Mehedinți. CJ vrea 200 milioane lei pentru 72 km de drumuri

***Mehedinți. CJ vrea 200 milioane lei pentru 72 km de drumuri***

Planuri ambițioase pentru conducerea CJ Mehedinți care își dorește să atragă nu mai puțin de 200 milioane lei în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, pentru reabilitarea/modernizarea a 72 kilometri drumuri județene.

În urma strategiei care s-a făcut la nivelul drumurilor județene din Mehedinți, rămase nemodernizate/nereabilitate, în perspectiva viitoarelor programe de finanțare cu fonduri europene/guvernamentale/buget propriu, am aprobat astăzi hotărârile privind cererile de finanțare și devizele generale estimative pentru obiectivele de investiții pentru care ne propunem să accesăm fonduri în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

Aladin Georgescu, președintele CJ Mehedinți precizează că ,,Este vorba despre tronsoane care fie fac legătura cu drumuri deja reabilitate sau modernizate în perioada anterioară, fie au nevoie urgentă de intervenții pentru ca traficul să se desfășoare în bune condiții cât mai curând pentru locuitorii județului Mehedinți din zonele respective: Reabilitare/Modernizare DJ 606A, pe tronsonul Dumbrava (sfârșit sector modernizat) – Plopi (int. cu DJ 561A), 13 kilometri; Reabilitare/Modernizare DJ 607B, pe tronsonul Magheru – Bunoaica, 19,3 km; Reabilitare/Modernizare DJ 671E, pe tronsonul km 5+000 (Pârvulești. Sector început sector betonat) – Căzănești km 19+888 (int cu DN 67), 14,888 km; Reabilitare/Modernizare DJ 606D, pe tronsonul Strehaia (Halta CF) – Greci (început tronson reabilitat), 13,8 km; Reabilitare DC 76, pe tronsonul DC 74 – Stăncești, 3,8 km; Reabilitare/Modernizare DJ 607C: Bahna (asfalt) – intersecție drum turistic, 6,4 km.

Cele șase tronsoane, spun autoritățile mehedințene, însumează aproape 72 kilometri drumuri județene, și au o valoare de aproximativ 202 milioane lei (40 milioane euro).

,,În perioada următoare vom încărca cererile de finanțare în sistemul electronic al Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny” și sperăm ca proiectele să fie aprobate pentru a fi finanțate. Toate aceste obiective de investiții au fost votate în unanimitate de consilierii județeni și le mulțumesc pentru votul dat!Continuăm modernizarea drumurilor județene!Obiectivul meu este ca toate drumurile județene să fie reabilitate/modernizate. Astfel, tronsoanele care au nevoie de investiții, dar care nu au fost incluse în proiectele demarate până acum, vor fi introduse pe programele de finanțare cu fonduri europene în exercițiul bugetar viitor.” a mai punctat Georgescu.

Georgiana Sebeș

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s