File de istorie. Moartea cruntă a lui Tudor Vladimirescu

***File de istorie. Moartea cruntă a lui Tudor Vladimirescu***
Născut la 1780 în localitatea Vladimiri, Gorj, Tudor Vladimirescu este una dintre cele mai cunoscute figuri istorice din zona Olteniei, de la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821, al pandurilor și domn al Țării Românești despre care se știe că a fost nu numai un intelectual rasat, dar și un iubitor de țară și de glie strămoșească.
Puțini știu, însă ce moarte cruntă a avut domnitorul Tudor Vladimirescu. Trădat de apropiații săi și arestat la Golești pe 21 mai, Tudor a fost ucis de șefii eteriștilor la Târgoviște, în noaptea de 27 spre 28 mai, învinuit de colaborare cu otomanii împotriva eteriștilor. Moartea a fost una cruntă: ucigașii săi i-au tăiat gâtul, i-au scos mațele și inima și le-au aruncat la câini.
La Biblioteca Muzeului Porţilor de Fier din Drobeta-Turnu Severin, se află un manuscris al profesorului Mihai Guşiţă (1890-1977), originar din Plaiul Cloşani, de unde se trăgea şi Tudor, în care a fost relatată moartea domnitorului Țării Românești.


O familie mare și importantă de-a lungul istoriei
O formă a acestui manuscris, alta decât aceea ajunsă la Rada Davidescu, a fost publicată de profesorul Emil Vîrtosu. În acel act, scris de un om care l-a cunoscut pe Tudor tot timpul vieţii, de la naştere până aproape de moarte, se găseşte formarea viitorului conducător al revoluţiei din anul 1821.
Tatăl lui Tudor Vladimirescu se numea Constantin, poreclit Ursu. El era originar din Plaiul Cloşanilor, Judeţul Mehedinţi, posibil din satul Prejna. După profesorul Dinică Ciobotea „regele moşnenilor” tatăl lui Tudor Vladimirescu făcea parte din rândul ţăranilor moşneni, stratul de sus, ceea ce însemna că în Oltenia se apropia de mica boierime.
Constantin s-a însurat cu Ioana (sau Ana) Bondoc, soră sau fiică a preotului Grigore Bondoc din satul Vladimiru, Judeţul Gorj. De aici şi numele de Vladmirescu purtat de Tudor, dar şi de fratele său Pavel sau Papa Vladimirescu. Fantezişti autori greci ai istoriei evenimentelor din anul 1821 au scris că Tudor şi fratele său ar fi avut numele de Vladimirescu de la ordinul Sf. Vladimir cu care ţarul Alexandru I (1801-1825) l-a decorat pe Tudor.
În Penticostarul din anul 1800, dăruit de Tudor bisericii din Cloşani la 27 februarie 1819 el a scris cu mâna sa să fie pomenite cincisprezece nume ale rudelor sale (răposate). Ultimele două nume erau ale părinţilor săi, Costandin şi Ioana, iar printre cei menţionaţi se aflau și bunicii săi, Mitrofan şi Rocsandra. Dintre ceilalţi, şase făcuseră parte sigur din cinul preoţesc: Dionisie Arhiereul, Varlaam Monahul, Efrosin Eromonah, Iosif Ieromonah, Mitrofan Ieromonah. Această situaţie arată clar că, dacă cei din cinul preoţesc proveneau din ramura maternă a familiei lui Tudor, aceasta era probabil mai ridicată din punct de vedere social şi material la momentul căsătoriei decât aceea a lui Constantin /Ursu (tatăl lui Tudor). Această situaţie explică şi motivează venirea şi stabilirea lui Constantin Ursu în satul Vladimiru (Judeţul Gorj) al soţiei sale. Din motive necunoscute, Constantin /Ursu a murit când Tudor Vladimirescu era copil mic, era prunc.
Istoricii mai spun că fratele lui Tudor, călugărul Gherasim Duncea, vieţuitor la Schitu Topolniţa, din Izvoru Bârzii, a venit la Ana, mama lui Tudor, la ceva timp după ce ea a rămas văduvă, care din nu se știe ce motive ajunsese foarte săracă, cu trei copii. Unul dintre cei trei era fratele mare al lui Tudor, Pavel sau Papa Vladimirescu cum îi spuneau apropiații, ajuns vistier înainte de izbucnirea revoluţiei.
Cu două luni înaintea declanşării luptei de către fratele său, Tudor, Papa s-a însurat cu Bălaşa Gâlcescu, fiica boierului Vlăduţ Gâlcescu din Gorj. Naşul de căsătorie al lui Pavel a fost Ioniţă Magheru zapciul, fratele viitorului general Gheorghe Magheru.
