Olt. Liviu Voiculescu spune că liberalii și-au îndeplinit angajamentele din ultimul an

***Olt. Liviu Voiculescu spune că liberalii și-au îndeplinit angajamentele din ultimul an***

Președintele PNL Olt, senatorul Liviu Voiculescu, a prezentat pe pagina sa de socializare o analiză a realizărilor liberale în ultimul an de guvernare.

Acesta afirmă că ,,O guvernare sănătoasă și responsabilă înseamnă sprijin pentru populație și mediul de afaceri, fonduri europene și demararea reformelor în sistemele vitale ale statului și societății. Acestea sunt principii și obiective pe care guvernul liberal și le-a asumat într-o perioadă dificilă pentru România, afectată de crize suprapuse.

Voiculescu mai spune că pentru realizarea proiectelor prouse, s-au făcut eforturi conjugate din partea Guvernului României, reușind astfel să ofere românilor pachetele de măsuri menite să facă posibile atât continuarea investițiilor cât și protejarea celor vulnerabili, afectați de creșterile de prețuri.

,,Iată că în prezent, la un an de la învestirea sa, guvernul condus de Nicolae Ciucă își poate trece în portofoliul realizărilor unele dintre cele mai importante obiective pentru români și pentru România, respectiv Ridicarea MCV pentru România; Compensarea facturilor la energie; Reducerea prețului la carburanți cu 50 de bani; Începerea exploatării gazului din Marea Neagră; Sprijin pentru pensionarii cu pensii mai mici de 3000 lei; Pregătirea aderării României la Spațiul Schengen; Creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene la 77%; Investiții străine directe în România; Creșterea pensiilor și salariilor; Programul “Sprijin pentru România” pentru populație și mediul de afaceri.”, a mai precizat parlamentarul oltean, Liviu Voiculescu adăugând că mai sunt multe de realizat, însă ,,PNL și-a dovedit cu prisosință capacitatea de îndeplinire a angajamentelor asumate prin actul de guvernare, dar și faptul că poate fi un partener de încredere.

Georgiana Leulescu

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s