Vâlcea. Comuna Bujoreni a primit 20.000 finanțare prin ,,Anghel Saligny”

***Vâlcea. Comuna Bujoreni a primit 20.000 finanțare prin ,,Anghel Saligny”***

Gheorghe  Gîngu, primarul localității Bujoreni, este foarte bucuros pentru că, cel puțin  o parte din proiectele sale vor prinde contur. Acest lucru se datorează faptului că în conturile primăriei au intrat nu mai puțin de 20 de milioane RON (200 miliarde lei vechi), finanțare prin PNI “Anghel Saligny”, pentru modernizarea drumurilor de interes local.

Proiectul pentru care a primit acești bani se referă la “Modernizare drumuri locale şi construire poduri peste pârâul Muereasca şi peste pârâul Vale Bujorencii, judeţul Vâlcea” a fost inclus pe lista obiectivelor de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. Așadar, comuna Bujoreni va primi suma de 20 de milioane de lei pentru acest obiectiv de investiții. Este printre cele mai mari proiecte din județul Vâlcea, ca valoare, care a primit finanțare prin PNI “Anghel Saligny”.

“Am mai spus-o, însă o repet la nesfârșit: rămân consecvent în încercarea de a implementa cât mai multe proiecte în localitate. Modernizarea drumurilor de interes local a fost, încă de la început, o prioritate pentru mine. Starea lor nu este cea mai bună și știu că mulți cetățeni așteaptă acest proiect cu nerăbdare. Însă, îi rog să aibă încredere și încă un pic de răbdare pentru că vreau ca acest obiectiv de investiții să fie realizat așa cum trebuie.

 Pe lângă asfaltare, pe fiecare drum vom face canalizații, astfel încât toate utilitățile se vor băga subteran, așa cum este normal.

 Infrastructura fizică subterană realizată va rămâne în proprietatea Primăriei Bujoreni, iar accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice se va realiza în condițiile stabilite de către autoritatea locală. În final, îi asigur pe cetățeni că voi continua să mă zbat, alături de echipa din Primăria Bujoreni, pentru a atrage cât mai multe fonduri în comună și pentru a implementa proiecte importante care să asigure creșterea calității vieții cetățenilor. Acesta este doar începutul!” , a declarat Gheorghe Gîngu, edilul din Bujoreni. BUJORENI.

Georgiana Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s