Legendele Dobrogei antice – Aventurile Argonauţilor în Pontus Euxinus și pe Istru

***Legendele Dobrogei antice – Aventurile Argonauţilor în Pontus Euxinus și pe Istru***
Aflăm din relatările unor scriitori antici o poveste foarte interesantă care dezvăluie adevărul Lânii de Aur şi, implicit, călătoria eroilor de pe vestita Corabie Argo.
Această poveste i-a fascinat întotdeauna pe marii scriitori ai antichităţii, care au încercat să reconstituie traseele parcurse de Iason şi vitejii săi argonauți, atât la dus, cât şi la întoarcerea în Grecia.
De-a lungul secolelor, geografii, istoricii şi poeţii greci şi romani au scris despre Pontul Euxin ( Marea Neagră), o mare misterioasă, care îi înfricoşa şi îi atrăgea în egală măsură.Relatările lor, chiar dacă uneori conţin şi erori (explicabile pentru acele timpuri), sunt de natură să îmbogăţească portretul Mării Negre în antichitate şi imaginea Dobrogei de atunci, Mica Sciţie. De la un autor la altul, legenda Argonauţilor are diverse variante.

Astfel, în unele dintre ele, prinţul Absyrtos este un copil luat de Medeea pe vasul Argo iar în alte variante, este urmăritorul grecilor (n.a. care îl prind şi ucid – o altă variantă a sacrificiului). În unele scrieri, Absyrtos este ucis de Iason, convins de Medeea că această crimă este singura soluţie de a scăpa de urmăritori. La alţi autori, prinţul Absyrtos este asasinat chiar de propria lui soră! Unii autori, printre care şi Ovidius (în „Tristele“), atunci când descriu uciderea lui Absyrtos, menţionează că numele Tomisului se traduce ca „bucată”, în sensul bucăţilor de carne ale prinţului sacrificat. Astfel, consemnează unii autori faptul că, văzând bucăţile de carne ale lui Absyrtos plutind pe valurile Mării, tatăl îndurerat Aetes ar fi jelit strigând: „Tomi, Tomi”, „Bucată, Bucată”! Este mai bine să îi lăsăm pe antici să ne povestească, în felul lor, aventura argonauţilor în Marea Neagră şi pe Dunăre (Istru – în antichitate). Iată de exemplu ce este menţionat în compendiul de legende şi istorii „Biblioteca lui Apolodoros”, manuscris datat în sec.II î.Hr. şi atribuit istoricului Apolodoros din Atena: „Aflând cele ce cutezase Medeea, Aietes a pornit cu corabia în urmărirea ei. Văzându-l că se apropie, Medeea şi-a ucis fratele, l-a tăiat în bucăţi şi l-a aruncat în adâncuri. Adunând mădularele copilului, Aietes a numit locul de acolo Tomi”.

Jason and the Argonauts (1963) Directed by Don Chaffey Shown: The giant bronze Talos


Potrivit realtărilor istoricilor, se pare că Apolodoros din Atena a folosit drept sursă atât ,,Argonauticele” lui Apollonios din Rhodos, cât şi alţi autori, de la care a adăugat diverse detalii şi informaţii. Informaţii extrem de interesante găsim în opera romanului Valerius Flaccus, care în sec.I d.Hr. a creat şi el o operă numită tot „Argonauticele”.


Flaccus este printre puţinii care scriu şi despre traseul argonauţilor la dus, atunci când eroii greci căutau legendara Colchida şi când intrau pentru prima oară în Pontul Euxin. Autorul antic vorbeşte, de asemenea, despre măreţia Mării Negre: „Atunci, valurile acestea, pe care nu se putea călători de veacuri, au rămas înmărmurite în faţa corăbiei argonauţilor, ivită pe neaşteptate. În faţa acesteia se deschidea tot pământul Pontului, regii şi triburile îndepărtate. Nicăieri în altă parte, ţărmurile nu s-au retras în faţa unor întinderi mai mari de ape… Nici Marea Tireniană, împreună cu Marea Egee, nu freamătă atâtea ape. Nici Mediterana cu cele două Sirte nu au atâtea valuri… căci, pe deasupra, mai varsă şi pământul fluvii imense. E nevoie să mai amintesc de gurile Istrului cu 7 braţe, de apele pe care le aduc Tanais, Tyras cel Galben, Hypanis şi Novas? Pontul, cu ajutorul acestui şir de fluvii a frânt puterea sărată a apelor amare…”.

