9 August 2021 – Comemorarea lui Mihai Viteazul – 420 ani – la Mânăstirea Plăviceni, jud. Teleorman

***9 August 2021 – Comemorarea lui Mihai Viteazul – 420 ani – la Mânăstirea Plăviceni, jud. Teleorman***

Dis-de-dimineață am plecat de acasă spre Mânăstirea Plăviceni, în jud. Teleorman. Drumul a fost superb, trecând prin comunele de pe hotarul județelor Olt și Teleorman. Când am ajuns în satul Plăviceni și am mers pe un drum de țară până am ajuns la o pădure de stejari care formau un tunel natural verde până ni s-a arătat străvechea mănăstire, care a rezistat tuturor vicisitudinilor vremii. Soțul meu a parcat mașina, și-a luat reverenda și am mers spre vechea biserică. În ușă ne-a întâmpinat părintele stareț protosinghel Teoctist Moldovanu. Soțul meu s-a alăturat soborului de 11 preoți (unul fiind preot militar) și un diacon, pentru a săvârși Sfânta Liturghie, ajutați de la strană de un cor mixt. În incintă se aflau creștini veniți din diferite zone ale țării. La sfârșit s-a cântat un acatist închinat lui Mihai Viteazul.. am ieșit în afara bisericii și am stat de vorbă cu părintele stareț, ce mi-a povestit istoria osemintelor, a mânăstirii și a comemorării. „Cunoscută cândva și cu numele de Aluniș, Mânăstirea Plăviceni s-a așezat în istorie pe fundamentul unei legende care spune că, pentru a scăpa de turcii urmăritori, Doamna Stanca, soția Voievodului Mihai Viteazul s-ar fi ascuns într-un alun din acest loc – menționează într-un articol apărut în ziarul Lumina, prodigiosul jurnalist și scriitor Dumitru Manolache – și ca mulțumire că Dumnezeu a ocrotit-o, a ridicat aici o biserică, făcând din trunchiul copacului în care se adăpostise, masa altarului căruia i-a dat hramul Sf. Mihail, în cinstea marelui voievod. Săpăturile arheologice din perioada 1995 – 2000 au confirmat existența acestei bisericuțe pe care s-a ridicat în perioada 1637 – 1648 mânăstirea zidită de vornicul Dragomir Dobromirescu și soția sa, jupâneasa Elina, fiica lui Radu, clucerul din Brâncoveni, rudă cu Matei Basarab.” (Miron Manega) Părintele Protosinghel Teoctist Moldovanu ne face un scurt istoric al mânăstirii Plăviceni – Aluniș, situată în lunca inundabilă a Oltului, pe raza satului Dudu, aparținând administrativ de comuna Plopii-Slăvitești din jud. Teleorman, la aproximativ 33 de km N – V de Turnu Măgurele și 30 de km de Drăgănești-Olt.

