Picătura de cultură. Ardealul pământ românesc

***Picătura de cultură. Ardealul pământ românesc***

Din veci trăim pe-acest pământ

Lăsat în dar de Domnul Sfant,

Unui popor, acestui neam,

Ce-n drumul vieții, val cu val,

Prin foc și sabie-a trecut,

Dar n-a plecat de-aici nicicând.

Mereu în viscol și furtuni

Au fost pe-aici și turci și huni,

Conduși de-acel Attila hâd

Ce fratele și-a omorât.

Crestat pe față cu pumnal

Cu chip hidos de animal,

Cu ochi pătrunzători de drac

Cât gămăliea unui ac.

Cu pielea înspăimântătoare

Închisă bine la culoare,

Cu fața largă, nas turtit,

Ce-n calea lui a pustiit

Tot ce-a-ntâlnit, oraș sau sat

Și lumea s-a cutremurat.

Acești nomazi, acești barbari,

Au fost înfrânți doar de romani

În catalaunice campii,

Pierit-au nouzeci de mii

De luptători, dar i-au zdrobit,

Și faima lor s-a năruit.

Ei, n-au avut a lor nicicând o țară

Și au trăit din furt și jefuială,

Din truda celor cotropiti, acești nomazi,

Sunt străbunicii maghiarilor de azi!

Sunt descendenți ai unui neam barbar,

Și nestatornici în al lor hotar.

Mereu dispus pe harță-acest popor,

Pentru pământ, cu toți vecinii lor,

Veniți din lume largă, aici, noi i-am primit,

Și cum ne este firea, mereu i-am omenit.

Le-am dat pământ să-și facă sălășuri lângă noi,

Am fost de ei alături la griji și la nevoi,

În limba lor maternă, școli le-am construit,

Miniștri prin guverne, chiar tot ce și-au dorit!

Dar gena hunilor, sădită-n firea lor,

Incită maghiarimea, la sânge, la omor!

N-au progresat sălbaticii-n gândire,

Doresc, precum Attila, doar jaf și cotropire.

Azi, glia noastră sfântă primită de la daci,

Doresc s-o stăpânească acești nomazi buimaci.

Mișei ce-și joacă rolul de „Cal al lui Troian „,

Se-adună-n maghiarime și urlă an, de an,

La Bruxelles fac depeșe și cer la unison,

Ce n-au avut nicicând, dar vor să fie-al lor!

Mărșeluiesc prin țară cum vor și cum doresc,

Purtând în fruntea gloatei drapelul unguresc,

Drapelul țării noastre îl calcă în picioare,

Și tac aleșii țării, ba-i țin la guvernare!

-Ardealul ne e ținta, le-a spus-o lor, Orban,

Când a venit la Tușnad încălecat pe-un cal,

Iredentistul șef, atunci, s-a supărat,

Că demnitarii țării nu l-au întâmpinat!

Venit în țara noastră, pe șest, cu a lui gloată,

Cu gândul ca să rupă din trupu-i o bucată,

Auzi nerușinare, ce minte de nebun!

Ar fi dorit s-audă și salvele de tun!

Mai nou, au născocit un lucru nefiresc,

Că li s-ar cuveni Ținutul Secuiesc!

Loviți la ,,bibilică” de criza amneziei,

Doresc un stat maghiar în centrul României!

Ba au lansat în presă și la televizor,

O constituție pentru ținutul lor,

Și vrea ca s-o aducă ,,Del Capo Kelement”,

Și s-o legitimeze, la noi în Parlament!

Și nu se-aude-n țară, un glas de patriot,

Cei puși ca s-o conducă, au amuțit de tot!

Se zvarcolesc martirii în gropile comune,

Eroii neînfricați ai trupelor romane,

Când văd pe Vona Gabor, maghiar, fascist sadea,

Cu Jobbik, alt fascist, intrând în țara mea,

Cu gând de cotropire, de nimeni ne-întrebați…

Cum să mai crezi că țara mai are guvernanți!

Stăm și-i privim cum fură, în haite cu străinii,

Și rup din trupul țării, cum rup din stârvuri, câinii!

Sunt vânzători de neam, ei nu-s conducători,

O haită de bandiți, de hoți și trădători,

Dispuși oricând să vândă, fie și pe-un dolar,

Din glia țării noastre, chiar ultimul hectar!

Să nu contați pe ei că-s azi la guvernare,

Ajunși în fruntea țării, e-o jalnică întâmplare,

Nu-i va ierta poporul pentru tot ce-au făcut,

Ba cred că judecata, deja a și-nceput!

Nu vă jucați cu focul, v-o spunem răspicat,

Istoria vorbește că s-a mai întâmplat,

Ce ați pățit atuncea, s-o spun e de prisos,

O știți destul de bine, lăsați bricheta jos!

Când granița-i sub semnul mutării către munti,

Românii țării mele nu-s orbi, nu-s surzi, nu-s muți,

Când e-n pericol țara și arde-n foc mocnit,

Să-l stingă are cine, românii n-au murit!

Să ne ciuntească glia, nu-i vom lasă pe hoți,

Iar țara n-a dus lipsă nicicând de patrioți,

Ardealul, a fost și este și-n veci va fi mereu,

Pământ al țării mele, lăsat de DUMNEZEU!

Ion Anuța, din volum de poezii:

„LACRIMI PENTRU NEAM ȘI ȚARĂ „

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s