Acelaşi Flaccus scrie şi despre drumul de întoarcere a argonauţilor, după ce au furat Lâna de Aur din Colchida. Potrivit lui, dar şi altor autori, Iason şi grecii nu se mai întorc acasă prin Bosphor şi Dardanele (Helespont), ci pe un alt drum, unul inedit. El menţionează că Argo a traversat Marea Neagră de la est la vest, ajungând astfel pe ţărmurile Dobrogei antice, mai bine zis chiar în Deltă, la Gurile Dunării: „Nu departe de aici se aruncă în mare, printr-o ieşire imensă, Istrul scitic… Să ne îndreptăm acum spre Gurile şi apele sale, care vin în faţa noastră, pe ţărmul stâng al Pontului… Există o insulă Peuce (n.a. insulă antică identificată ipotetic ca un uriaş grind între braţele Sf. Gheorghe şi Sulina), numită aşa după numele unei nimfe sarmatice. Acolo, Istrul cel încruntat şi cu ambele ţărmuri primejdioase coboară spre mare printre locuitori sălbatici… Iar argonauţii se întind apoi pe paturi de iarbă, în peştera în care odinioară, Istrul o îmbrăţişase pe Peuce”.


Flaccus spune astfel că argonauţii poposesc la Gurile Dunării, pe Insula Peuce, dar aici nu au prea multă vreme de odihnă: „Flota barbarilor (a urmăritorilor din Colchida) nu mai este departe şi ea urmăreşte corabia uşoară a lui Pallas (argonauţii erau protejaţi de zeiţa Pallas Atena), până ce zăresc Gurile Dunării”. În această operă a lui Flaccus, prinţul Absyrtos apare în calitate de conducător al urmăritorilor şi nu ostatic, ca la mai sus amintitul Apollodoros din Atena: „Apoi, el (n.a. Absyrtos) este împins împreună cu tovarăşii săi pe ţărmul stâng, spre malul îndepărtat din faţa insulei Peuce. Căci insula e încinsă din două părţi de apele sinuoase ale Dunării…”
Pe traseul Corăbiei Argo apare în unele surse şi zona antică pe care, ulterior, grecii din Milet aveau să construiască cetatea Histria, în sec. VII î.H. Referindu-se la istoria coloniei elene, şi nu neapărat la povestea Lânii de Aur, istoricul roman Trogus Pompeius scria ceva uimitor în sec. I î.Hr.: „Se spune că istrienii se trag din colhii (cei din Colchida) trimişi de regele Aetes să urmărească pe argonauţii care-i răpiseră fiica (n.a. la acest autor, Medeea e răpită de greci!)“. Trogus Pompeius ne oferă un traseu de întoarcere în Grecia absolut halucinant: „Colhii au intrat din Marea Pont pe cursul Istrului şi mergând pe urmele argonauţilor, s-au dus departe pe albia râului Sava. De acolo au transportat corăbiile pe umeri, peste culmile munţilor, până la ţărmul Mării Adriatice, după ce aflaseră că la fel făcuseră mai înainte şi argonauţii, din pricina mărimii corăbiei lor.”

  Fiecare colț din Centrul Vechi al Constanței are multe povești, iar Legenda Argonauților este cea mai veche și mai importantă dintre ele. De altfel, Peninsula pe care s-a ridicat cetatea Tomis a fost pomenită în legenda argonauților, primii navigatori care au ajuns în această zonă pentru lâna de aur. Numele orașului Tomis este legat de legenda argonauților. Dacă este să vorbim despre povești și legende, e plăcut să ne amintim ce a scris poetul Ovidius despre orașul antic Tomis și întemeierea acestuia. Este, de fapt, una dintre puținele mărturii care au rămas în legătură cu nașterea și botezul acestei localități de la malul mării. Potrivit legendelor, totul se leagă de călătoria argonauților în Colchida.