Primul ctitor care apare pe frumoasa pisanie este vornicul Dragomir Dobromirescu, fiul marelui ban al Craiovei și soția sa Elina. Mânăstirea este menționată în numeroase documente ale sec. XVII, XVIII și în catagrafiile din sec. al XIX-lea, consemnat fiind ca egumen Ieremia Cacavela, unul din mentorii domnitorului Moldovei, Dimitrie Cantemir. În urma cutremurului din 1802, complexul este probabil dărâmat în întregime. Ulterior, în 1815 fresca este repictată și sunt executate câteva lucrări de refacere, dar este desființată ca mănăstire; într-un act din 15 ianuarie 1820 apare ca biserică de mir metoh al Bisericii Kretzulescu din București. În anul 1926 vizitând zona, istoricul I.C. Filitti menționează că a găsit în stare de ruină mânăstirea. Din 1995 până în 2000 au loc mai multe campanii de săpături arheologice inițiate de Muzeul Județean Teleorman, cu scopul de a pune la dispoziția proiectantului informații privind planimetria construcțiilor, acum dispărute cu elementele de arhitectură de detaliu și ansamblu semnificative pentru evidențierea etapei de construire a monumentului, nivelurilor de calcare și relațiile dintre diferitele construcții ale ansamblului. Cu ocazia acestor campanii au fost întreprinse și lucrări de restaurare și reconsolidare. În anul 2002 aici se stabilesc cinci călugări în ideea de a reorganiza o viață monahală și a reclădi monumentul pentru a-l reda posterității. Viața monahală reluându-și cursul firesc aducând în fiecare zi și noapte dăruite de Dumnezeu, slavă Lui pentru nemăsurata Sa milostivire prin slujbele celor Șapte Laude. Condițiile în care se desfășoară slujbele sunt foarte grele, mai ales iarna când viforul câmpiei intră prin acoperișul provizoriu, unde își au locul păsările cerului care, chiar în timpul Sfintei Liturghii, participă și ele, poate în locul oamenilor ce ar trebui să fie prezenți în sfânta mănăstire. „Odiseea osemintelor” lui Mihai Viteazul reconstituită după surse istorice Mihai Viteazul a fost decapitat pe 9 august 1601 în tabăra de la Câmpia Turzii, la comanda generalului italian Georgio Basta, prin soldații valoni conduși de un oarecare Iacobus Beaurius. Capul a fost luat de un credincios al său (Postelnicul Turturea, conform unei însemnări de la 7 decembrie 1612 a lui Radu Mihnea, domn al Țării Românești), iar trupul a rămas timp de trei zile acolo, batjocorit de oameni și de câini, după care a fost îngropat. Ulterior, trupul a fost dus la Biserica Mitropolitană de la Alba Iulia (Bălgrad), unde a rămas nu se știe pentru cât timp.În orice caz, se pare că osemintele Voievodului au dispărut de acolo înainte de desființarea Mitropoliei Ardealului și transformarea lăcașului în biserică catolică (1701). Cronica sârbească a lui George Brancovici (1645 – 1711) se referea la reînhumarea corpului lui Mihai Viteazul în Biserica Mitropoliei Ortodoxe den Alba-Iulia (Bălgrad). Iată ce scria în cronică: „apoi cu îngăduirea lui Basta capul lui a fost îngropat împreună cu trupul şi mai jos grăiesc că după ce a trecut câtva timp a fost adus şi înmormântat în Mitropolia din Bălgrad”. Ulterior, corectând textul cronicii sale, el adaugă episodul referitor la ascunderea capului şi înmormântării lui la Mănăstirea Dealu, din Ţara Românească.Părintele Gheorghe Anițulesei, care a ajuns la Plăviceni împins de același tulburător impuls care mă adusese și pe mine, împreună cu câțiva prieteni, este mult mai înflăcărat în credința că aceste oseminte aparțin voievodului, chiar deslușește un înțeles dumnezeiesc în aceste descoperiri: „Eu spun că Dumnezeu a vrut ca, odată cu capul, să fie cinstit și trupul Sfântului Voievod, nedescoperit la acea dată.” Și tot sfinția sa povestește întâmplarea culeasă de la fața locului: „În vara anului 2010, trupul (osemintele) a fost descoperit, în mod miraculos, la Mănăstirea Plăviceni, jud. Teleorman la o distanță de 5 – 6 m de biserica din incintă. Un grup de muncitori a dat foc la niște hârtii și surcele pe locul menționat. Fratele părintelui stareț, Protosinghel Teoctist Moldovanu, le-a spus muncitorilor să stingă focul, pentru că o să fie certați că au făcut focul atât de aproape de Biserică. Părintele stareț ne mai menționează că a doua zi fiind 8 noiembrie, Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, au lăsat groapa surpată. Și duminică au săpat, crezând că acolo este tezaurul bisericii. După hram, au dat de pământul afânat și săpând cu mâinile au găsit oase omenești, dar fără cap.” Mai spune părintele Gheorghe Aniţulesei, în cuvântul rostit în Biserică, la aducerea unei părţi din osemintele celui presupus a fi Mihai Viteazu: „Pe data de 25-10-2011, m-am deplasat spre această mănăstire cu gândul că, de vor vrea Dumnezeu şi Sfântul Mihai Viteazu, să primesc ca dar pentru Biserica «Învierea Domnului» din Rădăuţi o părticică din osemintele acestui Mărturisitor, când va fi recunoscut oficial ca Sfânt, cum este, Biserica va primi cel de-al doilea hram: Dreptcredinciosul Voievod Mărturisitor Mihai Viteazu. Ajunşi aici, împreună cu şoferul maşinii cu care am fost, împreună cu părintele stareţ Teoctist, am desfăcut racla din Biserică, în care erau osemintele Voievodului şi am rămas uluit de mireasma care a ieşit din oseminte. Am vrut să iau o claviculă pentru Biserica din Rădăuţi şi atunci am constatat că claviculele şi coastele lipsesc: încă un indiciu care arată autenticitatea trupului, exact cum spun istoricii despre părţile din trup care au fost luate de asasini ca trofeu. Am primit în dar atunci o parte din laba piciorului drept al Sfântului. Iată că, prin mila lui Dumnezeu şi rugăciunile Sf. Voievod Mihai Viteazu, o părticică din trupul lui a fost adusă în Moldova, după 410 ani şi mai bine”.Părintele stareț ne-a mărturisit că timp de trei ani a fost comemorat ca „necunoscutul de la Plăviceni”, până când, într-o zi, venind un istoric și interesându-se de oseminte a spus că ar putea fi atribuite voievodului Mihai Viteazul. (Miron Manega)Biserica Mânăstirea Plăviceni este singura din România care a avut chiar de la înființare, doar hramul Sf. Mihail. Părintele stareț a decis să ceară o expertiză asupra osemintelor găsite, bazându-se pe materialul ADN provenit de la mama lui Mihai Viteazul, Teodora Cantacuzino – înmormântată la Mânăstirea Cozia. (Maica Teofana).

