Călușul, un dans magic care se joacă fără încetare de 2.500 de ani

***Călușul, un dans magic care se joacă fără încetare de 2.500 de ani***

 Unul dintre cele mai spectaculoase dansuri populare, este de departe Călușul, un dans magic, atestat documentar de peste 2.500 de ani , însă de jucat se joacă de multe alte mii de ani, încă din neolitic.

 Acest dans magnific, unic în lume, practicat cu precădere de olteni, a fost descris la anul 400 îH de Xenofon, la 1600 dH de Dozsa Daniil, iar la 1700 de Dimitrie Cantemir.

 Conotațiile și semnificaţiile pe care cercetătorii i le identifică, jucătorii înşişi,  sunt membrii unei confrerii cu reguli precise, care în timpul jocului simt că îşi pierd ponderabilitatea şi capătă darul levitaţiei, sau, cum spunea Dimitrie Cantemir, „cei ce joacă parcă nici nu ating pământul şi parcă zboară în văzduh”.

Scriitorul secui Dozsa Daniil (1821 – 1889), în opul istoric „Kornis Illona II” (Pesta, 1859) vorbește despre vechimea jocului Călușarilor, relatând o serbare dată de Sigismund Bathori la 19 octombrie 1599, în onoarea fiicei mai mari a lui Mihai Viteazul, serbare la care au fost de față și Doamna Stanca, împreună cu cele două fiice, Beatrice și Florica, precum și Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai. Serbarea a avut loc sub ruinele de la Piatra Caprei, undeva între Cricău și Alba Iulia.

Dozsa Daniil, mai spune că la această serbare au luat parte și ostași ai lui Mihai Viteazu, iar călușarii, care erau sub conducerea Vornicului Baba Novac, au jucat „Într-un cerc mai larg erau așezați 12 stâlpi pe vârful cărora se aflau table de un stânjen pătrat. Pe fiecare se așezase câte un jucător. Înăuntrul stâlpilor se afla o pânză orientală, cu o țesătură foarte tare, de la care se întindeau 12 sfori de mătase la vârful stâlpilor, în mâinile celor 12 jucători așezați pe stâlpi. În jurul stâlpilor erau înșirați o sută de călușari, rezemați după datina poporului, cu mâinile și capul pe bâtele lor ghintuite cu argint.

Pe cap aveau căciuli negre din blană de miel, împănate cu betele și pene aurite. Purtau cămăși albe până la genunchi, care se strângeau în creț printr-un brâu de piele (șerpar) încărcat cu bumbi. Opincile erau legate după datina romană, cu curele roșii, șerpuite peste pulpe până la genunchi și cu zurgălăi de argint, în contrast cu cioarecii albi de postav.”

 Am auzit de la bunicii mei că acest obicei al călușarilor are un rol esențial în desfășurarea normală a vieții din comunitate, pe care o protejează împotriva agresiunii ielelor, făcând din acestea o amenințare și de aceea spuneau că nu e bine să lucrezi  toată săptămâna de Rusalii, pentru că vei fi ,,luat din căluș”.

Călușarii prin jocul lor apără comunitatea și atunci când este nevoie să vindece și să repare relele pricinuite oamenilor de forța nefastă a ielelor. În unele zone, în timpul ritualului de vindecare a celor „luați din căluș”, alături de călușari jucau și un număr egal cu al lor, de femei numite crăițe sau călușerițe. Ele erau nevestele și în același timp ajutoarele lor.

Călușul, numit și „Călușer” sau „Călucer” a fost și este, în continuare prin anumite acte, perceput un ritual. Călușul reprezintă un obicei de mare complexitate atât din punct de vedere funcțional cât și al limbajelor utilizate, din care dansul ocupă locul preponderent.

Dr. Ing. Aurel Grigore Sebeș