Olt. Marius Treanță promite proiecte ambițioase pentru comuna Vulturești

***Olt. Marius Treanță promite proiecte ambițioase pentru comuna Vulturești***
Localitatea Vulturești din nordul județului Olt, a cunoscut în ultimii ani o continuă modernizare, grație primarului Gheorghe Treanță, un om inimos alături de un aparat administrativ profesionist. Din păcate, edilul s-a prăpădit anul trecut, însă proiectele sale merg mai departe cu sprijinul viceprimarului cu atribuții de primar, Ion Dumitrana și a viceprimarului, Marius Treanță.
De profesie inginer silvic, Marius Treanță și-a luat în serios această funcție și este tot timpul pe teren, alături de muncitori, caută soluții pentru a rezolva problemele comunității, astfel ca tatăl său, de acolo din Ceruri să fie mândru de el.
Într-un interviu Marius Treanță, în exclusivitate pentru VGtv Regional, viceprimarul comunei oltene Vulturești, ne-a declarat că va încerca, alături de primarul Dumitrana să fie la înălțimea așteptărilor locuitorilor, pentru că în 2024 să poată candida la funcția de edil al localității, având de prezentat lucruri pe care le-a făcut, demonstrând în acest fel că poate fi cea mai bună soluție.
,, Sunt de profesie inginer silvic, din 2012 am lucrat la Ocolul Silvic Vulturești, iar de anul trecut din septembrie, fiind consilier local, după moartea tatălui meu am fost ales viceprimar până la organizarea de noi alegeri. Am preluat multe proiecte aflate în derulare și inițiate de tatăl meu, printre aș aminti o grădiniță modernă în satul Dienci cu fonduri de la Banca Mondială, însă am demarat și altele noi. De exemplu, anul trecut când a fost lansat programul ,,Anghel Saligny”, am depus două proiecte: unul care conține asfaltarea a șapte străzi în valoare de 12 milioane lei, adică peste două milioane de euro și încă un proiect de asfaltare între satele Vlăngărești și Dienci în valoare de 10 milioane de lei. Aceste proiecte sunt așteptate de foarte mult timp de locuitorii comunei noastre și pe această cale vreau să le spun că avem toate garanțiile că, măcar unul dintre cele două proiecte, va fi aprobat.
Cu ajutorul Consiliului Județean am început să reabilităm o stradă aici în satul Vulturești, s-a început asfaltarea și până la Paști, locuitorii de pe strada Perimetrului să meargă pe un drum modern.”,
a precizat, printre altele, viceprimarul Marius Treanță.
De asemenea, Marius Treanță ne-a mai precizat că nu are de gând să se oprească doar la investiții în infrastructură, ci își dorește să găsească soluții pentru a menține tinerii în localitate, facilitând dezvoltarea unor afaceri proprii în diferite domenii, fie ele agricole sau de altă natură.
La școlile din comună sunt 190 de copii- elevi și preșcolari, care beneficiază de condiții moderne în clădiri reabilitate și utilate complet, iar în perioada pandemiei toți elevii au primit tablete, racordate gratis la internet.
Nu va uita nici dezvoltarea sportului local, având în vedere că anul trecut a fost construit un teren de fotbal artificial cu nocturnă prin GAL ,, Oltul Puternic”, în valoare de 70.000 de euro.
Anul acesta, tot prin GAL, autoritățile locale din Vulturești își doresc să achiziționeze un buldoexcavator, necesar deszăpezirilor dar și unor lucrări de infrastructură având în vedere că nu s-a reușit asfaltarea tuturor străzilor laterale.
Cât privește promovarea tradițiilor și obiceiurile populare, Marius Treanță vrea să reia activitatea ansamblului cu copii de la școlile din localitate, cu care să participe la diferite evenimente locale sau județene. ,, Aveam un parteneriat între primărie și Biserica Valea lui Alb, în care, preotul Bălcescu era instructorul de Ansamblului de dansuri populare, cu care participa la diferite concursuri sau la zilele localităților vecine. Chiar dacă părintele s-a pensionat, dorim să reluăm această frumoasă tradiție implicând copiii cărora le place muzica și dansul popular. ”, ne-a mai dezvăluit viceprimarul din Vulturești.

Primăria Vulturești, Olt


Scurt istoric al comunei Vulturești
Situată pe malul stâng al Oltului, localitatea Vulturești a fost locuită încă din preistorie (neolitic si eneolitic), în zonă fiind descoperite numeroase topoare din piatră șlefuită. Perioada etnogenezei poporului român este și ea prezentă aici găsindu-se numeroase urme ceramice în principal de influență slavă. Așezarea este atestată documentar în sec XVII-lea și încă din perioada medievală locuitorii avea ca ocupații principale agricultura, creșterea animalelor, pescuitul și comerțul.
Localitatea a fost și un punct de tranzit pentru ciobanii ce treceau cu oile pe aici, precum și pentru negustorii ce foloseau vechiul drum al Oltului (de origine romană) spre a ajunge la Sibiu. Descoperirile arheologice mai arată că localnicii au folosit cursul râului Olt pentru transport cu ajutorul plutelor spre comercializare a diverselor obiecte realizate de ei, a fructelor și chiar a animalelor.
Pentru VGtv Regional a consemnat Georgiana Leulescu, op. imag. ing. Grigore Sebeș http://www.vgtvregional.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s