Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti! AFACEREA

***Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti! AFACEREA***

Când am intrat eu în bar petrecerea era în toi. Pe mesele unite între ele se îngrămădiseră sticle goale și pline de bere, cu toptanul. Vreo câțiva drojdieri fruntași și vreo alți câțiva de  gură-cască își beau lichidele alcoolice oferite generos de Gigione și se prefăceau că îi sorbeau cuvintele, afișând, fiecare după posibilități, niște moace aproape interesate de narațiunea acestuia. Povestitorul le relata cu patos întâlnirea infracțional-amoroasă în urma căreia petrecuse aproape cinci ani la mititica sau la beșaură, dacă convine mai bine porecla asta pentru pușcărie. Auzisem și cu alte ocazii povestea  personajului principal și, invariabil, Gigione o începea cam așa:

   －Bă’ fraților, muierea e a mai a dracului ființă de pe pământ. Bă’, când vrea ea să te îmbârlige, te îmbrobodește de nu te mai faci om, auzi tu?… și continua, povestind că  în seara zilei în care tocmai împlinise 18 ani și se întorcea prin pădure din satul vecin, a luat-o pe scurtătură peste gârlă, ca să ajungă mai repede acasă. Când să treacă podețul peste gârlă a văzut-o pe preoteasa din satul lui căzută sub podeț într-un rug de mure. I s-a făcut milă de consoarta părintelui și a coborât sub pod s-o desfacă din lanțurile vegetale în care se zbătea zadarnic. Femeia era foarte băută și, când  în disperare de cauză, s-a agățat de pantalonii de trening ai lui Gigione l-a cam lăsat pe acesta în cucul gol. Surprinsă fiind de dimensiunile dotărilor lui Gigione, femeia l-a poftit mai alături pe salteaua naturală a fundului râului fără nume, ca să-i mulțumească pentru ajutorul dat și nu s-a lăsat până nu i-a mulțumit băiatului chiar de două ori consecutiv. Ba, ca bonus, i-a mai dat și o sticlă cu vin popesc din traista pe care o avea asupra sa, recipient din care flăcăul a golit însetat de efort peste jumătate iar sticla a luat-o acasă la el. Când a ajuns  Gigione acasă a observat că era plin de sânge pe tricou și a tras concluzia că era de la preoteasă, care se zgâriase în hălăciugul murilor. 

 A doua zi, de dimineață, cu noaptea în cap s-a pomenit peste el în casă cu șeful de post care l-a invitat frumos cu vreo nouășpe perechi de palme însoțite de pumni să se ridice din pat și pe urmă l-a împachetat frumos, i-a pus la mâini niște brățări strălucitoare și l-a transportat la poliția din localitate, unde i-a mai administrat pentru înviorare câteva porții de mamă de bătaie, până să apară cei de la echipa operativă de la oraș. Din discuțiile încinse pe care le-a suportat printre pulanele repetate și cauciucate  cu omul legii a înțeles de la acesta că era acuzat de viol de către doamna preoteasă. Se pare că doamna cu pricina fusese prinsă în ofsaid de către prea bunul părinte, soțul dumneaei, și, cum nu putea explica logic existența zgârieturilor de pe corpul ei, urmele de pământ de pe țoale și chiloții fleașcă de pe ea, a trebuit să-i toarne soțului ei o poveste în care Gigione apărea ca erou principal în calitate de violator. Toate probele fuseseră indubitabil împotriva bietului Gigione, întrucât se găsiseră amprentele lui pe sticla de vin, lichidul seminal ridicat ca probă corespundea întocmai cu ADN-ul lui, iar sângele de pe tricoul lui aparținea victimei. Așa că degeaba a încercat el să o dea la întors, că a fost amor liber consimțit, că de fapt el a cam fost luat cu japca de către prea pofticioasa preoteasă, că  argumentele lui nu au ținut absolut deloc. A rămas până la urmă cum a spus preoteasa și cum au instrumentat organele de anchetă dosarul cauzei. Drept care Gigione  a făcut aproape cinci ani de pârnaie și acum povestea cu obidă ce i se întâmplase în calitate de client al justiției nedrepte.

