Olt. Interviu cu Corneliu Colpacci despre viață, politică, cultură și valori adevărate

***Olt. Interviu cu Corneliu Colpacci despre viață, politică, cultură și valori adevărate***

Constatăm cu uimire și dezamăgire că, cel puțin în ultimii 25 de ani, societatea noastră se degradează pe zi ce trece, tinerii pleacă din țară pentru a-și câștiga o pâine, satele rămân pustii, nu se mai construiește nimic, iar ce a fost altă dată un motiv de mândrie pentru noi, a fost lăsat în paragină sau distrus din temelie. Nu mai vorbim de sistemul de învățământ, care scoate pe bandă rulantă semianalfabeți funcționali, mulți cu studii superioare care nu au nici cele mai elementare cunoștințe despre domeniu în care s-au specializat. Îi vedem peste tot, în funcții de conducere luând decizii catastrofale sau, pur și simplu vânzători în piețe, dansatori la bară, sau cine știe ce alte ocupații reprobabile, nedemne de un creștin care ne fac de râs ca nație. Aceștia sunt cei care ,, dau din coate” să ajungă în ,,pole position”, șpăguiesc pe cine trebuie să obțină ce doresc, încălcând flagrant nu numai legea dar și orice regulă a bunului simț. Mass-media, cu predilecție cea națională, promovează numai personaje rău-famate, dându-le exemplu de conduită morală pe care foarte mulți tineri și-o însușesc.

Rar întâlnim oameni cu adevărat educați, patrioți, demni și incoruptibili, care n-și găsesc locul în această societate degradantă, care sunt ținuți în umbră, îndepărtați sistematic din funcții fără nicio explicație, ignorați și amenințați. Printre acești oameni extraordinari este și inginerul Corneliu Colpacci, profesor la Liceul Metalurgic din Slatina, președintele Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Olt, autor al unor cărți de excepție numite sugestiv ,, Praf de stele îmbrățișând pământul”, prima lansată în 2018 , iar cea de-a doua, care trebuia lansată în 2020, din cauza pandemiei a fost lansată anul acesta, în luna iulie. Împreună cu acesta, reporterul VGTV Regional, dr. ing. Aurel Grigore Sebeș, a încercat să afle câteva răspunsuri despre viață, politică, istorie, cultură și valori adevărate, despre care Corneliu Colpacci amintește în cărțile sale, într-un mod cât se poate de simplu și totodată, concret.


Împreună cu acesta, reporterul VGTV Regional, dr. ing. Aurel Grigore Sebeș, a încercat să afle câteva răspunsuri despre viață, politică, istorie, cultură și valori adevărate, despre care Corneliu Colpacci amintește în cartea sa, într-un mod cât se poate de simplu și totodată, concret.
Întrebat fiind, ce l-a determinat să abordeze asemenea subiecte, scriitorul Corneliu Colpacci, ne-a dezvăluit că scrie de mai mult timp, încă din copilărie, când în acest fel putea să își exprime sentimentele față de o situație sau alta, față de lucruri și fapte pe care nu putea să le schimbe, să interacționeze cu ele în mod constructiv.
,,Ajungem la concluzia că este păcat, pentru persoanele interesate a nu avea ocazia de a nu intra în contact și cu o altfel de părere. După cum ați lecturat, această carte, căreia eu îi spun încercare literară, nu conține doar un singur stil: numai cugetări, sau numai lirică, sau numai proză scurtă, sau numai poezie. Am considerat, am realizat și am și contribuit, până la urmă această formă de prezentare. Și am să dezvolt această idee. Știm foarte bine că există cititori pentru un anumit gen literar preferat pe care îl are fiecare. Indubitabil este alegerea fiecărei persoane, iar asta nu se discută! Am vrut să demonstrez că aceleași idei pot fi prezentate indiferent de gustul fiecăruia. Ca să facem o comparație mai amuzantă, pot spune că ori este un magazin de profil, cu un singur produs sau un supermarket, în care găsești aproape de toate.” a sintetizat o parte dintre ideile sale, scriitorul Corneliu Colpacci.

Acesta lasă la altitudinea fiecăruia, după ce va citi cărțile sale să tragă concluziile cuvenite, potrivit opțiunilor care îi caracterizează.

Mai multe amănunte într-un interviu pentru VGtv Regional http://www.vgtvregional.ro realizat de dr. ing. Aurel Grigore Sebeș, imaginea Georgiana Leulescu, editare și montaj, Georgia Sebeș.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s