***Mehedinți. ,, Zilele Severinului 2022” o ediție la superlativ***
Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a ținut ca în acest an Zilele Severinului să fie marcate cu două săptămâni mai târziu, față de cum s-a făcut până acum, respectiv în preajma zilei de Sf Gheorghe, patronul spiritual al acestui frumos oraș de pe malul stâng al Dunării.
Astfel că timp de trei zile, 6,7 și 8 mai severinenii, dar și cei care le-au călcat pragul au sărbătorit așa cum se cuvine la astfel de evenimente.
În timp ce muzica populară și îndrăgiții interpreți au strâns mii de severineni în centrul orașului, alții au fost prezenți la scena CARREFOUR, unde au dansat pe muzica unor interpreți și formații de muzică ușoară precum JEAN GAVRIL, LORA LIVE BAND, VUNK și DJ KuKy .
Așadar, pe Scena I. C. Brătianu, severinenii au aplaudat la scenă deschisă recitalul tinerilor instrumentiști din Orchestrei ”Cetinița” a Centrului Cultural ”Nichita Stănescu”, coordonați de dirijorul prof. Marian Magheru .
Și-au mai dat concursul interpreții Ansamblului Profesionist ,,Danubius” al Centrului Cultural ”Nichita Stănescu”, respectiv George Vulcănescu, Maria Usturoi, Săndica Filipescu, Bunceanu Liliana, Marioara Triță Crăiete, Cristina Croitoru, Ionuț Iovănel, Ana Maria Ion Oprișan, Rodica Popescu, Ionuț Tudorescu, Nina Predescu, Ionela Bădălan, Vasile Ciobanu, Angela Magheru și Anica Ganțu.
De asemenea, Orchestra Palatului Culturii ,,Teodor Costescu” din Drobeta Tr. Severin ,, Lăutarii Mehedințului”, au acompaniat îndrăgiții interpreți de muzică populară Irina Zoican, Adriana Stoican, Angelica Stoican, Delia Barbu, Alina Moți Drăghia, Marian Medregoniu, Emilia Dorobanțu și Niculina Stoican.
Printre invitați s-a aflat și Ansamblul ,,Maria Tănase” din Craiova, acompaniind interpreții Marius Măgureanu, Lavinia Popa, Lavinia Bîrsoghe, Manuela Moțocu, Aneta Șișu, Cristina Bănățeanu, Livia Dică, Mariana Ionescu Căpitănescu și Constantin Enceanu.
,,După doi ani de pauză, ne putem bucura de zilele orașului. În prima zi, am fost alături de severineni, în mijlocul evenimentelor cultural-artistice.
Vă îndemn să vizitați expoziția inedită, găzduită de Castelul Artelor, cu fotografii care scot în evidență viața comercială de acum 100 de ani din Drobeta – Turnu Severin.
Palatul Culturii „Teodor Costescu” a găzduit lansarea volumului „Cartea orașului Drobeta – Turnu Severin”, semnat de scriitoarea Ileana Roman. Acestă carte reprezintă o plăcută monografie a municipiului.
Prima zi s-a încheiat frumos, cu muzică de calitate și două evenimente de suflet: oferirea titlului de cetățean de onoare doamnei cântecului mehedințean, Angelica Stoican și o plăcută aducere-aminte a regretatului artist Petrică Mîțu Stoian.” a ținut să precizeze primarul, Marius Screciu.
Iubitorii de carte au fost prezenți la un Simpozion sub denumirea de ,, Primăvara Poeților” și un colocviu cu Poezie Religioasă și lansarea cărților ,,TEATRUL SEVERINEAN. O istorie sentimentală” și ,, Clubul de noapte”, două volume- una de proză și alta de poezie, apărute la Editura Hoffman, scrise de binecunoscutul poet Dan Șalapa.
Tot cu această ocazie a fost lansată și ,,Cartea Orașului Drobeta Turnu Severin”, Ed. Prier, a autoarei Ileana Roman și ,,Un aristocrat al culturii, monografie”, apărută la Editura Ains, scrisă de autorii Mihaela Albu și N.I. Herescu.
Tot cu acest prilej s-a făcut și lansarea revistelor ,,Amfitrion”, ,,Răstimp” și ,,Hyperion Podium poetic”.
Evenimentul a avut loc la Palatul Culturii ,, Teodor Costescu”, la care au fost prezenți numeroși oameni de cultură, printre care amintim pe Dan Salapa ( Mh), Mihai Firica ( Dj), Puiu Răducanu și Nicu Cismaru (Vl), etc.
Așadar, ediția din acest an dedicată Zilelor Severinului a fost una la superlativ, grație unei bune organizări a autorităților locale, care au reușit să satisfacă gusturile tuturor severinenilor.
Mai multe amănunte la VGtv Regional http://www.vgtvregional.ro, marți 10 mai a.c.
Redactor Georgiana Leulescu, op. imag. ing. Grigore Sebeș, editare și montaj Georgia Sebeș.