Oltenii au sărbătorit 105 ani de la Marea Unire și Ziua Națională a României

 ***Oltenii au sărbătorit 105 ani de la Marea Unire și Ziua Națională a României***

Ziua Națională a României este sărbătorită în fiecare an, pe 1 decembrie, zi stabilită prin lege și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 de pe 1 august 1990. Evenimentul marchează cel mai important moment din istoria românilor, cel în care Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu Regatul Român, în anul 1918.

În anul 1918, toate provinciile în care locuiau români s-au unit sub un singur stat, România.

Cu scopul unirii, România a intrat în Primul Război Mondial, de partea Antantei. La finalul războiului, unirea Basarabiei, a Bucovinei și a Transilvaniei cu Regatul României (cunoscut și drept Vechiul Regat) a creat România Mare.

Istoria menționează trei personaje importante care au dus a crearea României Mari.

Primul este Regele Ferdinand, care a stat pe tronul României în perioada Marii Uniri. Datorită modului său exemplar de a conduce țara, această perioadă a fost cea mai înfloritoare din istoria statului român modern. A profitat din plin de contextul extern pentru a unifica principatele române.

Al doilea personaj remarcabil a fost Regina Maria, soția Regelui Ferdinand, nepoata Reginei Victoria a Angliei. În 1914, ea a devenit Regina Maria a României, dedicându-și o mare parte din timp vieții politice și militare, a avut grijă de soldații răniți de pe front și a fost coordonatoare a Crucii Roșii.

 Un alt personaj politic important care a marcat istoria României, a fost și Iuliu Maniu, cel care a ajutat la unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat.

În perioada comunistă, Ziua Națională a României a fost sărbătorită pe 23 august, dată când aramata română a întors s-a unit cuUniunea Sovietică și a întors armele îmotriva germaniei naziste. În perioada 1866 – 1947, Ziua Națională a României a fost sărbătorită pe 10 mai, atunci când prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în data de 10 mai 1866 jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite.
Olt. Ziua Națională a României sărbătorită la Slatina în prezența unui veteran de 100 ani

Ziua Națională a României este sărbătorită în fiecare an, pe 1 decembrie, zi stabilită prin lege și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 de pe 1 august 1990. Evenimentul marchează cel mai important moment din istoria românilor, cel în care Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu Regatul Român, în anul 1918. În anul 1918, toate provinciile în care locuiau români s-au unit sub un singur stat, România. Pentru a marca acest eveniment, începând cu ora 10.00 au avut loc o serie de manifestări ce s-au desfășurat la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de pe Bulevardul cu același nume.

Pe lângă cei 2000 de slătineni care au participat la desfășurarea evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României, au fost prezenți Marius Oprescu, președintele CJ Olt, cei doi vicepreședinți Ionuț Ivan și Virgil Delureanu, prefectul de Olt Mario De Mezzo, subprefectul Cosmin Floreanu, primarul municipiului Slatina, Emil Moţ, împreună cu viceprimarii Gigi Vâlceleanu şi Alexandru Berechet, senatorul PSD Siminica Mirea, deputații PSD Marius Iancu, Emil Albotă, Florin Barbu și Cătălin Grecu, deputatul PNL Gigel Știrbu, directori de instituții precum și militari, jandarmi, polițiști și pompieri. Evenimentul a fost umbrit de gafele făcute de prefectul Județului Olt, Mario De Mezzo care nu a știut nici procedura de salut a Gărzii de Onoare și nici nu a dat dovadă de bun român pentru a saluta pe cei prezenți și nici măcar autoritățile județene, locale sau politicienii aflați la această sfântă manifestare. După ce citit mesajul premierului, s-a așezat zgribulit de frig, într-un colț, îmbrăcat sumar, într-un costum subțire, de vară, etalându-și vestitele șosete portocalii.

