Vâlcea: Programul manifestărilor culturale dedicate Zilei Imnului

Gheorghe Dican
Galeria Artex

***Vâlcea: Programul manifestărilor culturale dedicate Zilei Imnului***


Filiala Rm. Vâlcea a U.A.P. din România și Primăria Municipiului Rm Vâlcea, va organiza, vineri 30 iulie 2021, începând cu ora 17.00 la Galeria Cozia Pasaj 2, Salonul de Artă Fotografică al Fotoclubului Floarea de Colț, al cărui curator este Ioan Ciobotaru, iar la ora 17.30, în aceiași locație iubitorii de artă vor putea vizita Expoziție de pictură a artistului Francesco Bubba din Italia, gazda evenimentului fiind Gheorghe Dican, președintele Filialei Rm. Vâlcea a UAP din România .
De asemenea, la orele 18.00 la Galeria Artex din Rm Vâlcea în cadrul Salonului Județean de Artă al Filialei Rm.Vâlcea a U.A.P. din România, va fi lansare de carte „Recurs la Brâncuși”, autor Vasile Vasiescu, Editura Hoffman.
Curtea interioară a Muzeului de Artă „Casa Simian”, va fi gazda unei expoziții de ceramică în jurul orelor 19.30, unde Corina Croitoru și Irina Ionescu vor prezenta Salonul de Sud (ceramică), eveniment organizat de Muzeul Județean ,,Aurelian Sacerdoțeanu” în colaborare cu Filiala Rm. Vâlcea a U.A.P. din România.
Tot aici, în jurul orelor 20.00, Eliza Tîrțopan va susține un concert de flaut, evenimet care va încheia activitățile culturale dedicate Zilei Drapelului.

Georgiana Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s