Olt. Peste 100 de sancțiuni date într-o noapte!
Potrivit unui comunicat de presă emis de IPJ Olt, în noaptea de 08/09 februarie a.c., între orele 22-06 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina au organizat o acțiune pe raza localității, destinată creșterii gradului de siguranță al cetățeanului. Cu această ocazie, s-a urmărit prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale pe stradă, în cluburile de noapte și în zona societăților cu profil de săli de jocuri și pariuri sportive, precum și depistarea în trafic a celor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
La această acțiune au participat 72 de polițiști din cadrul formațiunilor de ordine publică, proximitate, investigații criminale și poliție rutieră.
În acest sens, în cadrul acțiunii au fost aplicate 112 de sancțiuni contravenționale, dintre care 13 pentru încălcarea Legii nr.61 din 1991 M., 89 pentru încălcarea regimului rutier și 10 pentru încălcarea Legii nr.12 din 1990 M., valoarea totală a acestora fiind de 35955 lei.
De asemenea, au fost verificate 150 de autoturisme și au fost legitimate 428 de persoane, atât pe stradă cât și în incinta societăților verificate, 27 dintre acestea fiind conduse la sediul Poliției Municipiului Slatina în vederea stabilirii identității și luarea măsurilor legale.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale Olt, a jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova și a Inspectoratului de Jandarmi Olt.
Georgiana Raicu