Olt. SJU Slatina a fost dotat cu aparatură medicală de ultimă generație

***Olt. SJU Slatina a fost dotat cu aparatură medicală de ultimă generație***
Consiliul Județean Olt, în subordinea căruia se află Spitalul Județean de Urgență Slatina, a achiziționat un nou computer tomograf cu care a dotat unitatea sanitară.


Potrivit autorităților județene, aparatul medical a fost achiziționat din fonduri europene, prin proiectul ,,Dotarea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina”, obiectiv accesat de Consiliul Județean Olt în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 ”Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”.
În cadrul proiectului, în valoare de peste 4,3 milioane lei, au mai fost achiziționate o serie de aparate medicale, printre care: un aparat radiologic mobil, un aparat radiologic fix, trei ecografe cu trei sonde și Doppler, zece monitoare funcții vitale (EKG, SO2. TA) și un monitor (EKG, SO2, ETCO2, temperatură centrală), un aparat de hematologie, patru aparate de triaj, trei defibrilatoare cu monitor și cardiostimulare transtoracică, un videolaringoscop, două electrocardiografe, tărgi radiotransparente pentru transport și examinare, cărucioare transport pacienți, un negatoscop.
Președintele CJ Olt, Marius Oprescu a precizat că urmează a fi achiziționate, până la sfârșitul anului, patru ventilatoare de cameră, trei ventilatoare portabile și un nebulizator a căror valoare depășește suma de 300 mii lei.


”Obiectivul de investiții își propune îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina și se alătură demersului permanent al Consiliului Județean de a investi în Sănătate și în modernizarea celei mai importante unități medicale din județul nostru” , a declarat Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.
Georgiana Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s