Vâlcea. Pictorul Marius Burhan a expus Muzeul de Artă din Rm Vâlcea

***Vâlcea. Pictorul Marius Burhan a expus Muzeul de Artă din Rm Vâlcea***

Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” și Consiliul Județean Vâlcea, în parteneriat cu Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, vă invită vineri 17 iunie 2022, la ora 13:00, în spațiul expozițional al Muzeului de Artă „Casa Simian” la vernisajul expoziției „Urban combat” a artistului Marius Burhan.

Membru al Filialei de Pictură București a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Marius Burhan s-a făcut remarcat de-a lungul carierei sale prin ambiția volumetrică pregnantă a reprezentărilor sale picturale, adeseori simbiotic ombinate cu sculpturi și obiecte într-un concept expozițional în care spațiul dintre lucrări joacă un rol definitoriu în compoziția întregului ansamblu.

Prin prezenta expoziție, pictorul își propune să așeze sub ochii privitorilor, într-o viziune critică, pe alocuri chiar sarcastică, crâmpeie dintr-o realitate distructivă a vremii noastre, nu atât de îndepărtată geografic sau temporal pe cât ne-am dori, plină mai degrabă de orori decât de eroism: aceea a războiului…

Reacțiile spontane ale vizitatorilor vor constitui, desigur, o completare dramatică a marii compoziții pe care o reprezintă expoziția însăși și relația sa cu spațiul ce o găzduiește (o redare a eșecului civilizației, războiul, integrată în spațiul cel mai reprezentativ pentru civilizație, muzeul).

Marius Ovidiu Burhan este născut în comuna Vâlcele, Olt în 1977 și din 2012 locuiște în Italia, la Roma.

Întrebat într-un interviu despre activitatea sa în domeniul artelor, Marius Burhan a spus: ,,Experiența artistică este singulară, unde alcătuiește un univers unic prin concretețea metaforei, a unicității, este o formă deschisă în care fiecare punct material înseamnă irepetabilitate. De asemenea, ea ne ajută să descoperim structura internă a fenomenului artistic, a relațiilor intra-sistemice, dar și cercetarea acestora în perspectiva totalității, în interacțiune cu sistemele paralele, comune sau contradictorii.”

Georgiana Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s