Argeș. Se dă startul Campionatului Național de Raliuri „Raliul Argeșului”

***Argeș. Se dă startul Campionatului Național de Raliuri „Raliul Argeșului”***

Ediția a IV-a a Campionatului Național de Raliuri „Raliul Argeșului” se va desfășura în perioada 21 – 22 mai 2022 la Pitești, cu o participare numeroasă a iubitorilor unui astfel de sport din întreaga țară.

Organizatorii, Consiliul Județean Argeș, precum și primăria Pitești  au stabilit un program interesant, care va debuta vineri, 20 mai cu un start festiv din Piața Primăriei, la ora 19.30, după care concurenții vor continua official pe Transfăgărășan, la ora 10.30.

Festivitățile vor continua pe stadionul ,,Nicolae Dobrin” Pitești, ora 16.00 cu Super Speciala.

Duminică, 22 mai se va da startul concureților de la Godeni, ora 11.00, care vor ajunge la  Mateiaș, la ora 11:30.

Festivitatea de premiere, va avea loc în Piața Primăriei,  începând cu orele 18.00.

Reprezentantul CJ Argeș mai spune că în acest an au fost foarte multe solicitări pe zona de finanțare sportive, care vor fi disutate și probabil, la anul bugetul va fi mărit.

Raliul Argeșului” este o competiție frumoasă care se înscrie în Calendarul principalelor activități și manifestări cultural-artistice, științifice și sportive pe anul 2022, la care Consiliul Județean Argeș participă în calitate de organizator sau partener.

Era de datoria noastră să asigurăm continuitatea acestei etape tradiționale a circuitului automobilistic din țara noastră. Foarte multă lume, și știu acest lucru inclusiv de la oaspeții care vin în mod special aici cu această ocazie, consideră că Raliul Argeșului este cea mai spectaculoasă etapă din calendarul competițional al Federației Române de Automobilism.”  A precizat Adrian Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

Adrian Bughiu

Pe lângă “Poienari Archangels Fest” și “Raliul Argeșului”, un alt eveniment la care Consiliul Județean Argeș este partener tradițional, iar la nivelul Piteștiului se mai desfășoară și “Zilele municipiului Pitești” unde Consiliul este partener prin instituțiile de cultură. Pe lângă “Poienari Archangels Fest” avem și “Raliul Argeșului”, un alt eveniment la care Consiliul Județean Argeș este partener tradițional, iar la nivelul Piteștiului avem “Zilele municipiului Pitești” unde Consiliul este partener prin instituțiile de cultură. ,,Suntem bucuroși că am reușit să fim parteneri și la Raliul Argeșului, cea mai importantă competiție sportivă desfășurată în județ. Pe lângă “Poienari Archangels Fest” avem și “Raliul Argeșului”, un alt eveniment la care Consiliul Județean Argeș este partener tradițional, iar la nivelul Piteștiului avem “Zilele municipiului Pitești” unde Consiliul este partener prin instituțiile de cultură.”,  a mai adăugat Adrian Bughiu.

Georgiana Leulescu

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s