Mehedinți. TEATRUL SEVERINEAN ŞI… EU

 Mehedinți. TEATRUL SEVERINEAN ŞI… EU

În pragul unei lansări apropiate a cărții mele ,,TEATRUL SEVERINEAN. O ISTORIE SENTIMENTALĂ (1867-2020)”, cce conține 320 pagini alb-negru și color, apărută la Editura Hoffman, 2021, am îndrăznit să-mi adun, într-un fel de CV parțial ceea am făcut şi-am desfăcut eu prin teatrul severinean, această mare familie care m-a adoptat şi mi-a ocrotit paşii mulţi ani, din adolescenţă până mai dăunezi, la Teatrul popular, sub egida Casei Municipale de Cultură, apoi la Casa Tineretului…

Mulţumesc Cerului că am avut această şansă fabuloasă, aceea de a învăţa, a munci şi a trăi în şi prin această ,,lume”!

La fel, recunoștință, celor care au avut răbdare cu mine în această ,,dulce corvoadă”, în slujba artei scenice, a comunității mele, a Teatrului severinean.

La fel, mulțumesc celor care au venit spre scenă și i-au înțeles menirea prin intermediul meu, la orele de curs, de repetiție și de spectacole, de festivaluri și de turnee în care am fost părtași.

 Despre mine, Dan Şalapa:

TEATRUL POPULAR “Nicolae Bălţăţeanu” DROBETA TURNU SEVERIN

– Membru al colectivelor de creaţie actoricească ale Casei municipale de cultură din 1974, apoi al Teatrului popular din 1979;

– între 1977-1979 – coordonează formaţii de teatru în timpul stagiului militar, la Orşova;

– În perioada 1979-1993 în peste 25 de roluri în piesele Teatrului popular, recitator în alte spectacole, regizor al unor scenarii de muzică, poezie, coregrafie; semnează costumele şi scenografia altora;

– Co-fondator al Grupului de muzică şi poezie, umor şi dans TÂNĂRA GENERAŢIE, 1978, alături de Ileana Calinovici, Monica Ciurea, Alexandru Robete, Iulia Drinceanu, Valentin Vasilescu, Gina Băicuşi, Florin Danilovici, Dan şi Florentin Boşog s.a.;

– Între 1985-1993, instructor-metodist al Casei Municipale de Cultură, calitate în care coordonează activitatea Ansamblului folcloric Izvoraşul şi, apoi, a Teatrului popular;

– Deţinător al Premiului I pentru spectacolul SPARGERE LA MIEZUL NOPŢII, Festivalul teatrelor de comedie, Caracal, stagiunea 1993-1994;

– Absolvent al cursului de actorie al Şcolii de artă Drobeta Turnu Severin;

– Fondează Studioul de teatru pentru tineret al Teatrului Popular, în 1986, şi al cursului de ARTA ACTORULUI;

– Membru al Grupului satiric de pantomimă CAVALERII RÂSULUI, 1982-1984;

– Fondator al Grupului satiric ARLECHIN al Casei Municipale de Cultură, 1984-2005;

– Membru al grupului de organizare şi desfăşurare a primei ediţii a ZILELOR SEVERINULUI, în 1992; primul prezentator al acestei manifestări devenite tradiţionale;

– A jucat în piese pentru scenă, pentru Teatrul Naţional Radiofonic, teatru de păpuşi şi marionete, regizate de: Constantin Moruzan, maestru emerit al artei, Constantin Dinischiotu, Constantin Codrescu, Constantin Fugasin – Bucureşti – Valentina Balogh – Teatrul Naţional Craiova – Mircea Cretu şi Anca Alexandra – Teatrul valah Giurgiu – dar şi de Gelu Negrea, Alexandru Doncoglo;

-A regizat mai multe spectacole precum: ,,Dacă treci râul Selenei”, ,,Spargere la miezul nopţii”, ,,Varietăţi păpuşereşti”, ,,În dulcele stil classic”, ,,Cealaltă jumătate a Patriei”.

CASA TINERETULUI DROBETA TURNU SEVERIN

– Coordonator al Studioului de teatru Casa tineretului Drobeta Turnu Severin, 1993-2008;

În această calitate instruieşte şi iniţiază în arta spectacolului mai multe grupe de tineri – elevi, studenţi, angajaţi, şomeri etc. – dintre care mulţi vor urma studii superioare în actorie sau regie teatru;

– Montează mini-spectacole pe texte clasice sau colaje din opere dramatice, versuri sau fabule, texte din Biblie ori texte proprii;

– Participă la concursuri şi festivaluri;

– Fondator al Festivalului de teatru pentru tineret JUVENTHALIA, 2003;

– realizator de tele-play-uri, dramatizări de scurt metraj, cu actori ai Studiouluio Casa tineretului;

– Coordonator de proiecte teatrale internaţionale NEO SCENA – cu Ungaria, Germania

– Semnatar al mai multor articole în ziare şi reviste despre mişcarea teatrală severineană, autor al cărţii monografice TEATRUL SEVERINEAN. O ISTORIE SENTIMENTALĂ, partea I, (1957-1994)

TEATRUL SEVERINEAN. O ISTORIE SENTIMENTALĂ, partea II, (1995-2020);

TEATRUL SEVERINEAN. O ISTORIE SENTIMENTALĂ.(1867-2020)

– Iniţiator şi organizator al ZILEI MONDIALE A TEATRULUI, în premieră la Drobeta Turnu Severin, la Casa tineretului, 2007;

– Autor al multor scenarii, dramatizări după fabule, poezii, fragmente din piese de teatru, adaptări ale unor texte jurnalistice pentru scenă; spectacole de muzică şi poezie;

– Iniţiatorul proiectului internaţional “NEO SCENA – Teatru pentru spaţii neconvenţionale”, 1999 – UNGARIA- ROMANIA;

– Peste două sute de tineri au deprins din tainele artei actorului în cadrul cursurilor de ARTA ACTORULUI atât la Teatrul popular cât şi la Casa tineretului, cursuri pe care le-a coordonat; dintre aceştia, mai mulţi au mers la studii superioare în acest domeniu: Diana Drăghici, Mihaela Brebinaru, Nicu Buculeasa, Ştefan Bordea, Costi Bădeț Teatrul Cortina, Marius Mihaila, Adriana Nicuţa-Mălăin, Cătălin Cat Jugravu, dar și mulți alții, rămași credincioși artei actorului.

***

Foto – coperțile cărții, Grupul CAVALERII RÂSULUI, 1984, cu Valentina Mazilu în „Farmecele Mirandolinei” adaptare după Goldoni, Ștefan Băsescu și Claudia Dascalu, Nicu Buculeasa, Elvis Prună (Studioul Casa tineretului), colaj cu actori ai Teatrului popular, prezentator la JUVENTHALIA, Casa tineretului, 2004

 Dan Șalapa

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s