Olt. Conacul Măldărescu de la Dobriceni

***Olt. Conacul Măldărescu de la Dobriceni***

1(foto din 1939).


Cătun al fostei comune Dobriceni (azi, Iancu Jianu- n.r.) din Romanați, Preotești apare sub această titulatură în două hrisoave, 1642 și 1652, emise de Cancelaria domnitorului Matei Basarab (1632-1654).
Era un sătuc de moșneni care cu timpul, sărăcind, și-au înstrăinat pământurile fie prin vânzare către unii concetățeni mai înstăriți, fie unor noi veniți cu posibilități financiare, într-un final, familia Măldărescu venită din Vâlcea, a unit pământurile cumpărate bucată cu bucată într-o moșie care rivaliza cu cele ale familiilor de boieri locali Dobriceanu și Staicovici, cumnați între ei.
Cel care a cumpărat marea majoritate a pământurilor moșnenilor sărăciți a fost Gheorghe Măldărescu (1838-1895) căsătorit din 1865 cu Lina, din familia Dobriceanu, devenind astfel cumnat cu Alexandru Dobriceanu – Chiorul, cel care și-a câștigat porecla după ce și-a pierdut ochiul drept în luptele de la Vidin în Războiul pentru Independență.
Stabilit definitiv aici, în localitate, Gheorghe Măldărescu și-a ales locul unde și-a ridicat impunătorul conac amenajându-și curtea după modelul vechilor curți ale socrului său din Dobriceni, cu alei pavate, pergole, eleșteu pentru pește și teren de echitație.


Unicul fiu al familiei, Alexandru (1870-1948) întors în țară cu idei novatoare de la studiile cu specializare agro – horticolă, moștenește și modernizează totul la conac, face modificări ambientale curtea din spatele clădirii fiind gazonată pentru practicarea golfului, plantează pe marginea aleilor pavate cu bazalt brazi albi și arbuști ornamentali care legau conacul de celelalte acareturi, magazii de cereale, hangar și atelier de reparații unelte agricole, cazane de țuică cu o capacitate de 500 l și alte două de 200 și 150 l pe care le punea, cu uium, la dispoziția tuturor sătenilor care doreau să-și prepare singuri țuica sau rachiul.


Conacul era ridicat pe o fundație înaltă de cărămidă, confecționată local de țiganii cărămidari ai socrului său, cu beci boltit sub întreaga construcție care avea o suprafață utilă de 280 mp. Aici erau depozitate butoaiele cu vin din via nobilă cu expunere sudică, în suprafață de 10 ha, plantată pe pantele din spatele curții conacului. Parterul avea un hol central de 5/6 din care se intra în patru dormitoare 4/4 m.p. cu grup sanitar propriu. Pardoselile erau confecționate din dulapi de brad geluite și cerate, planșeele din lemn cu grinzi aparente. Șarpanta confecționată tot din lemn de brad, simplă, fără ștucaturi sau ornamente complicate. Tâmplăria exterioară și interioară, ferestre și uși era nevopsită, lemnul natur fiind impregnat cu ulei special și lăcuită.
Curțile boierești și conacul, ridicate pe o suprafață plană de relief de aproximativ 2 ha. situată la contactul dealului Ruginoasa cu depresiunea formată prin acumularea depunerilor aduse la schimbarea de pantă de apele curgătoare ale Aninoasei la sud și Ruginoasei la nord, au fost pierdute de familie prin confiscare după 1948. În vremurile lui bune, clădirea principală a proprietății putea fi admirată ca o construcție în stilul neoromânesc caracterizat prin masivitate, dând impresia de prestanță.
Elementele decorative erau sumare, o cornișă nu foarte amplă completată de un brâu cu modele florale, coloane brâncovenești simplificate la cerdac, cu trafoare la balustradele acestuia. Lăsa impresia la o privire de ansamblu că s-a dorit să se folosească un minim necesar la elementele decorative pentru ilustrarea stilului neoromânesc, fără a pierde din frumusețe, temperat în exprimare dar destul de armonios ca să încânte privitorul. O trăsătură specifică stilului caselor boierești din aceea perioadă, după cum se poate vedea, sunt arcadele pridvorului susținute de coloane cilindrice scurte.
Prin 1938 clădirea principală, conacul propriu-zis, a fost despărțită din rațiuni necunoscute de restul ansamblului fiind împrejmuită de un gard solid din beton cu o temelie de 1 m. și fier forjat în partea superioară (1).


După ce a fost folosit ani îndelungați ca magazii de cereale ale C.A.P.ului, clădirea principală a fost făcută scrum de un incendiu plecat de la cazanele de fabricat țuică, prin 1960, totul rămânând în paragină. Într-o clădire anexă a rămas să locuiască fostul om de încredere al boierului, nenea Mitrică Preoteasa cu familia.
Prin L. 18/ 1990, locația a fost revendicată și retrocedată familiei Prioteasa, Ionel și Vica. Rămasă singură, Vica soția lui Ionel a lăsat proprietatea fiicei sale, ca singură moștenitoare care, locuind în altă localitate din Vâlcea a vândut totul prin 2010, noul proprietar ridicându-și pe vechea temelie a conacului o construcție care păstrează configurația și stilul vechiului conac din care a rămas la vedere doar beciul cu arcadele și firidele sale, conservate de noul proprietar din rațiuni practice.
A rămas însă și numele dat de localnici locului unde se ridicau conacul și celelalte construcții boierești, ca ” LA CURTE „
Autor: Prof. Mihai Petrescu
Membru al L.S.R și U.Z.P.R. Filiala OLT

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s