Vâlcea. Istoria Ocnelor Mari, o istorie cât tot neamul românesc

casa veche ocnele mariPrin aplicarea Regulamentului Organic în Țara Românească (1 iulie 1831), se renunță la instituția Isprăvnicatului ( înființată de Constantin Mavrocordat la 1746), fiind înlocuită cu cea de Cârmuire, și, apoi, pentru scurt timp, Administrație ( la 1848 și din 1857) și, în final, Prefectură (1864), atrăgând schimbări similare și pentru subdiviziunile administrative din teritoriu.
Aceste schimbări succesive au afectat inclusiv Ocnele Mari. Cum? Ocna Mare ( sau “Vel Ocna” ) își pierde, pentru scurt timp (1846-1864) statutul de așezare urbană, fiind încadrat în aceeași categorie cu celelalte 2 târguri deja existente: Drăgășani și Horezu.
Deși în această perioadă numărul plășilor și plaiurilor a fost relativ mic, totuși s-a reușit cu greu să se stabilizeze reședințele subcârmuirilor. Abia în anul 1845, ca urmare a propunerilor înaintate de către Comisia rotunjirii județelor din Mica Valahie strandul ocnitaDepartamentului din Lăuntru, sunt desemnate localitățile “ce au părut cu poziție centrală, pentru așezarea tahturilor ( = reședințe) subcârmuitorilor:
– Plaiul Coziei= Cacova și Olănești
– Plaiul Horezului= Târgul Horezului și Măldăreștii de Sus
– Plasa Ocolului (fosta Râmnic)= Râmnicul și Ocna Mare
– Plasa Oltețului de Jos= Otetelișu și Băbeni
– Plasa Oltețului de Sus= Băești și Pleșoiu
– Plasa Oltului= Dobrusa si Dragasani
– Plasa Otăsăului= Roești și Ciocâlței
evantaiul sau rapa corbilor de la ocnele mariDincolo de interesele urmărite de anumiți mari proprietari de a se stabili locații pe proprietățile lor, trebuie avute în vedere nu numai suprafețele alocate, atât pentru construirea locațiilor respective, cât și pentru întreținerea căilor dregătoriei, dar mai ales eforturile financiare la care se expuneau potențialii întreprinzători particulari sau instituționali.
O situație inedită se înregistrează la stabilirea reședinței subcârmuirii plășii Ocolului: titularul instituției – Constantin Pleșoianu, pare depășit de situație, din moment ce afirma că cele două așezări – Râmnicul și Ocna Mare “fiind clădite pe loc slobod… nu cunoaște cu cine ar putea să se înțeleagă”, lăsând la latitudinea autorităților ierarhice să decidă în acest caz. { În acest context, la 31 mai 1847, subcârmuitorul plășii – Luca Pleșoianu- raporta Comisiei Târgului Ocna că “Astfel am șezat aici în Râmnic, în casele mele, ca să nu mai plătesc chirie, căci leafa de lei două sute d-abia îmi este de ajuns pentru adăugire de scriitor, lemne pentru canțelarie și alte cheltuieli ale ei.”

Și aici, motivele financiare au fost mai puternice decât alte argumente care au determinat autoritățile locale în a accepta varianta pentru Râmnic, cu toate că- sub imagini salina ocnele marimulte aspecte-, era mai indicat cea pentru Ocnele Mari, așa cum o vor reclama derularea evenimentelor viitoare.
Astfel, în vara 1850, ca urmare a petiției (=jalbă) adresate de către locuitorii Ocnelor Mari domnitorului Barbu Stirbey, prin care solicitau transferarea “tahtului” acestei plăși în orașul lor, acesta o găsește “cu totul dreaptă”, iar Departamentul din Lăuntru “recunoaște că acest târg să aibă întrânsul un dregător și socotește că aceasta s-ar îndeplini cu statornicirea acolo a tahtului subcârmuirii acelei plăși”.
{În perioada 5-12 august 1850, domnitorul va efectua , cu suita sa, o vizită în județele Olteniei, pe următorul itinerariu: Pitești (5 august)- Râmnicul Vâlcea și Ocnele Mari (6-8 august)- Tg. Jiu (9 august)- Ciovârnoșani- Turnu Severin (11 august)- Craiova (12 august). ciocanasii de la ocnele mariPentru măsurile adoptate de către autoritățile județului Vâlcea privind executarea unor lucrări de întreținere pe traseele ce vor fi parcurse de înalții oaspeți, asigurarea echipajelor de transport, pavoazarea celor două așezări, vizitarea unor lăcașuri de cult, precum și organizarea ceremoniilor de primire și vizitare a acestora.}
De asemenea, la sfârșitul lunii decembrie 1859, localitatea face obiectul unei acțiuni de control din partea revizorului general Marin Serghiescu, care, prin raportul înaintat ministerului de resort (23 decembrie 1859), arăta că a gasit-o “în cea mai tristă pozițiune”, propunând- printre alte măsuri pentru remedierea situației -, și transferarea “îndată” a “tahtului” administrației plășii în localitate, care “prin puterea sa executivă să înființeze regulile necesare, făcând a se respecta contractările ad-literam.”strand Ocnele Mari
Cu toate acestea, ambele demersuri au fost sortite eșecului, deoarece nu au putut să fie însoțite și de măsuri efective- se înțelege, de natură financiară, care să le transpună în practică- și, abia în vara 1869, se realizează această doleanță a comunității locale.
Ca atare, locațiile subcârmuirilor- cu rare excepții-, sunt asigurate, în mare măsură, și de către titularii acestor dregătorii, prin achitarea chiriei lor din propriile salarii sau punând la dispoziția dregătoriei propriile imobile.
Centrul de Informare turistică Ocnele Mari(Articol preluat din ACTIVITATEA DE ARHIVĂ LA PRINCIPALII CREATORI DE DOCUMENTE DIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚULUI VÂLCEA ÎN PERIOADA REGULAMENTARĂ 1831-1858)

 Mădălina Firescu, CIT Ocnele Mari

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s