În timpul revoluţiei Papa Vladimirescu a ajuns ispravnic al Judeţului Gorj. La venirea turcilor otomani, a fost chemat înaintea silihdarului să dea socoteală de isprăvnicia sa. L-a trimis la Vidin și de acolo i s-a pierdut urma.
După plecarea lui, ispravnic al Gorjului a devenit Dinu Băleanu. Acesta a poruncit să-i fie confiscate toate lucrurile, să-i fie jefuită casa şi luate toate vitele. Soţia lui Papa Vladimirescu, Bălaşa, a dat naştere unui băiat, Ion /Ioan, cel mai probabil născut în 1821, când tatăl său era dispărut. Ea s-a măritat a doua oară cu Dumitru Golumbeanu, după cum atestă un document din 6 mai 1832.
În anul 1868, Tribunalul Judeţului Gorj i-a eliberat lui Ion Vladimirescu certificatul legalizat nr. 12870/30 noiembrie 1868 prin care se atestă cu cinci „marturi bătrâni din Vladmir” ce vechime avea Ioan Vladimirescu în serviciu spre a putea să primească pensie. Ion Vladimirescu era domiciliat în comuna Vladimiru, plasa Gilort, Județul Gorj. El a fost însurat din 1843 cu Bălaşa Negreanu. În anul 1852, după ce a rămas văduv, s-a recăsătorit cu Ecaterina (Tinca) Zubgubeanu. Cu cea de a doua soţie a avut copii: un băiat Constantin (1855-1922) şi o fată Alexandrina (19 ianuarie 1857-16 aprilie 1939). Fiul lui Ion Vladmirescu, Constantin Vladimirescu a avut la rândul său doi copii – un băiat pe nume Tudor şi o fată, căsătorită ulterior Popescu. Acest Tudor II Vladimirescu a înfiat-o pe fiica surorii sale, Angela n. Popescu, căsătorită ulterior Băcanu. El nu l-a înfiat şi pe băiatul surorii sale (numit aparent tot Tudor, dar Tudor Popescu). Revenind la urmaşii lui Ion Vladimirescu (nepotul de frate al lui Tudor Vladimirescu), menţionez că fiica acestuia Alexandrina Vladimirescu s-a măritat în 13 februarie 1872 cu un „comersant din Petreştii de Sus”, adică plasa Târgul Cărbuneşti, pe nume Ştefan Ion Mihail. Soţul ei avea atunci 28 ani. Ei au avut o fiică, născută la 25 iulie 1876 în Târgul Cărbuneşti, numită Eufrosina. Aceasta din urmă s-a măritat cu Ion Dumitrescu în anul 1890. Eufrosina şi Ion Dumitrescu au avut un fiu, Ştefan Dumitrescu. Acesta era născut în 6 iulie 1913, domiciliat în Bucureşti, Str. Beldiman nr.1 şi era în viaţă în decembrie 1970.
Sora lui Tudor Vladimirescu, Constandina căreia i se spunea Dina de toţi cei care o alintau şi ea era mai mare ca vârstă decât Tudor, a dat naştere unor legende. Se pare că era o fată frumoasă. Ceea ce l-ar fi atras deosebit pe Iancu Jianu, prieten cu Tudor Vladimirescu.  Atâta se ştie din legendele barzilor olteni, că ea ar fi fost promisă lui Iancu Jianu. Nu s-a ajuns la finalizarea acestei promisiuni. Cândva după 1812, când Tudor vroia să plece în Rusia, şi mama lui şi sora lui trăiau. Aceasta rezultă din diata lui Tudor în care le pomeneşte pe amândouă. Ulterior, un grup de tâlhari greci, spune tradiţia populară, a venit şi a încercat să o răpească pe Dina. Tudor a sărit să-şi apere sora. În timpul luptei, ea ar fi căzut, s-ar fi lovit şi a murit. Iancu Jianu ar fi venit să-l ajute pe Tudor. El a jurat că se va face „hoţ” şi unde-i va prinde pe greci, îi va ucide. Tudor a declarat că vrea să plece în Rusia, să lupte pentru eliberarea neamului său. De atâta durere provocată de asasinarea fetei de către greci, mama lui Tudor ar fi pierit.
Totuși există o dilemă pe care istoricii nu au reușit să o deslușească. Se pare că Dina trăia sigur în 1812, pentru că Tudor îi lasă în dotă o parte din moştenirea lui (dealtfel şi mama lor trăia atunci) şi dacă ea era mai mare decât Tudor Vladimirescu, ar fi avut atunci peste 40 de ani, aşa că relatarea cu răpirea şi moartea tinerei logodnice a lui Jianu şi soră a lui Vladimirescu numită Dina trebuie luată sub beneficiu de inventar. În unele relatări, Constandina era sora mai mică a lui Tudor. Chiar Iancu Jianu menționa că este îndrăgostit de sora cea mică a lui Tudor Vladimirescu și că vrea să se căsătorească cu ea.


