Inimii răvășite
–––––––-
Autor: Ion Anuţa
O, țara mea cu munți și văi,
Și ape cristaline,
De ce-au plecat românii tăi,
Pribegi prin țări străine?.
Mămici în floarea vârstei lor,
Frumoase și cuminți,
De ce și-au lăsat pruncii lor,
În grijă la părinți ?
Și răvășite de durere,
S-au despărțit plângând,
Lăsându-și fără mângâiere,
Copii lăcrimând.
În zori de zi, când se trezesc,
Să meargă iar la școală,
Pe mama lor, n-o mai găsesc,
Zicând: hai puiuț, scoală!
Și-ncremeniți, privesc în gol,
Cu fața- nbujorată,
Cu gândul, tot la mama lor,
Ca nu mai vine-odată!
Sărmane mame-ndurerate,
De sărăcie duse-n lume,
Trudesc din zi şi până-noapte,
S-aducă la copii pâine.
.
Din munca ce-a istovitoare,
Cu bruma ce-o agonisesc,
Se-ntorc, la câte-o sărbătoare,
Dar ce-au lăsat, nu mai găsesc
Pe poarta casei, lacăt pus.
Părinții lor, plecați departe
Chemați de mult, la Cel de Sus,
Copii prin orfelinate.
Şi stau românii copleșiți,
De întristare și durere,
De-atât amar de timp mințiți,
De „domnii”, ce sunt la putere.
Aceasta-i soarta la români,
O, țară mândra și bogată,
Ești prad-a haitei de străini,
Cum n-ai fost țară, niciodată!
SEMNALUL ORA 