 Cel care a dat ,,culoare” eveniementului a fost Toma Corcău, un veteran de război care a împlinit anul acesta 100 de ani. Acesta, a ținut să adreseze câteva cuvinte celor prezenți, amintind sacrificiul făcut de el și de soldații români participanți la cel de-al Doilea Război Mondial: „Doamnelor și domnilor,

Mă numesc Corcău Toma, am 100 de ani patru luni și câteva zile, ceea ce vă doresc și dumneavoastră! Să fiți sănătoși, să duceți viața înainte. Eu sunt singurul care am mai rămas, din mulți. Erau înainte sute de veterani. Asta este! Am dus războiul de la început și până la sfârșit, Al Doilea Război Mondial. A dat Dumnezeu și am scăpat, și am venit înapoi. Am mai avut încă un frate și  a fost rănit. L-am dus la un spital, acolo, s-a făcut bine până la urmă. Acum nu mai este.

Războiul! Munții Tatra i-am trecut, am mers până spre Austria, când am auzit o voce: ,,Stai!” Am stat. S-a terminat războiul. Am venit 2.400 de kilometri pe jos, așa ne-au adus. Am luat un tren de la noi, de la granița României, când am ajuns, și ne-au dus la Băneasa. Am stat și am făcut instrucția de defilare, am trecut pe sub Arcul de Triumf… și asta a fost armata! Am mai făcut după, nu terminasem nici armata, încă șapte luni la Târgu Mureș, la Corpul 5 – Vânători de Munte. Atunci, să tot fi făcut armată, numai că nu erau bani.

Asta a fost viața, am făcut 100 de ani, așa vă doresc și dumneavoastră! Cu răbdare, muncă, voie bună și dragoste multă!”.

 A urmat depunerea de coroane de flori de către autoritățile prezente, politicieni și șefi de deconcentrate la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Evenimentul s-a încheiat cu defilarea militarilor și a mașinilor speciale din dotare, după care cei prezenți au mers să deguste celebra porție de fasole cu cârnați și un pahar de vin fiert.

Iată și câteva mesaje transmise cu prilejul Zilei Naționale a României:

Senator PSD Olt Siminica Mirea: Ziua naşterii României Mari şi moderne ne uneşte din nou. An de an, evocăm actul de vitejie al eroilor care au luptat până la ultima picătură de sânge, în războaiele vremii, pentru ca naţia lor să fie mare şi unită pe acelaşi pământ, la 1 decembrie 1918.

Cu această ocazie, vă invit să gândim, să simţim şi să iubim românește. Să reflectăm la o Românie unită, oriunde am fi şi să iubim fiecare loc din ţară. România este un colţ de lume frumos şi este al nostru, al tuturor.

Astăzi, să ne bucurăm de Tricolor, de imn, de cei dragi şi să sărbătorim cea mai frumoasă zi a României: Ziua Naţională.

La mulţi ani, dragi români, oriunde aţi fi! La mulţi ani, România!

Deputat PSD Olt Marius Iancu: Astăzi, de 1 Decembrie, ne gândim mai mult la România noastră, la istoria, tradițiile noastre, tot ce este frumos, românesc, autentic și ne dorim să rămânem UNIȚI PENTRU VIITOR!De la copii, părinți și bunici, fiecare dintre noi trăiește românește, gândește românește si sărbătorește românește! La mulți ani, dragi olteni, dragi români! La mulți ani România!

Senator PNL Olt Liviu Voiculescu: Sunt român! M-am născut în România.Pe sufletul meu însă, scrie mai mult. Scrie mândrie, scrie respect, scrie recunoștință. Mândrie că sunt român, cum români au fost și Eminescu, Maiorescu, Slavici, Arghezi, Creangă și mulți alții ca ei. Respect pentru istoria făcută și lăsată moștenire scrisă cu cerneală sângerie de toți înaintașii noștri. Recunoștință pentru toate lecțiile de viață pe care țara asta mi le-a dat și care m-au făcut românul de azi. Pentru că m-a învățat să scriu, să citesc, să vorbesc și să simt, să iubesc și să prețuiesc…. Și toate acestea să le fac în graiul românesc.  Astăzi, mai mult ca oricând și pentru totdeauna, pe sufletul meu scrie românește: La mulți ani, România!

