanie prin adunări publice, să vină să facă campanie în Județul Olt, să vadă de câte ori trebuie să treci pe la poarta unui om, ca să fii cât de cât convins că te votează. Aș vrea să-i văd cum ar rezista amenințărilor, presiunii, terorii permanente pe care au avut-o, în general, baronii PSD în județele din Oltenia și din Sudul României. Pentru a câștiga un vot în Olt, în Dolj, în Gorj, în județele din sud, trebuie să muncești de trei ori, de cinci ori, poate de șapte ori mai mult decât ca să câștigi un vot în filialele din Ardeal.
Am încercat, încă de la începutul acestei campanii, în care m-am trezit cu un competitor la care nu m-am așteptat, să nu răspund la orice fel de atac din partea colegilor mei și să evit să dau vreo declarație prin care să creez vreun prejudiciu de imagine Partidului Național Liberal. Așa voi fi și de acum înainte, iar dacă este cineva care să garanteze unitatea Partidului Național Liberal, acela sunt eu. Pentru mine nu există delictul de opinie, pentru mine, membrii PNL trebuie apreciați, respectați și susținuți, în funcție de munca lor, de efortul lor, de rezultatele pe care le au, în funcție de calitatea lor umană, de caracterul lor și în funcție de ceea ce dau bun, atât pentru partid cât și pentru comunitățile locale și pentru România.
La Congresul trecut, eu nu am eliminat colegi care l-au susținut pe contracandidatul meu de atunci, Cristian Bușoi. Dimpotrivă, în echipa de conducere a PNL au intrat Cristian Bușoi, imediat ce s-a vacantat un post de vicepreședinte, iar apoi a fost susținut pentru un nou mandat la Parlamentul European. ”
a spus Ludovic Orban.


Acesta a aruncat săgeți către premierul Câțu care a demis din diverse posturi anumite persoane care și-au arătat intenția de a-l susține pe Orban la conducerea PNL.
,,Nimeni nu va avea de suferit de pe urma faptului că l-a sprijinit pe Florin Cîțu, după ce voi câștiga alegerile pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal dar, cu o singură condiție: să nu facă rău colegilor lor de partid care mă sprijină în această competiție electorală!
Aceasta este condiția și spun asta pentru că nu cred că este normal ca membrii ai Partidului Național Liberal să fie dați afară din funcții, așa cum se întâmpla când la putere era PSD. Nu este normal să avem colegi în PNL care să fie dați afară doar pentru faptul că susțin candidatura mea.
Atrag atenția că trebuie să înceteze orice fel de utilizare a pârghiilor de putere guvernamentale administrative, pentru a reprima colegi care îmi susțin candidatura. Garantez că după 25 septembrie Partidul Național Liberal va fi și mai puternic și mai apropiat de oameni, și va asigura o guvernare și mai bună pentru români.”
a ținut să adauge Ludovic Orban, președintele PNL, prezent la Slatina, cu prilejul alegerilor Biroului Județean.


La rândul său, senatorul Liviu Voiculescu, președintele PNL Ot, reales în această funcție, apreciind și mulțumind totodată pentru decizia luată de colegii săi: ,,Mulțumesc echipei liberale pentru că nu și-a pierdut încrederea în mine! Mulțumesc colegilor mei pentru că au ales să-mi stea în continuare alături! Mulțumesc pentru votul de încredere covârșitor, chiar dacă acesta mă obligă să fac tot ce pot, și chiar mai mult, pentru a întări prestigiul filialei noastre și pentru a păstra respectul cetățenilor în noi! Suntem și rămânem puternici!”.






Tot cu acest prilej primarul orașului Scornicești, Daniel Tudor, câștigător al încă unui mandat de vicepreședinte al PNL Olt, a ținut să mulțumească celor care au încredere în el și l-au reales: ,,În urma alegerilor interne de astăzi, din cadrul Organizației Județene, am fost reales ca prim-vicepreședinte al PNL Olt, în timp ce senatorul Liviu Voiculescu a fost reconfirmat în funcția de președinte, rezultate venite ca o răsplată a muncii și seriozității de care cu toții am dat dovadă.
Mulțumesc echipei liberale de la Olt, mulțumesc membrilor, simpatizanților și susținătorilor noștri, și vă asigur că împreună vom reuși să redăm României demnitatea și respectul de altă dată.”
a spus primarul din Scornicești, Daniel Tudor.


Medicul medicul Alexandru Bogdan Popistaș, ales în funcția de vicepreședinte al PNL Olt, a ținut să mulțumească colegilor liberali, asigurându-i de toată susținerea sa: ,,Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut pentru noul mandat de vicepreședinte și le promit că voi face tot ce stă în puterile mele pentru promovarea valorilor liberale.
Cred în Slatina liberală, cred în Oltul liberal și în același timp sunt convins că liberalismul este drumul către o societate mai bună pentru toți și nu uit că acest lucru poate fi realizat doar PRIN NOI ÎNȘINE!

Georgiana Leulescu






Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s