Eu am aflat povestea de la predecesorul meu în funcție și apoi m-am mutat cu serviciul în comuna vecină cu vreo două săptămâni înainte de liberarea lui Gigione. Ulterior, am aflat că după ce s-a liberat s-a băgat cioban la un fel de unchi mai pe departe al său și se însoțise cu Tanța ciunga, fostă prestatoare de servicii cultural-artistice pe centura orașului reședință de județ, care mai lucra în timpul liber și ca mulgătoare la șoferii de tir interesați de serviciile ei. După ce a cerut-o Gigione s-a mutat cu el la târlă și se ocupa acum cu colectarea și procesarea laptelui de la animalele pe care concubinul ei le avea în pază, că doar avea destulă experiență ca mulgătoare.

          În rest, auzisem că în general se înțelegeau bine, dar când drojdeau amândoi se băteau parte în parte, pe urmă se împăcau toată noaptea iar dimineața erau ca noi. Parcă nu se întâmplase nimic.

Gigione, care mă cunoștea, m-a scos din gândurile mele:

－Șefu, veniți să beți o bere cu noi, că fac eu cinste?

－Bă Gigione, nu pot, m-am eschivat eu, că sunt cu mașina și mai am treabă. Altă dată, poate… Dar cu ce ocazie te chefuiești? l-am întrebat din curiozitate.

－Păi făcui o afacere de-a mare și acum am chef să mă distrez și să dau de băut la toată lumea, mi-a răspuns el mândru.

－Ce afacere făcuși, măi ? am insistat eu.

－Păi stați vă spun. Știți că aveam un țap bătrân, roșu, cornut și cu mărgele? Ăla de împungea lumea… Ăla de-l strigam eu Marcel.

－Da, parcă aveai așa ceva. Ei, ce e cu el?

－Îl vândui azi la un arab pentru două sute de euro și uite le dau de băut la băieții ăștia până găsesc unde să schimb banii ăștia.  Chiar nu vreți să-mi dați opt milioane pe euroii ăștia străinezi?(sic!)  Mai puțin de atât nu pot să vă cer pe ei, că pe urmă mă dau dracului cu Tanța mea, dacă află așacevașilea, că e  rea ca cățeaua Laika.(sic!)

－Bă’, nu sunt interesat de euro, dar patronul de la bar  nu vrea să ții cumpere?

－Nu vrea, dă-l dracului. Cred că vrea să i-i dau degeaba.

－Păi, bă’ golane, a intervenit Mirel, patronul localului, băuși cu băieții ăștia până acum coniace și bere de vreo două milioane jumate și vrei să mă plătești cu bani străini  necunoscuți? Nici nu vrei să mi-i dai ca să mă uit la ei mai de aproape. Fusei eu prost că vă dădui să beți. Nu tată, trebuia să puneți banul jos să-l vadă calul și pe urmă să vă servesc. Dar asta nu rămâne așa. Ce, șefu, nu e așa?

Ce puteam eu să-i răspund în atare circumstanțe?! Balanța atârna cumva către comerciant – ai consumat, trebuie să plătești! Ca să ies din chestiunea asta cumva am apelat la un tertip.  De la distanță bancnotele mi s-au părut de o culoare ciudată pe nuanță verde și atunci i-am cerut una dintre ele lui Gigione ca s-o studiez mai bine. Gigione mi-a înmânat o bancnotă și după ce am studiat-o puțin m-am lămurit. Era vorba despre o sută de dinari iranienei care valorau cam cât o cafea la noi în România.

－Și zici, Gigione, că ai dat pe Marcel, țapul tău cel roșu,  pentru aceste două hârtii? l-am întrebat eu serios.

－ Da, șefu! mi-a răspuns el scurt.

－Iar tu, Mirele, zici că i-ai dat să bea de vreo două milioane jumate?

－ Da, șefu, că e văru-meu, fir-ar al dracului de dobitoc, mi-a confirmat supărat patronul.

－ Păi, băi băieți, n-ați făcut  niciunul dintre voi vreo afacere. Tu Gigione ai vândut țapul cel roșu pentru contravaloarea a două cafele românești, iar tu Mirele ai dat pe datorie băuturi alcoolice către clientul tău în valoare de peste două milioane jumate, după câte îmi spui. Cei mai câștigați din afacerea asta sunt prietenii lui Gigione de la masă, care au băut pe degeaba și pe săturate de pe urma lui.

