Olt. Peste 2400 de șomeri angajați cu sprijinul AJOFM

***Olt. Peste 2400 de șomeri angajați cu sprijinul AJOFM***

Potrivit unui comunicat de presă emis de AJOFM Olt, nu mai puțin de 2.403 persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene, în primele sase luni ale anului 2021, urmare a serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă.
Aceiași sursă mai susține că, din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 iunie 2021, 948 au peste 45 de ani, 562 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 424 au între 25 și 35 de ani, iar 469 sunt tineri sub 25 de ani.
În funcţie de rezidenţă, 1.061 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 1.342 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, arată că cele mai multe au studii liceale (932), urmate de cele cu studii gimnaziale (533), profesionale (479), 128 fiind cu studii universitare.
Din numărul total de persoane care au fost a
ngajate prin intermediul AJOFM Olt in primele sase luni ale anului 2021, 491 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Olt.
,,Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, în primele șase luni ale anului 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 7.755 persoane
.„ mai arată sursa citată.

L. G.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s