Expertiza medico-legală a confirmat intuiția călugărilor. Mânăstirea lor, pierdută pe malul Oltului, adăpostește oseminte ale primului domn al celor trei țărișoare românești.Dar să ne întoarcem la ziua de 9 august 2021 când am sărbătorit, printr-o Sfântă Liturghie urmată de acatistul și parastasul marelui voievod. La final, câteva persoane din diferite domenii au ținut câte un discurs legat de acest eveniment.Actrița Doina Ghicescu ni i-a prezentat pe rând. Primul a fost domnul Dragoș Popovici, secretar al uniunii „Unirea Românilor”. România este Grădina Maicii Domnului. Prima unire a românilor a fost făcută de marele Mihai Voievod. Și în zilele noastre eroi trăiesc în noi. Și la sfârșit spune: Treziți-vă că ați dormit destul!Prof. Marian Colceac: „Plăviceniul este izvorul unirii făcute de Mihai Viteazul”Actrița Doina Ghicescu de la Ansamblul Ciocârlia a recitat o poezie scrisă de Ioan Nenițescu, „Pui de lei”.D-na dr. kineto-terapeut Denisa Popovici: „Pentru mine osemintele acelea frumos mirositoare descoperite la Plăviceni în 2010 pe care le-am văzut și le-am atins sunt moaștele voievodului Mihai Viteazul și chiar dacă n-ar fi, faptul că prin existența lor s-a deșteptat în mine speranța izbăvirii personale și naționale, înseamnă același lucru.”Actorul George Hondol a recitat o poezie scrisă de George Topîrceanu, „Mihai Viteazul și turcii”.Prof. dr. conferențiar Lidia Seceleanu: „Să ne reconectăm la pământul mamă și să ne întoarcem la condiția străbună care ne-a călăuzit de-a lungul timpului.”Dl. general rtr., prof. dr. Mircea Chelaru: „Aici, la Mânăstirea Plăviceni, s-a făcut o tradiție ca pe 9 august, oamenii să se întoarcă la origini. Dacus malus (dacul cel rău) îi spuneau maghiarii. Acest loc este o bornă de spiritualitate românească, stabilitatea întregii națiuni românești.”

Domnul președinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Olt, Col. (r) Victor Epure recită versuri scrise de Mircea Rădulescu:

„În noaptea când doarme truditul pământ

În pacea solemnă și dreaptă

Sub crucile strâmbe de lemn ce s-au frânt

Zguduie schitul și-n vechiul mormânt

Viteazul Mihai se deșteaptă.

Vârtejuri de umbre s-alung

Cumplite se-nalță fantasma,

Cu drumuri-ncepând la hotare ajung

Clopotnița veche vibrează prelung

Se clatină catapeteasma.

Scurt vuiet străbate tăcutul făgaș

Trosnind mănăstirea străbună

În două își frânge preasfântul lăcaș

Voievodul se-nalță acum uriaș,

Iar zalele-i fulgeră-n lună…

Și vodă rostește cu glas răspicat:

– Spătare, dă-mi spada și calul

E clipa când ceasul suprem a sunat,

Adună degrabă boierii la sfat

Căci vreau să cuprindem Ardealul”

Elevul Răzvan Piticu ne-a cântat o strofă din cântecul „Românașul” și „Noi suntem români”. Cu acesta s-a terminat festivitatea de comemorare a morții marelui voievod Mihai Viteazul.Prof. Daniela Petruța Oprea Bibliografie:https://www.bzb.ro/…/osemintele-lui-mihai-viteazu-au…

Istoric Miron Manega, articole publicate în ziarul Certiudinea

Pr. Protosinghel Teoctist Moldovanu – Mănăstirea Plăviceni, importantă vatră de spiritualitate

Autor, Prof. Daniela Petruța Oprea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s