”Numele orașului Tomis este legat de legenda argonauților, prin fratricidul comis de Medeea asupra fratelui ei Absyrtos, cu scopul de a întârzia corăbiile regelui Aietes, tatăl lor, care s-au oprit pentru a recupera trupul tânărului să îl înmormânteze. Astfel, de aici s-a ajuns să se vorbească de Tomis, ca despre locul în care a fost ciopârțit Absyrtos. În mitologia greacă, argonauții au fost 50 de eroi, care, cu 50 de ani înainte de războiul Troiei au alcătuit echipajul corabiei Argus. Ei l-au însoțit pe Iason în faimoasa expediție organizată de acesta la porunca lui Pelias, regele din Iolcus, care i-a cerut să îi aducă lâna de aur. Echipajul a fost însoțit și de Medeea, care era îndrăgostită de Iason” a declarat pentru Discover Dobrogea, arheologul Traian Cliante.
Legenda argonauților și a lânii de aur
Peninsula pe care s-a ridicat cetatea Tomis a fost pomenită în legenda argonauților, primii navigatori care au ajuns în această zonă pentru lâna de aur. Athamas, regele legendar al Tebei și soția sa Nephele, zeița norilor au avut doi copii, pe Phrixos și pe Helle. Deși fericită o vreme, familia s-a destrămat, iar regele s-a recăsătorit cu Ino, mama altor copii. Resentimentele celei de-a doua soții s-au transformă rapid în ură și în dorința de a-i lichida pe cei doi frați moștenitori. Ca să-i salveze, mama lor îl trimite în ajutor pe Chrysomallos, berbecul cu lână de aur, un fiu al lui Poseidon, înzestrat nu doar cu darul de a vorbi, ci și cu acela de a pluti în văzduh, chiar dacă nu avea aripi.Copiii au încălecat berbecul și au zburat spre nord, peste pământ, deasupra unei mări. Deși au fost îndemnați să nu privească în jos, Helle s-a dezechilibrat, a căzut în apă și s-a înecat în locul numit de atunci Hellespont sau Dardanele. Speriat și îndurerat, Phrixos a ajuns în Colchida, Georgia de astăzi, țara lui Aietes, pe malul râului Phasis. El a jertfit berbecul în cinstea zeilor și i-a dăruit regelui, blana acestuia. Lâna de aur a fost atârnată într-un stejar din pădurea sfântă a lui Ares, zeul războiului, fiind păzită, alături de gărzi, de un dragon. Medeea, Iason și argonauții au reușit să fure lâna și au fost urmăriți de rege pe mare. Pentru că exista riscul să fie ajunși din urmă, argonauții au debarcat în zona stâncoasă, locul în care faleza face și astăzi un cot lângă statuia lui Eminescu, la stâncile Medeei. Aici, Medeea l-a tăiat în bucăți pe fratele său Absyrt și l-a aruncat în mare, iar capul l-a înfipt într-o prăjină și l-a așezat pe un loc înalt pentru ca regele să îl poată vedea. Athamas s-a oprit din urmărirea argonauților. El și-a căutat fiul în apele mării și l-a îngropat. Medeea, Iason și argonauții au reușit astfel să fugă cu lâna de aur, pe care au dus-o în Grecia, locul din care, de fapt, plecaseră.
Expediția argonauților face parte din istoria și toponimia Constanței
Se spune că această întâmplare a avut loc în dreptul pietrelor Medeei, care mult timp au fost denumite astfel. Este vorba despre pietrele din dreptul statuii poetului Mihai Eminescu, apărută mult mai târziu pe faleza din Constanța. Pietrele Medeei au fost incluse ulterior în faleză și nu mai au amplitudinea și frumusețea de odinioară. Localnicii nu știu că acolo erau niște pietre pe care se plimbau odinioară constănțenii și, de pe care, uneori chiar pescuiau. Stâncile Medeei și cartierul constănțean, care poartă și acum numele prințesei din îndepărtatul ținut al Colchidei, continuă să fie un reper simbolic în mentalul colectiv al Europei și al lumii. Legenda argonauților a fost legată de zona peninsulară, pe care grecii milesieni au întemeiat, câteva secole mai târziu, colonia Tomis. Există și o decorație ”Lâna de aur”, dar și multe povești legate de Iason și de argonauți. Erau întâmplări mitice, pe care imaginația le tulbura și le făcea de neînțeles, dar era fantezia oamenilor care au trăit în acele vremuri și care au descoperit acest spațiu al Mării Negre. Mitul argonauților este una dintre marile legende ale omenirii, cea mai veche poveste a orașului Constanța și ne introduce în lumea miturilor și a legendelor umanității.

( Va urma)

Dr. Ing. GRIGORE SEBEș- VGTV REGIONAL

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s