Editorial. Suntem o lume clădită din iubire, de ce atâta ură?

***Editorial. Suntem o lume clădită din iubire, de ce atâta ură?***

Realmente, nu am atacat nici lumea, nici pe mine. Curiozitatea mea este un semn de vitalitate. Evident că mă afectează ce se întâmpla cu mine, cu tine… Cu toții ar trebui să fim afectați, dar nu pot crede că România nu va depăși acest infern. Ceea ce ar fi desigur, un succes al poporului. Păi, orb să fii și tot încerci să tragi cu ochiul vieții la viitorul tinerilor și nepoților. Păi, nu m-ai învățat tu că disprețul meu să aibă întinderea iubirii? Căci o lume trebuie să fie clădită cu iubire -ca să poți privi cu drag spre ea.

 Presiunea vinovăției n-o cunosc acei la care suferința încetează – pentru că ea este o simplă potecă, îngustă ca și dorința lor de fericire.

Am văzut multă vreme o adunătura promovată și susținută de popor, lacomă și indiferentă, mincinoasă și nepăsătoare.

Nu acest lucru mă sperie, ci mă sperie că nu avem curajul să ne rugam Lui Dumnezeu să-i ierte, căci El, dacă vrea o poate face. Numai așa ne putem apăra de viitoarele suferințe și ne putem asigura conștiința și gândirea că numai noi putem să facem ca mâine să ne fie un pic mai bine.

Ar trebui să facem zilnic câteva minute de astfel de exerciții spunand: “Iartă-i Doamne!”

 De om, eu știu și sunt convins că nu se poate scăpa, încotro ai luau-o, îți ies în cale pentru că el însuși a ținut calea divinității . Dumnezeu l-a facut după chipul și asemănarea Sa, dar omul s-a supărat și a acoperit figura Lui Dumnezeu cu masca Sa.

În loc să se apropie, ne-am îndepărtat reușind să ne certăm nu numai cu El, pentru ca azi trăim o dramă, am reușit să ne certăm chiar cu noi – aproape ca nu ne mai suportăm!

 Păi, nu vezi că furia și lăcomia, ura și mizeria ne-au aruncat dincolo de lume?

Nu demult, oboseala și tristețea m-au făcut să ascult o partitură de Beethoven. Nu am descoperit că pot atinge culmi divine, fiindcă omul este un Dumnezeu, dar un Dumnezeu care suferă și se bucură omenește.

Au spus unii că vorbesc cu ură. Nu, nu vorbesc cu ură decât dintr-un interes plin de afecțiune pentru lumea în care trăiesc. Așadar, nu-mi place să urăsc, nu știu să urăsc.

Am constatat că durerea, că ura există, după cum există și crima, iar prezența lor în viața noastră a pustiit sufletele noastre și relațiile dintre noi, a pustiit aproape în totalitate acumulările noastre, tradițiile, dragostea pentru noi și pentru acest pământ.

Apele aproape au secat, pădurile s-au pârjolit, privighetorile aproape că nu mai cântă. Câte semne am primit și primim ca procesul urei să se amplifică în alte forme.

Păi, cine trebuie să vadă efectele urii instituționalizate care ne duc aproape la pieire ca neam?

Păi, sunt sigur că știi, că medicul ia în calcul boala pentru a putea vindeca pacientul. Am învatat de la cei mai în vârstă- ca omul devine un animal stupid deoarece unora pentru a le fi numai lor bine, încearcă să devină tirani, uită de rușine și își chinuiesc fară milă semenii.

 După atația ani de confuzie ce par a fi fără sfârșit, în care superiorii sunt deliberat confundați sau dimpotriva, în care doar imbecilii, mediocrii și lichelele au dreptul la cuvântul public, oamenii cred că se pot tămăduii de minciunile care le-au fost băgate sistematic în cap de ani sau secole și care laolaltă constituie zestrea ce azi o purtăm cu mândrie pe umeri și rămâne multă vreme sursa constantă a nenorocirilor ce s-au abatut peste noi. Am încercat o gândire liberă și am constatat că omul pentru a fi liber trebuie să fie considerat propietar individual, ipotetic, chiar daca nu are nimic.

Azi cred ca e nevoie mai mult ca oricand sa incepem sa judecam cu ochii prezentului și viitorului. Mai mult, acum când se apropie o mare sărbătoare ar trebui să întrebăm sufletul când v-a accepta tratamentul și vindecarea ?

Stiu ca în ultima perioadă te-am deranjat mai mult cu rândurile mele, dar acuma chiar promit ca voi face o lungă pauză.

Dumnezeu să binecuvânteze România, pe tine, pe toti cei ce tu îi iubești și de asemenea sa-i ierte pe toti cei ce au facut atat de mult rau Romaniei

Gheorghe Duduială

3 comentarii

    1. Aveți dreptate! Editorialistul nostru face o analiză a societății în care trăim destul de pertinentă, dar ne punem întrebarea: ce este de făcut? Ni se bagă pe gât de zeci de ani tot felul de tâmpenii, iar noi le înghițim fără comentarii, chiar dacă știm că, cel puțin din punct de vedere moral nu sunt normale!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s