Calea Oltului de la Ocnele Mari la Dunare s-a numit până în secolul trecut și “Drumul Sării “.
Sarea ca și zăcământ de mare importanţă economică, a fost un produs tradiţional de export al ţărilor române, atât în epoca veche, cât şi în cea medievală şi modernă.
Din secolul al XIV-lea, mai ales după constituirea statului feudal centralizat şi independent Ţara Românească, aceasta devine principala furnizoare de sare a Europei. Este începutul exploatării sistematice a salinelor, proprietate a domniei şi sursă sigură de venituri. Mai mult chiar, sarea din Ţara Românească ajunge să concureze pe cea din regatul maghiar“, a menţionat arheologul Adina Berciu-Drăghicescu în lucrarea „Aspecte ale explotării sării şi a comerţului cu sare în Ţara Românească în secolele XIV-XVI“.
În secolul XIV se extrăgea sarea de la Ocnele Mari, din judeţul Vâlcea. În perioada următoare s-au deschis: Ocna Mică, de lângă Târgovişte, ocnele de la Telega (16 aprilie 1562) şi Ghiţioara. După cum se poate observa, salinele Ţării Româneşti se aflau în apropierea a patru mari râuri, fapt care va favoriza transportul sării: Oltul, Ialomiţa superioară, cursul superior al Prahovei, bazinul Teleajenului“.
Importanţa precum şi volumul comerţului cu sare a crescut de-a lungul secolului XIV şi în cele următoare. „O mărturie în acest sens o constituie faptul că în tariful din 1480 al vămii de la Calafat, sarea ocupa primul loc.
Pentru transportul sării, statul feudal folosea munca birnicilor, ceea ce constituia aşa numitul «lucru domnesc»“, se specifică în lucrarea „Aspecte ale explotării sării şi a comerţului cu sare în Ţara Românească în secolele XIV-XVI“ Transporturile de sare efectuate în folosul domnului intrau în aceeaşi categorie, iar în documente erau specificate, sub numele de «podvoade» – transporturi sau cărături cu boi sau «povârde», cărături pe cai. Cei care transportau sarea erau obligaţi să se prezinte la ocne cu care bine construite şi încăpătoare cu care să poată încărca până la 1000 de ocale. Într-un car se putea încărca până la 400 de bolovani de sare.
Drumul Sării, străbate întreaga istorie ,iar firul său neîntrerupt, învăluit în fir alb ca si culoarea imaculată a sării redă în mod simbolic frumusețea si bogăția milenară a dealurilor subcarpatice care sunt exploatate înca din vremuri străvechi.
Drumul milenar al sării , pe care l-au străbatut generații de-a rândul căruțașii în peregrinările spre Dunăre și în toată Oltenia , este săpat adânc în ființa noastră. Transportul sării de la Ocna cea Mare la Dunăre se făcea cu carele cu boi sau cai,urmând vechiul drum roman de piatră dea lungul Oltului , din această cauza acesta a primit si numele de “Drumul sării”, cât si pe calea navigabilă a Oltului.
Drumul Sării pornea de la Ocnele Mari,pe la Copăcel către vechiul târg al Râurenilor , iar cel de-al 2 drum din Ocne către Ocnița, urca la Slătioarele, cobora pe la fântana de lângă Biserica Sf Nicolae Slătioarele, către cursul Oltului până la Dunăre sau urca în sus pe dealul Buneștiului pe drumul Mehedinților care străbătea Târgul Jiu și ajungea tot la Dunare.
Drumurile și-au croit făgașul după însăşi configurația lor geografică ,apele prin cursul lor realizând legătura între hotarul Nordic muntos si fluviul de la hotarul sudic, el unea pasurile Carpaților cu porturile dunărene și a urmat firul râurilor mai ales în zona muntoasă și deluroasă.
În Țara Românească nu se punea accent pe îngrijirea si construirea drumurilor, deseori ele fiind impracticabile .Numai în cazuri excepționale din ordinul domnitorilor,se luau măsuri pentru îndreptarea lor. Numărul mare de atelaje și prezența aproape permanentă a cămărașilor acestui mineral s-a răsfrânt și asupra denumirii căilor de comunicatii spre granița sudică, ele fiind specificate pe hărțile mai vechi si de tradiție locală ca “ Drumuri ale sării “ .
Exploatarea sării a constituit o îndeletnicire tradiţională, care nu a cunoscut întreruperi din antichitate şi până în zilele noastre. „Acest zăcământ a fost unul dintre produsele naturale, exportat în cantitate mare atât în zonele limitrofe ale Ţării Româneşti, cât şi în cele mai îndepărtate.
Exploatărea sării, dar mai ales comerţul cu sare a constituit atât pentru domnie, cât şi pentru cei cărora le erau concesionate salinele , o sursă sigură de câştig“, se mai arată în lucrarea „Aspecte ale explotării sării şi a comerţului cu sare în Ţara Românească în secolele XIV-XVI“.
CIT Ocnele Mari
SEMNALUL ORA-S 