Vâlcea. A început asfaltarea drumului din Țara Loviștei

***Vâlcea. A început asfaltarea drumului din Țara Loviștei***
Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, a Primii kilometri de asfalt pe drumul care traversează Țara Loviștei, care pleacă din localitatea Perișani, traversând Titești, Boișoara și Câineni.
,,Sunt foarte bucuros că, la numai două luni de când am preluat DN 7 D, turnăm primii 3 km de asfalt pe acest drum de pământ. Facem astfel, primii pași concreți pentru intrarea în normalitate, aș spune eu, fiindcă este nedrept pentru oamenii locului și pentru cei care tranzitează această superbă zonă ca, în secolul 21, să folosească un drum aflat mult sub standardele vremii. De altfel, DJ 703 H (fost DN 7D) este un drum des utilizat, fiindcă el face legătura cu județul Argeș, traversând, în județul Vâlcea, comunele Perișani, Titești, Boișoara și Câineni. ”a precizat Rădulescu.
Tot el a mai adăugat că primele lucrări se fac în comuna Perișani, satul Spinu, deoarece drumul se afla într-o stare avansată de degradare.
Șeful administrației vâlcene mai spune că lucrările nu se vor opri aici, ci se va continua modernizarea întregului drum pe o lungime de 31,3 km.
,,Deoarece costurile pentru realizarea lucrărilor se ridică la aproximativ 1.200 miliarde lei vechi, bani pe care Consiliul Județean nu îi poate aloca, am depus, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, un proiect în vederea obținerii finanțării.” a mai adăugat Constantin Rădulescu.

Drumul Țării Loviștei este cel mai vechi drum din țara noastră, drum care s-a mai numit drumul cruciaților, drumul comerțului între Apus și Orient. Este artera principala a Țării Lovistei, care străbate 4 localități – Perișani, Titesti, Boișoara și Câineni, deservind peste 7.000 de suflete și are o lungime de 30 de km. Are o vechime de 2000 de ani, fiind drumul ales de Traian în războaiele dacice, pe când Valea Oltului era un defileu imposibil de străbătut.


Georgiana Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s