Olt. Trifonul viilor la Drăgănești-Olt

***Olt. Trifonul viilor la Drăgănești-Olt***
Sfântul Trifon este una dintre acțiunile inițiate în urmă cu peste 16 ani, preluată și dusă mai departe de Centrul Județean de Cultură și Artă Olt. Concepută ca o acțiune itinerantă prin localitățile cu pondere în cultura viței de vie sau a pomilor fructiferi, sărbătoarea Trifonului a început la Vitomirești (mai multe ediții), a continuat la Sâmburești, Cârlogani și Cepari (mai multe ediții), Câmpu Mare – Dobroteasa (mai multe ediții), Drăgănești Olt, Ianca și Potelu (mai multe ediții).
Sărbătoarea Sfântului Mucenic Trifon, un proiect al Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, a revenit anul acesta la Drăgănești Olt grație unui parteneriat încheiat între CJCA Olt și Primăria orașului Drăgănești Olt și beneficiind de colaborarea Muzeului Câmpiei Boianului „Traian Zorzoliu” (prin directorul Mihaela Lală), a reprezentanților parohiilor din Drăgănești Olt (preoții Gheorghe Lală, Sebastian Șarpe și Aurel Rădulescu), a Bibliotecii Județene Olt „Ion Minulescu” (prin director Florian Dumitrescu), a Bibliotecii „Dumitru Popovici” Drăgănești Olt (prin bibliotecarele Liliana Durigo și Elena Claudia Duță), a Casei de Cultură „Ileana Constantinescu” Drăgănești Olt (reprezentată de Ileana Ciubuc – referent principal și Sorin Tudose) și a Grupului Vocal „Bujorelul” (reprezentat prin Aurel Mircea, Bogdan Roșu și Jane Matei).
Prima ediție a Trifonului viilor la Drăgănești fusese organizată în anul 2012, împreună cu un important om de cultură al Oltului: Traian Zorzoliu.


La 1 februarie, în ziua de pomenire a Sfântului Trifon, se practica o serie de ritualuri, pentru asigurarea protecţiei viilor și a livezilor de pomi fructiferi. Acest lucru s-a realizat anul acesta și la Drăgănești Olt unde, prin participarea celor trei preoți ai localității s-a putut săvârși slujba specifică pentru această zi și au fost sfințite viile mai multor localnici, printre care și a celei mai vârstnice proprietare de vie, Niculina Comănoaia, care are 86 de ani.


După ritualul religios, la Casa de Cultură „Ileana Constantinescu” a avut loc o dezbatere asupra viei și vinului din zona Drăgănești Olt, localitate care a deținut o importantă intreprindere de vinificație și care a avut și încă mai are încă vii nobile. Vinurile de Drăgănești Olt, deși erau net superioare altora, nu au avut – din păcate – un brand cunoscut, fiind comercializate prin intermediul unor localități care aveau podgorii (ex. Drăgășani).
În cadrul dezbaterii au fost prezentate diverse articole și s-a vorbit despre viile înființate pe teritoriul localității, vii care, după 1990 au fost date oamenilor, iar cei care iubesc via și vinul le lucrează în continuare deși întreținerea unei vii nobile este deosebit de costisitoare. Dintre vorbitori și dintre cei care au prezentat articole nominalizăm pe doamna Mihaela Lală, Liliana Durigo, Elena Claudia Duță, Liliana Ghiță Boian, Mircea Anghel și Daniel Dobre.
Au fost evidențiați cei mai de importanți deținători de vii – atât ca suprafață cât și a calității vinurilor obținute – (Marin Viorel Tudorică, Mircea Anghel), cel mai în vârstă și cel mai tânăr deținător de viță de vie (Niculina Comănoaia, respectiv Nicușor Purcărea), cea mai bună recoltă de struguri sau cea mai bună reprezentare a vinurilor de Drăgănești (Daniel Dobre). Toți au primit câte o diplomă iar o parte dintre aceștia au primit și premii oferite de către Centrul Județean de Cultură și Artă Olt. Printre cei care au primit recunoaștere a fost și Jane Matei, un artist al instrumentelor de suflat, care are 84 de ani și care a cântat câteva melodii specifice zonei, la fluier, caval și cimpoi. Și pentru că la Casa de Cultură „Ileana Constantinescu” din Drăgănești Olt are loc în fiecare an un cunoscut festival național de doine și balade, au fost cântate de rapsodul Bebe Pandele Jianu și două balade: Balada lui Iancu Jianu și Balada lui Tudor Vladimirescu.


Aducem mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în această acțiune, în special preoților și doamnei Mihaela Lală, directorul Muzeului Câmpiei Boianului „Traian Zorzoliu”.
De-a lungul timpului, în localitățile în care s-au implicat reprezentanții bisericii, ai administrației locale sau ai unor instituții și a oamenilor locului, sărbătoarea Sfântului Trifon a căpătat caracter de permanență.
Valeru Ciurea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s