Vâlcea. Contribuții la Monografia comunelor Livezi și Grădiștea

***Vâlcea. Contribuții la Monografia comunelor Livezi și Grădiștea***

Pe https://www.revistadesociologie.ro/ am găsit un material interesant despre județul Vâlcea, ,,Vechiul județ Vâlcea – Studiu de sociologie istorică” a Dr. Iancu Filipescu. În acest material am găsit și câteva date și despre Grădiștea și Livezi. Poate interesează pe cineva.

Satul Vâlcsăneşti, comuna Grădiștea, județul Vâlcea, atestat documentar la 18 ianuarie 1840 (D.R.H. I, 1966, P.350), sat dispărut azi, dar rămas în toponimia locală, etimologic o derivare a cuvântului vâlc echivalent cu lup. (Vechiul județ Vâlcea, p. 252)

Conscripţia virmontiană (1722) cuprinde în partea vestică a judeţului Vâlcea aşezări precum: Vaideeni, Recea, Mariţa, Racoviţa, Fometeşti, Bosomeşti, Corşoru, Igoiu, Sineşti, Slăveşti, Tereuja, Grădiştea, Obislavul, Părăuşani, Ciorteşti, Văleni, Crăpăturile, Dămţeni, Săscioara, Contea, Măniceşti, Făureşti, Diculeşti, Tetoiu, Poenari, Vasilaţi, Bălceşti, Găneşti, Beneşti, Otetelişul, iar în estul Gorjului, sate precum: Polovragi, Cernădia, Ciuperceni, Poienile, Obârşia, Piscoi, Băceşti, Colţeşti, Alunu, Pociovalişte, Bălăceşti, Biluceşti, Boreşti, Reşiţa, Ceplea, Broşteni, Stănceşti, Crasna, Novaci, Băleşti, Zorileşti, Roşii, Zăicoi, Căpreni, Horezu, Bălceşti, Plosca, Hobaia, Negoieşti, Prigorile, Gruiu, Pocruia, Ohaba. (Vechiul județ Vâlcea, p. 255)

Câteva exemple ilustrează schimbările de mică amploare ale graniţelor judeţului Vâlcea până la 1838. Astfel, la 1633, satul Pârâeni ţinea de judeţul Gorj, în harta stolnicului Cantacuzino apare în Vâlcea. (Vechiul județ Vâlcea, p. 256)

Harta lui von Specht (1790/91) indică, în cazul judeţului Vâlcea, prezenţa masivă a pădurii. Fapt confirmat şi de alte numeroase documente din secolele XIV-XVI. Satele din depresiuni şi de pe cursurile apelor erau situate în mijlocul pădurilor imense şi anume în zona foioaselor (fag şi stejar), care le înconjurau din toate părţile. Aici populaţia, în spatele acestor codri nesfârşiţi, puteau să cultive poame şi grâne. Acolo îşi făceau curături, adică luminişuri în pădure, cu locuri de păşune şi de semănat. .

Este, deci, firesc, ca civilizaţia satului arhaic să fie una a lemnului. Din lemn este casa cu mobilierul, uneltele de muncă, moara şi pivele, biserica, războiul de ţesut, furca de tors, fântânile etc.

„Elementele esenţiale ale casei româneşti, în sat ca şi la oraş, erau din lemn. Începând cu blănile groase de stejar, care se puneau la temelie – talpa casei –, continuând cu bârnele din care se făceau pereţii – la cei mai săraci în loc de bârne erau crengi mai subţiri împletite – şi isprăvind cu căpriorii podului, cu şindrila sau şiţa acoperişului şi cu stâlpii cerdacului, totul e din lemn. Până şi cuiele pentru şindrilă – într-o vreme când fierul era scump, se făceau din lemn şi anume din lemn tare de tisă” (Giurescu, 1976, p. 343).

„Poiana naturală sau artificială constituia aşadar elementul de bază al economiei săteşti şi lupta împotriva pădurii era o luptă pentru mărirea şi crearea poienelor” (Stahl, 1958, p. 227).

Una din tehnicile agricole folosite de satul arhaic, pentru obținerea unor astfel de poieni, era și secătuirea, adică, cojirea copacilor de jur împrejurul trunchiurilor pe o anumită înălțime, provocând uscarea sau secarea lor, alcătuind o secătură. Acest toponimic este şi el frecvent în toponimia judeţului Vâlcea: la Grădiștea găsim toponimul Seciuri.

Toponimul „curătură” este şi el prezent în zonă. Curătură = loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat. (dexonline.ro)

Ilie Fîrtat, Grădiștea