 Emil Moț, primar Slatina, Olt: Dragi slătineni,

Am participat astăzi la emoționanta ceremonie de depunere de coroane, marcând cu solemnitate Ziua Națională a României.

În cadrul acestui moment remarcabil, am reafirmat importanța și respectul pentru valorile și eroii care au contribuit la istoria și identitatea noastră națională.

O zi plină de recunoștință și mândrie pentru țara noastră, în care am avut privilegiul să onorez memoria și să celebrez spiritul de unitate al poporului român.

La mulți ani, România! La mulți ani, dragi slătineni! 

  Marius Screciu, primar Drobeta Turnu Severin : LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI, SEVERINENI!

Am sărbătorit Ziua Națională a României în mijlocul oamenilor și în compania unor artiști valoroși din Mehedinți, dar și din țară, printre care Niculina Stoican, Emilia Dorobanțu și Robert Târnăveanu, alături de Ansamblul „Izvorașul”, soprana Irina Baianț, Tulnicăresele din Țara Zarandului și Călușarii de la Platforma Înaltă a Cotmenei.

1 Decembrie este o zi deosebită pentru noi, ca popor, pentru toți românii. Consider că cel mai frumos cadou de ziua noastră îl reprezintă munca pe care o depunem în slujba comunității și lucrurile bune pe care le lăsăm în urma noastră.

Cu aceste gânduri le transmit tuturor severinenilor și românilor de pretutindeni, cele mai sincere urări de sănătate, prosperitate și împliniri!

 Aladin Georgescu, președinte CJ Mehedinți: Astăzi, într-o zi semnificativă pentru poporul nostru, privim în trecut cu respect, onorăm sacrificiile celor dinaintea noastră și pornim spre viitor cu speranță și determinare.

Eforturile și sacrificiile înaintașilor noștri trebuie să ne inspire și astăzi! Într-o lume în continuă schimbare, avem datoria să păstrăm respectul pentru valorile fundamentale și determinarea de a construi un viitor mai bun pentru toți cetățenii acestei țări.

Îmi exprim solidaritatea și sprijinul pentru progresul continuu al județului Mehedinți, al țării noastre, pentru o societate mai justă, mai echitabilă și mai prosperă pentru toți cetățenii ei!

 Constantin Rădululescu președinte CJ Vâlcea: Sărbătorim astăzi 105 ani de la Marea Unire, unire în cuget și în simțiri, a tuturor românilor.

În această zi, mai mult ca oricând, gândul nostru se îndreaptă către înaintașii noștri, cei care au făurit această țară frumoasă, cum este astăzi România.

Astăzi, vâlcenii simt cu tărie și cu emoție UNIREA, fiindcă Vâlcea este județ de unire și de domnie, pentru faptul că domnitorul primei uniri, Mihai Viteazul, a fost botezat într-o biserică din Drăgoeștii Vâlcii.

Vâlcenii sunt cu atât mai mândri astăzi, fiindcă noi, Vâlcea, am dat țării IMNUL NAȚIONAL, care s-a cântat pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea, dar și DRAPELUL României, steagul tricolor care s-a născut în Bălceștii Vâlcii.

De fiecare dată, amintesc aceste lucruri cu recunoștință și cu mândrie, fiindcă îmi doresc ca tinerii români să vadă în trecutul nostru glorios exemple pentru a duce această țară mai departe, în siguranță și în pace.

Ziua de 1 Decembrie să fie una îmbucurătoare pentru toți vâlcenii și pentru toți românii!LA MULȚI ANI, România! LA MULȚI ANI, dragi vâlceni români, oriunde v-ați afla!

Pentru VGtv Regional a consemnat Redactor Georgiana Sebeș, op imag. ing. Grigore Sebeș, editare și montaj TV, Georgiana Leulescu www.vgtvregional.ro

Lasă un comentariu