－ Și acum eu ce fac, șefu’, m-a întrebat Mirel.Cum mai recuperez banii?

－Păi îl convingi pe Gigione să mai vândă un țap sau o capră ca să-ți plătească consumația. Sau vă înțelegeți și altfel că doar ziceai că sunteți veri, i-am lămurit eu.

Între timp în local intrase ca pisica Tanța, consoarta lui  Gigione, care auzise în totalitate explicația mea și care, după ce a înțeles bine cum stăteau lucrurile,  a explodat:

－Auliuuu, Gigioneee, fir-ai al dracului de bagabont cu bețivii tăi cu tot!!!  Eu n-am ce pune pe masă și tu vânduși țapul pe degeaba și acum dai de băut la toată lumea?! Treci acasă, că te ia mama dracului de nu te vezi! Mă duc să-i spui lui nea Ilie, patronul animalelor și vezi tu bătaie de la ăla. Treci acasă de-aci n-auzi! Mi-e rușine de domnu’ șef, că altfel aci te luam la bătaie, dar vezi tu acasă…

－Stăi, bă’ Tănțico că nu știui, a încercat Gigione s-o dreagă. Să moară tata dacă…

－Tac-tu e  mort de zece ani, fir-ai al dracu’ cu el în cârcă. Nu știuși, ai, nu știuși, al dracului!!?…  Păi ce ți-am spus eu și cu nea Ilie să nu mai vinzi nimic până nu ne întrebi? Ce ți-am spus? Treci acasă acum!… și a început să-l îmbrâncească pe consortul ei spre ieșirea din local.

－Și eu cum rămân acumașa, Tanțo? a întrebat Mirel.

－Păi te pusăi eu să-i dai să bea pe cârâială!? Beui eu, sau el?! Hai, că ești de bengă! Acum o arzi în mangleală cu mine?! Să moară mama dacă nu mă iei de ciumpalache! Ai și tălică răbdare câteva zile, că  rezolv eu cumva și manțocăria asta! Nu rămâi matale cu pagubă la dilimandroasă! Garantează Tanța de data asta…  Dar dacă îi mai dai să bea tot așa, să moară Gibilan dacă mă mai bag. Să te descurci  după aia cum o vrea mușchii lu matale, i-a răspuns femeia din mers.

－Ei, tot e bine, a zis ca pentru el Mirel, dar ca să aud și eu. Tanța e de cuvânt. Dacă a zis ea că o rezolvă, atunci chiar o rezolvă.

Și, după cum aveam să aflu ulterior, Tanța chiar a rezolvat-o. Adică s-a îmbrăcat curat s-a aranjat frumos și a plecat într-o dimineață cu banii iranieni în buzunar către reședința de județ, afirmând că se duce la poliție. A venit destul de târziu de la oraș în ziua aceea, obosită, dar cu un zâmbet ascuns și fericit așternut pe figura sa cu trăsături încă delicate. În locul bancnotelor a adus acasă suma de zece milioane iar Gigione a fost foarte fericit. Așa de fericit a fost că nu a mai observat că Tanța avea în picioare pantofi noi și în traistă rochii și alte haine femeiești la fel de noi. Ori, poate că dacă a văzut, s-a făcut că nu vede. Unii, care aflaseră că Tanța fusese văzută pe centura orașului și prin niște tiruri în ziua aceea, îl mai descoseau răutăcioși pe Gigione, chipurile curioși să afle cum reușise Tanța să schimbe banii „străinezi” după cum îi botezase el. Gigione le răspunde mândru că el este doar un cioban prost, dar că Tanța lui se pricepe la afaceri  și că s-a descurcat ea  cumva. Ce afacere a făcut Tanța prin oraș nu s-a știut cu certitudine niciodată, dar având în vedere sumele obținute nu avem decât să tragem concluzia că a făcut o afacere bănoasă. Dacă stai să te gândești, până la urmă Marcel nu a fost vândut fără niciun folos. Mai multă lume a rămas mulțumită de pe urma tranzacției care l-a avut pe țapul roșu ca obiect. Mirel și-a vândut marfa, prietenii lui Gigione au băut gratis pe sătul, el s-a împăcat cu Tanța lui, eu am căpătat un subiect numai bun pentru povestirea mea iar Tanța și-a reînnoit garderoba. Așadar, asta da afacere!

Nae de la Morunglav