***Olt. Bani de la CJ pentru finalizarea unor investiții în infrastructură***
La sfârșitul lunii trecute, a avut loc în Sala Europa a Consiliului Județean Olt, ședința ordinară, în care consilierii județeni au aprobat, printre altele un proiect de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ teritoriale a cotei de 6% din impozitul pe venit pe anul 2022 pentru rezolvarea unor probleme cu care se confruntă mai multe primării care au solicitat sprijin financiar. Așadar, printre localitățile care au primit mai mulți bani se află orașul Balș cu 3 miliarde lei vechi și comunele Crâmpoia – 8 miliarde lei, Rusănești – 5 miliarde și Slătioara – 5 miliarde.
Potrivit primarului de la Slătioara, Savu Ungureanu, acești bani sunt necesari pentru finalizarea lucrărilor de asfaltare de pe barajul de peste Olt. Drumul peste barajul de la Slătioara, este asfaltat doar jumătatea care aparține de primăria Slatina, fiind o variantă ocolitoare pentru când Podul Olt va intra în reparații capitale.
Cât privește ajutorul financiar de 3 miliarde lei vechi pentru Balș, va fi folosit pentru întocmirea documentației tehnice pentru Planul Național de Redresare și Reziliență.
Banii care vor intra în curând în conturile primăriei Rusănești vor fi folosiți pentru reabilitarea școlii din localitate, distrusă anul trecut de un incendiu foarte puternic.
„Am avut o rectificare de buget a CJ Olt, o singură procedură, mutarea între capitole în cadrul CJ Olt. Din cota rămasă de 6%, pentru că mare parte din ea a fost repartizată de la începutul anului, atunci când s-a făcut bugetul atât la CJ Olt, cât și al UAT-urilor din județul Olt. Astăzi (miercuri, 30 martie n.r.), au fost patru localități care au primit bani, sunt UAT-uri care au anumite probleme ce au apărut pe parcurs și atunci a trebuit să intervenim. Printre ele este vorba despre finanțarea drumului pe barajul Slătioara, astfel încât să finalizeze Primăria Slătioara lucrările. Chiar dacă nu este drum județean, este un drum de importanță județeană, pentru că foarte multă lume iese pe acolo și intră în Slatina, în capitala județului. De asemenea, avem Rusănești, unde școala cu clasele primare a luat foc, și trebuie să construiască alta sau să o refacă pe aceea. Eu am văzut cum arată școala aia și trebuie să-l ajutăm pe primarul localității. Mai sunt alte două localități care au primit bani, Balș și Crâmpoia, fiind în situație deosebită”, a declarat Marius Oprescu, președintele CJ Olt.