Argeș. Locuitorii din Rucăr terorizați de urși, strigă disperați către autorități

***Argeș. Locuitorii din Rucăr terorizați de urși, strigă disperați către autorități***

Ionel Dulamă primarul localității argeșene, Rucăr are mari probleme cu atacurile urșilor asupra animalelor cetățenilor din localitatea sa și-i este teamă că dacă legislația nu se va schimba, chiar și viața oamenilor va fi pusă în pericol. Într-un interviu realizat pentru VGtv Regional, edilul din Rucăr ne-a dezvăluit faptul chiar în noaptea aceea, CSU din localitate, coordonat de el a omorât un urs relocat în 2019 și care a ucis mai multe animale prin gospodăriile oamenilor.
,, Din anul 2016 ursul a devenit un animal protejat de lege și de atunci la nivelul întregii țări sunt astfel de probleme în localitățile montate, unde gospodăriile sunt la limita intravilanului, în imediata apropiere începe pădurea, iar atacurile urșilor din extravilan se răsfrâng și în intravilan, unde noi, autoritățile locale nu avem competențe. Așa că, de atunci ne-au creat mari probleme. NU este numai un urs, nu este numai o zonă afectată! Sunt toate localitățile montate afectate, sunt foarte mulți urși care atacă zi și noapte. Am avut atacuri ziua, cu urși care au devenit agresivi iar oamenii nu mai au puterea să lupte cu ei, așa că vin la noi disperați, ne cer sprijinul. Noi încercăm să facem tot posibilul să îi ajutăm dar există o barieră legislativă.” ne-a spus, Ionel Dulamă, printre altele.


Întrebat fiind despre cum sunt ajutate autoritățile locale cu astfel de probleme de către parlamentari, politicieni, administrație județeană sau responsabilii din zona Ministerului Mediului, Ionel Dulamă ne-a declarat că a înștiințat toate aceste organe, inclusiv mass-media locală și centrală, însă chiar dacă i-au dat dreptate și au compătimit pe cei afectați, nimeni nu a făcut nimic!
În acest sens, în 2019, în localitatea Rucăr a avut loc un protest pentru a atrage atenția politicienilor cu privire la pericolul la care sunt expuși cetățenii de aici, însă cele patru fonduri de vânătoare existente pe raza localității, atribuite de către Ministerul Mediului unor licitatori pe care administrația locală nu îi cunoaște, este foarte greu de a putea lua măsuri și în afara intravilanului.


Astfel că autoritățile locale sunt nevoite să păzească atât ziua cât și noaptea, cetățenii și animalele acestora, o muncă istovitoare care nu poate da întotdeauna randament din cauza legislației care nu permite intervenția în extravilan sau a sprafeței mari pe porțiuni inaccesibile.
Potrivit primarului Ionel Dulamă, gestionarii fondului de vânătoare ar trebui să se ocupe de hrana și protecția animalele sălbatice în habitatul lor, să nu fie nevoite să caute hrană în gospodăriile oamenilor, dar se pare că și ei sunt depășiți de numărul tot mai mare de urși, care se înmulțesc foarte repede. O ursoaică aduce pe an între unul și patru pui și pentru că nu prea mai găsește nimic de mâncat în pădure, nu mai hibernează, astfel că atacă animalele domestice din gospodăriile oamenilor sau de pe locurile de pășunat.


,,S-au încercat relocări, dar din păcate acțiunile acestea nu au dat rezultate. Un prim exemplu ar fi un urs relocat în 2019, care a revenit în intravilanul localității, a distrus adăposturi, a atacat animale, garduri, pomi fructiferi… Cu o seară înainte omorâse într-o gospodărie un vițel, șase oi și două capre. Deci, pentru o gospodărie să omoare atât de multe animale, cu siguranță este un urs agresiv. Din păcate, acest atac nu este singular. Au fost atacuri multiple de-a lungul mai multor nopți, iar mesajele ,,RO.Alert”, au creat o mare panică în rândul populației. Eu am luat cuvântul în mai multe rânduri în Colegiul Prefectural, în fața parlamentarilor de Argeș, în fața prefectului, a colegilor primar, a presei. A fost chiar o întâlnire la Curtea de Argeș, la intrarea pe Transfăgărășan, pe această temă, unde mi-am arătat nemulțumirea, încercând să mă pun în pielea întregii comunități afectate din localitatea mea, pentru că sunt pericole foarte mari, sunt temeri pe această temă, pentru că sunt pagube foarte mari pe care ursul le produce.
Știm că ursul trăiește ziua în extravilan. S-a dat Ordonanța 81/ 20211 care ne dă nouă, primarilor să acționăm gradual, prin alungare, ulterior poți să iei decizia extragerii prin eutanasiere sau împușcare.
Ursul trăiește în extravilan și atacă în extravilan. Vine atacă gospodăriile din preajma extravilanului și se retrage în pădure, unde noi nu mai avem competență. Cum ai trecut de limita intravilanului, competența ta, pică. Ori în condițiile în care sunt gestionari ai fondului de vânătoare țin dosarele întocmite de noi în acest sens, nu le rezolvă și nici nu le transmit mai departe către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru a obține derogare pentru împușcare și în extravilan, dacă este agresiv, dacă a creat mari pagube. O singură dată, în 2019 a fost dată o astfel de derogare prin care ursul a fost tranchilizat și relocat, însă , așa cum am spus, acesta a revenit .
”, ne-a mai declarat Ionel Dulamă, primarul Rucărului.


Singura soluție, spune Dulamă ar fi ca legea să fie modificată atfel încât autoritățile locale să poată avea competențele necesare și în extravilan, cu respectarea tuturor prevederilor legale și a Ordonanței 81/2021.,, La atacurile care pot fi concomitent și se stabilește că animalul este agresiv, să se dea mult mai ușor derogările pentru împușcare urșilor și în extravilan. Trebuie să se înțeleagă că o să fie victime umane dacă nu se revizuiește această lege. Am stat șapte nopți la rând de pază să gonim urșii care ne atacă gospodăriile! Oamenii sunt disperați și caută vinovați. Unii m-au găsit pe mine! Treaba lor, dar trebuie să înțeleagă că mă conformez legii. Unii spun că primarul doarme, iar eu am avut și câte două întervenții pe noapteDimineața a trebuit să vin la progam, să mă ocup de problemele primăriei. Eu sunt președintele CSU și sunt împreună cu echipele de jandarmi, de poliție, de la salvare și cu administratorul fondului de vânătoare, într-o anumită locație unde atacul ursului a fost semnalizat prin Ro.alert și e posibil, ca în același timp un alt urs să atace într-o altă zonă”, a mai adăugat primarul supărat și depășit de problemele create de atacurile urșilor în localitatea sa.
Mai multe amănunte la VGtv Regional http://www.vgtvregional.ro,
Redactor/ Reporter Georgiana Leulescu, imaginea Ing.Grigore Sebeș, editare tv Georgia Sebeș.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s