Tudor, crescut de fratele tatăului său, Călugărul Gherasim
Așadar, Călugărul Gherasim, după spusele fratelui său Gheorghe Duncea, cunoscând că mama lui Tudor, Ioana era văduvă, săracă şi cu trei copii, l-a luat cu el din comuna Vladimiru, Gorj pe băiatul cel mai mic (dintre cei doi băieți! ), numit Teodor şi l-a dus la rudele lui din satul Prejna, Mehedinţi. A procedat astfel deoarece acel băieţel născut în comuna Vladimiru, Gorj (conform aceleiaşi mărturii) a călugărului Gherasim Duncea (redată de fratele lui în memoriu) în anul 1766, blonduţ, vioi, deşi mic, părea mai isteţ ca alţii. Copilul a rămas vreme de circa şase ani în preajma călugărului Gherasim şi a familiei sale. Acest călugăr şi familia lui numită Duncea erau din satul Prejna, Judeţul Mehedinţi.
Cu acea ocazie, copilul a fost cunoscut de Gheorghe Duncea, cu care a păstrat legătura toată viaţa şi care i-a fost foarte credincios. În anii cât a stat acolo, Tudor a fost iniţiat în tainele scrisului chirilic (cirilic) de călugărul Gherasim Duncea. Probabil fraţii Duncea stăpâneau bine scrisul cu alfabet chirilic, căci l-au învăţat pe Tudor să scrie în formă etajată şi prescurtată. După circa şase ani călugărul Gherasim l-a dus pe Teodor/Tudor la una dintre moşiile marelui boier Ion Glogoveanu. Aceasta se afla lângă proprietăţile de mână moartă ale Mănăstirii Baia de Aramă. Acolo adolescentul Tudor a fost observat de boierul Ion Glogoveanu. Plăcându-l, acesta a hotărât să dea curs rugăminţii călugărului Gherasim şi să-l trimită pe Tudor, împreună cu fiul său Nicolae Glogoveanu la Craiova pentru a învăţa „carte boierească”.
Mihai Cioranu, unul dintre foştii aghiotanţi ai lui Tudor, care l-a cunoscut însă mai târziu, acesta a învăţat la Craiova carte cu un „condicar” Lupu, care ar fi fost rudă cu familia lui Vladimirescu. Acolo şi-a însuşit tainele alfabetului şi a scrierii în medio-greacă. Ajuns la vârsta de 18 ani, Tudor a fost considerat destul de matur de către boierul Ion Glogoveanu pentru a se ocupa de afacerile administrării moşiilor.


După ce s-a școlit, Tudor a ajuns logofăt al moșiei lui Glogoveanu
Marele boier a considerat că Tudor poate să fie numit logofăt, deci administrator, al moşiilor sale din Baia de Aramă, Glogova şi Filiaşi. Profesorul Dinică Ciobotea precizează, pe bază de documente, de când a ajuns să deţină Tudor demnităţi de mică boierie. Prima astfel de demnitate a fost cea de postelnic, atestată la 1 decembrie 1801. Astfel (la vârsta de 35 ani, dacă acceptăm foarte posibila dată a naşterii precizată de Duncea, 1766) Theodor (Tudor) era postelnic şi cumpărase 10 stânjeni de moşie în hotarul Gârbeştilor din satul Vladimir, Gorj, adică din satul lui natal (şi de provenienţă al mamei sale), vânzător fiind Matei, fiul lui Pătru Mândruţ. Şi în anul 1803 Tudor păstra dregătoria de postelnic. Dovadă în acest sens este înscrierea lui în această calitate când a cumpărat o altă moşie în suprafaţă de 12 stânjeni şi jumătate. Cumpărarea a avut loc la 14 martie 1803, tot în satul mamei sale, Vladimiru. Vânzători au fost doi gorjeni stabiliţi în Gura Poroinii, Jud. Mehedinţi.
Tudor a devenit stăpân şi peste o altă moşie din hotarul Hubavi, „moştenită ca strănepot al lui Gheorghe (frate cu Iova, Costea şi Pătru)”. În timpul primei domnii a fanariotului Constantin Ipsilanti (1802-1806) Tudor a deţinut puţină vreme dregătoria de vtori comis. În a doua domnie a lui fanariotul Constantin Ipsilanti l-a ridicat la dregătoria de vătaf de plai al Cloşanilor. Ulterior Tudor avea să ajungă şi sluger. În biserica din Prejna, cu hranul Adormirea Maicii Domnului, ctitorită de el împreună cu jupan Gheorghe Duncea începută în 1806, terminată şi pictată în 1808, este reprezentat în calitate de ctitor. În dreptul portretului lui Tudor se află inscripţia „Biv-vel Sluger Theodor, comandir”.


