Picătura de cultură. PĂPUȘARII NAȚIUNII

***Picătura de cultură. PĂPUȘARII NAȚIUNII***

(Pamflet)

După câte văd în țară, mă întreb de-atâtea ori,
Dacă mai suntem urmașii dacilor nemuritori.
Ei, porneau cântând la luptă, viața n-o precupețeau,
Pentru țară, pentru neam, pentru glie se jertfeau.

De se mai găsea vreunul, trădător din întâmplare,
Ștreangu-îl aștepta sau capul, prăvălit lângă picioare!
Gena dacilor războinici ce-o purtăm, s-a diluat?
Oare, sunt români cei care au scos țara la mezat?

Am ales să ne conducă de atâția zeci de ani,
Tot din mlaștina scursurii, putregaiuri, păpușari!
Ne-au încolonat spre urne, și plimbat, ca pe păpuși,
Ne-au cântat minciuni într-una, precum struna din arcuș!

Și ne-am bucurat frenetic că, din patru-n patru ani,
Am schimbat un cârd de hoți, cu-n alt cârd de șarlatani!
Cum ajung la guvernare, sunt o apă și-un pământ,
Gândul hoților de țară e să fure cât mai mult.

Cei ce pleacă, precum câinii, tot privesc și salivează,
La cei care-au prins ciolanul și-n nesaț îl devorează!
Și-înfometați rup tăcerea și se pun toți pe urlat,
Precum lupii când la stâne dau târcoale pe-înserat!

Ies în stradă și ne cheamă, să urlăm și noi cu ei,
Clica asta de netrebnici, gloata asta de mișei,
Ca să ce? Să vină alții la pupitrul de comandă,
Schimbând tura la furat, cu alți hoți, din altă bandă?

Pe la televiziuni, că și-acestea-s arondate,
Plătite tot din ce fură, să-i susțină mai departe,
Ne dau lecții și fac spume, că sunt hoții cei mai buni,
Amețindu-ne pe toți cu aceste spurcăciuni!

Au vândut averea țării, gaze, electricitate,
Altor hoți la fel ca ei, ce-au venit din altă parte
Pripășiți de-aceste haite la al țării parastas,
Ne-au vândut chiar demnitatea, cu nimic n-am mai rămas!

Din stăpâni deveniți slugi, stăm pe margini de genune
Cumpărăm averea noastră de la cei veniți din lume,
Noi producem energia, gaze, electricitate,
Dar ne-o vând cei venetici, la prețuri exorbitante!

Ce-ați făcut din țara noastră, haitelor de câini turbați?
N-aveți milă, nici rușine, de cei mulți și-îndurerați?
Dar ce milă, ce rușine de la niște idioți,
Care ne vândură țara și amanetat, pe toți!

Ce vor zice cei ce vin și-i iubim atât de mult,
Care-i zestrea ce-o lăsăm celor care i-am crescut?
Îi lăsăm îndatorați cât or fi să mai trăiască
Ce-a ajuns, din cât a fost, biată țară ROMÂNEASCĂ!

Și ce este de făcut? Stăm pe marginea genunii?
Unde e ELITA ȚĂRII, CHINTESENȚA NAȚIUNII?
Cărturarii care-n vremuri de restriște sunt datori,
Să salveze națiunea de-acești hoți și impostori?

Nu mai are NAȚIUNEA patrioți cum a avut?
Cei ce cred așa se-nșeală! Sunt mai mulți ca la-început!
Nu mai e timp de pierdut, nu mai stați în adormire,
ȚARA doar pe voi vă-așteaptă s-o salvați de la pieire!

Neamul ăsta de ROMÂNI, gena DACILOR o poartă,
E iubit de DUMNEZEU, și nu piere niciodată!

De Ion Anuța
(06 Septembrie 2021 Slatina.Dreptul de autor rezervat!)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s