Olt. Dorina Mete – doamna cu ochii de smarald și voce de aur

Născută în Stoeneștii Oltului, Dorina Mete, este una dintre cele mai talentate și îndrăgite interprete de  muzică populară oltenească din noua generație. Este prezentă aproape în toate emisiunile televiziunilor care promovează cântecul popular românesc, în spectacolele oferite de autorități la zilele localităților din Olt, Vâlcea, Argeș, Dolj, Mehedinți, etc. ,, Doamna cu ochii de smarald”, așa cum îi spun cei care sunt fermecați de vocea și frumusețea ei, este sufletul petrecerilor, oriunde s-ar afla.

     Dragostea pentru cântecul oltenesc a cunoscut-i încă din pruncie, când dădea primele spectacole în serbările școlare. De atunci a intrat în inimile celor care au ascultat-o, prefigurându-se a fi cândva o mare vedetă a muzicii populare oltenești. Iar acest lucru nu a durat prea mult, chiar dacă a trecut prin foarte multe provocări, Dumnezeu i-a împlinit visul.

 La începutul acestui an, Dorina Mete, ne-a acordat un scurt interviu pentru revista noastră, în ideea ca cititorii noștri să afle cât mai multe amănunte din viața sa.

  Redactor. Dorina Mete, te-am cunoscut pe scenă, în urmă cu mulți ani. Ce ne poți spune despre cariera ta?

Dorina Mete: Sunt membră a Ansamblului Profesionist „Doina Oltului” din 2007, anul în care norocul mi-a surâs, ,,vinovat” de acest lucru fiind primul meu album intitulat ,,Hai la Stoenești la Bâlci” realizat cu Orchestra ,,Ciocârlia” dirijor Marian Alexandru. A fost ascultat pe atunci de oameni care făceau parte din cultură, și care, mi-au ales mie acest drum spunând ,,fata asta le are pe toate”! Dar eu zic că am câte puțin din toate și-mi este îndeajuns. Sunt ani frumoși pe care i-am trăit alături de o echipa frumoasă care lucrează sub bagheta Maestrului Cristian Dumitru, dirijorul Ansamblului Profesionist ,, Doina Oltului” din Slatina, căruia îi mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat!

 R. De unde dragostea asta pentru cântat, Dorina Mete?

 D. M. Rădăcinile mele artistice și dragostea pentru muzica populară autentică se trag din familie. Mătușa mea din partea tatălui, Gabriela Stancu a fost solistă angajată la Ansamblul din Severin o bună perioadă, acum este pensionară stabilită în Grecia.

Din partea mamei am un unchi care cântă. Nu a făcut performanță, însă este foarte îndrăgit și invitat la foarte multe evenimente. Se numește Marian Șerban și este directorul Căminului Cultural de la Ianca.

 R. Așa cum ai zis, ai lucrat și cu cele mai mari orchestre din țară, precum ,,Ciocrârlia”…

 D.M. Da, este adevărat. În acești ani, am urcat ușurel, treaptă cu treaptă cu multă muncă și cu destule sacrificii am realizat și al doilea-lea album intitulat 

,,Am muncit cum spun bătrânii” cu aceiași Orchestră „Ciocârlia” din București.

Albume care au fost apreciate și acceptate de către regretatul Lucian Iordăchescu, la radio. Publicul este cel care mă motivează să merg mai departe și-mi dă aripi să zbor spre cele mai înalte culmi ale muzicii populare oltenești.

 R. Știu că publicul te iubește și te aplaudă la scenă deschisă, oriunde mergi. Ce ai pregătit pentru spectacolele din acest an?

R. Mulți se uită la tine, ascultă melodiile tale și sunt impresionați de vocea ta. Niciodată nu dai impresia că te-ar supăra ceva, că ai avea vreun necaz…

 D. M. Drumul meu nu a fost presărat totdeauna cu flori, viața unui artist nu-i ușoară. Întâlnești oameni buni, dar si de mai puțin buni, însă de la fiecare ai câte ceva de învățat: de la unii cum să fii, de la alții cum să nu fii. Mă bucur foarte mult că fiul meu, Florin îmi calcă pe urme și iubește muzica populară românească. Mă însoțește aproape de fiecare dată la spectacolele unde sunt invitată. Face pian de la vârsta de 10 ani. Sunt foarte mândră de el și nu-mi vine să cred că anul acesta împlinește 18 ani și se pregătește pentru Conservatorul din București.

R. Acum, în încheierea acestui interviu, cui ai dori să mulțumești pentru ceea ce ești?

D. M. Păi aș începe cu părinții mei, cărora le mulțumesc că mi-au fost mereu aproape, familiei mele care m-a înțeles și m-a sprijinit, dar și celor care au dat  valoare carierei mele precum interpretei Steliana Sima, profesorului de canto de la Școala Populară de Arte și Meserii din Slatina- Deniza Maria Silinescu, Crinuța Popescu,  Dirijorilor Marin Constantin, fie-i țărâna ușoară, Marin Alexantru, Cristian Dumitru, Marcel Părnică, Marius Zorilă și Orchestrei Nationale ,,Valahia”.

 Nu în ultimul rând, vă mulțumesc dumneavoastră și televiziunii VGtv Regional pe care o conduceți, pentru că puneți în valoare folclorul românesc și  artiștii pe care îi promovați. Mulțumesc și redactorilor de la Radio Oltenia Craiova, Lucian Iordăchescu și Mirela Dobre care prezintă în emisiunile lor cântecele mele.

Mulțumesc publicului meu și promit că nu le voi înșela niciodată așteptările și nu voi cânta decât muzica populară autentică.

 Georgiana Leulescu

Lasă un comentariu