Tudor a strâns bani pentru arme să scape țara de greci fanarioți
În acea perioadă, zona Olteniei era tot mai mult asuprită de greci fanarioți, cei care reprezentau clasa conducătoare greacă în timpul dominației otomane. Mulți dintre aceștia jefuiau și atacau prin tot felul de mijloace pe cei care munceau pământurile în Țara Românească, motiv pentru care Tudor Vladimirescu s-a hotărât să facă tot posibilul pentru a-i înlătura din Oltenia.
În această perioadă de progres în viaţa socială, aflat în urcare pe scara dregătoriilor şi îmbogăţire, Tudor a devenit frate de cruce cu un prieten al său, Covrea. Acesta din urmă era şi el logăfăt pe moşiile marelui boier Ion Glogoveanu. Cei doi, bucurându-se de încrederea boierului oltean, au primit de la acesta două mii de capete de vite mari pentru a trece cu ele prin trecătoarea Jiului şi a le vinde în Haţeg unor negustori austriaci. Ion Glogoveanu le spusese celor doi că pentru vânzarea vitelor puteau fi practicate trei preţuri: unul mare, unul mijociu şi unul de jos. Lui urmau să-i aducă banii pe care-i vor obţine. Cei doi, Tudor şi Covrea, au vândut vitele la preţ maxim, dar i-au adus boierului Glogoveanu banii pentru preţul cel mai mic. După cum a scris Gheorghe Duncea, cei doi, Tudor şi Covrea, se înţeleseseră să nu plece de la boier până când nu vor face capital mare „cu care să adune arme, ca să se răscoale contra stăpânirii şi să scape ţara de greci”.


„La moşia din Baia de Aramă şi Glogova, Teodor a găsit un logofăt cu numele de Covrea, care era din Cerneţi, capitala de atunci a judeţului Mehedinţi. Cu acest logofăt, Teodor s-a îngăduit foarte bine. Teodor legă prietenie strânsă, făcându-se frate de cruce cu Covrea; şi s-au legat amândoi prin jurământ că nu vor pleca de la boier, până nu vor face capital mare, cu care să adune arme, ca să se răscoale contra stăpânirii şi să scape ţara de greci. Această idee a lui Teodor i-a venit din întâlnirile dese, care le făcea cu Horia Albac în târgul Haţegului. Însă el nu putea să pornească odată cu Horia fiind prea tânăr atunci, având numai 18 ani şi nepregătit. Toţi boierii din această vreme adunau la moşiile lor turme mari de vite numite zahanale, pe care le îngrăşau la moşiile lor şi le trimiteau peste graniţă în Transilvania.
Cuconul Glogoveanu, având legături cu negustorii din Transilvania, a primit carte de la ei să trimită 2000 capete vite mari (boi şi vaci). Atunci boierul a adunat toate vitele sale de pe moşii şi le-a dat în primirea lui Teodor şi a lui Covrea, ca să le ducă peste munţi, la Haţeg. Înainte de a porni cu vitele, boierul le-a fixat trei preţuri; şi dacă nu va putea să le vândă cu nici un preţ din aceste trei, să le întoarcă înapoi. Ei au pornit cu vitele pe valea Jiului şi, ajungând între munţii Parângului, au poposit. Acolo Teodor şi Covrea au întărit jurământul cu moartea, că dacă vor vinde vitele cu preţul cel dintâi, boierului să-l dea pe cel de al treilea, oprindu-i două părţi din bani.


Ajungând cu vitele la Haţeg, li s-a împlinit dorinţa lor şi au vândut vitele cu preţul întâiu. Când s-au întors la boier au spus că de abia le-au da cu preţul cel de al treilea, oprind două preţuri din bani. După aceasta Covrea nu se mai ţinu de jurământul făcut cu Teodor şi îi ceru lui Teodor să împartă banii. Teodor, văzându-se cu bani în urma jurământului făcut cu Covrea, a început să-şi îndeplinească scopul său, organizându-se în mod secret. Atunci el veni la mine la Prejna într-o duminică, frumoasă zi de primăvară, florar 20 1805, şi mi-a destăinuit toate planurile lui în casa mea, unde erau de faţă eu şi prietenii mei: Zoican de la Balta, Petre Bălteanu şi preotul Nicolae Macu din Costeşti, care este parohul bisericii. Şi în faţa lui am depus jurământul si am jurat cu mâinile pe cruce, ca acel care din noi se va lepăda sau trăda să fíe jupuit de viu. Atunci am şi pornit la lucru”.

(Va urma)
Dr. Ing. Aurel Grigore Sebeș-Topolnița

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s