File de istorie. Moartea cruntă a lui Tudor Vladimirescu

***File de istorie. Moartea cruntă a lui Tudor Vladimirescu***
( continuare nr. trecut)
Născut la 1780 în localitatea Vladimiri, Gorj, Tudor Vladimirescu este una dintre cele mai cunoscute figuri istorice din zona Olteniei, de la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821, al pandurilor și domn al Țării Românești despre care se știe că a fost nu numai un intelectual rasat, dar și un iubitor de țară și de glie strămoșească.
Puțini știu, însă ce moarte cruntă a avut domnitorul Tudor Vladimirescu. Trădat de apropiații săi și arestat la Golești pe 21 mai, Tudor a fost ucis de șefii eteriștilor la Târgoviște, în noaptea de 27 spre 28 mai, învinuit de colaborare cu otomanii împotriva eteriștilor. Moartea a fost una cruntă: ucigașii săi i-au tăiat gâtul, i-au scos mațele și inima și le-au aruncat la câini. (…)
În mod metodic, Tudor Vladimirescu a început să se pregătească pentru scopul său şi să-l aducă la o mare amploare încă din anul 1805, după cum a precizat, istoricul Gheorghe Duncea: „Îndată am început să întocmim cete de haiduci prin aceste locuri şi am luat hotărârea de-a-mpreună cu Slugerul Teodor, ca să facem şi o mică cârciumă în hotarul satului Balta, în drumul ce duce la Cerneţi şi drumul ce vine de la Baia de Aramă. Şi am numit ca vânzător la această cârciumă pe Petre al Preutesii zis Bălteanu, omul de încredere al nostru. Această cârciumă a fost făcută cu scopul de a aproviziona cetele de haiduci cu mâncare şi îmbrăcăminte şi de a descoperi orice secret, care venea de la Cerneţi sau Ada-Kaleh contra lui Teodor, sau a cetelor de haiduci. Tot la această cârciumă luau ei, haiducii, informaţiuni, când veneau sau treceau dijmarii greci după încasări de biruri şi le ţineau calea de-i omorau şi le luau–banii, pe care îi lăsau la cârciumă.
Cetele de haiduci erau întocmite din ţărani români, clăcaşi de pe moşiile boiereşti de la câmp. Îi luam din târgul Cerneţilor şi îi aduceam aici, la munte şi îi întocmeam în grupuri de câte 15 sau 20 şi îi aşezam în ascunzişurile de pe lângă graniţă, de unde puteau să dea lovituri în Banat, Transilvania şi la noi dincoace. Aceste ascunzişuri erau: primul în pădurea din muntele Camăna. Acesta era sub îngrijirea preotului Nicolae Macu. Al doilea era în Ţăsna şi [grupul] locuia în peştera Scărişoara, la poalele muntelui Ineleţu-Mare.

Aceştia erau în număr de 140; erau sprijiniţi pe la toate trecătorile care duceau în Banat, (la) Ruşava (Orşova), Ada-Kaleh, Baia de Aramă. Şi erau sub îngrijirea mea. Iar al treilea ascunziş al haiducilor panduri era la Vârfu lui Stan, deasupra satului Isverna. Erau la număr 89, care era(u) tot sub îngrijirea mea. Ei aveau fiecare comandirul lor, însă eu aveam numai grijă de ei cu mâncare, îmbrăcăminte şi le dam tot felul de ştiri şi eram obligaţi de Slugerul Teodor să avem grijă de ei, să nu cadă vreunul prins, fiind răspunzători. Şi trebuia ca noi să fim cu ochii în patru, să descoperim orice complot pus la cale asupra lor. Aceste cete de panduri jefuiau în stânga şi în dreapta, omorau dijmarii greci, turci, dregătorii de toată mâna (şi) le luau banii. (Jefuiau) şi pe ciocoii români, care şedeau mână în mână cu grecii, fără nici-o frică de nimeni, din pricina ginerelui meu, căpitanul Bosoancă, care era căpitan de poteraşi al otcârmuirii pe lângă taftul (comandamentul) plaiului Cloşani. Când venea ordin de la isprăvnicat la taft la Baia de Aramă, ca să formeze poterile şi să pornească după ei să-i prindă, atunci căpitanul Bosoancă îmi da mie de ştire şi eu anunţam cetele de panduri să se ascundă până trecea potera. Aceşti panduri erau de o credinţă nemaipomenită. Ei erau juraţi, că nu lucrează decât pentru prea bunul şi înţeleptul Sluger Teodor. Toţi banii pe care îi luau din jafuri îi depuneau la mine şi la preotul Nicolae Macu şi la cârciuma făcută de Teodor.”


Între oamenii coordonaţi de Tudor se regăseau nu doar români, olteni, ci şi cei ai prietenului său, revoluţionarul sârb Karagheorghevici:
„La aceste cete se mai adăugau şi cei 500 de panduri sârbi aduşi de Slugerul Teodor din Serbia, care făcut-au răscoală la anul 1806 contra turcilor, sub comanda lui Karagheorghievici, care era bun prieten al Slugerului Teodor.”
„Toate aceste cete de panduri se întocmeau primăvara şi se despărţeau toamna, fiecare prin satele lor. Iar când venea primăvara, fiecare pleca din sat cu motivul că pleacă după lucru prin satele de la munte. De la despărţirea de toamnă lăsau vorbă unde să se întâlnească. Ei se întâlneau în anumite târguri. Aceste târguri de întâlnire erau pentru pandurii sârbi Carotin, la Verciorova şi la Ruşava (Orşova), iar pentru ai noştri la Cerneţi, Baia de Aramă, Strehaia. Se întâlneau şi fără să se cunoască. Se cunoşteau pe un anumit semn între ei, căci care era pandur purta o floare ce-nflorea primăvara, o iglice sau altceva, la al doilea nasture de la epângea (haină, tunică). Şi pe acest semn se cunoşteau şi se-mpreunau acolo în târg şi plecau la munte. De primăvara şi până toamna era plin muntele de panduri, de la Verciorova până la Tismana. Din aceşti oameni şi-a întocmit Slugerul Teodor armata lui pentru răzmeriţă.”.
(Va urma)
Autor: Dr. ing. Aurel Grigore Sebeș

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s