File de istorie. Eroul slatinean Ioan Necsulescu

***File de istorie. Eroul slatinean Ioan Necsulescu***

Familia Dumitru și Elena Necsulescu au avut cinci copii: Vasilica (Rica 1921- 2004), Nelu ( 1922 – 1944 ), Sandi, Ecaterina ( Cati 1931 – 2006 ), Ilie ( n 1933 ). Ioan (Nellu) a îmbrățișat cariera militară. In 1944 era sublocotenent în Reg. 21 Art. din Slatina. Acest regiment a făcut parte din Divizia 11 alături de Regimentele 3 Olt, 26 Art. din Slatina și 2 Dorobanți Vâlcea.

Divizia a luptat pentru eliberarea părții de nord-vest a Transilvaniei de sub ocupația fascisto-hortysta. Cele mai grele lupte le-a purtat Divizia la Oarba de Mureș ( septembrie 1944 ) și zona Codru- Muntii Făget ( octombrie 1944 ). În zona Codru luptele au avut loc între 18 – 22 octombrie la Second, Gerausa, Sandra, Beltiug, Madaras, Tătărăști.

Ziua de 21 octombrie a fost cea mai neagră zi pentru Divizia 11. Luptele au fost deosebit de crancene. Temnindu-se munitia luptă a fost la baionetă. In Jurnalul de front al diviziei această zi a fost descrisă astfel: ” O zi neagră pentru Divizie a luat sfârșit. Pierderile din această zi sunt prea mari pentru a fi uitată…. Cu sângele scurs din trupurile voastre, bravi ostași, sfintiti încă odată pământul scump al Transilvaniei noastre scumpe…. Glorie vouă cei ce v-ați luptat la Gersusa și Tătărăști „. A doua zi, 22 octombrie tot platoul dintre Hodisa, Medisa și Gersusa era plin de cadavre: români și nemți.

În această zi neagră a căzut la datorie sublocotenentul Necșulescu Ioan. La Gerausa, oraș Ardud, județul Satu Mare s-a amenajat un Cimitir al Eroilor, unde o cruce de fier este închinată eroului nostru. Pe ea este scris: ,,Glorie eternă sublocotenentului Necsulescu Ioan căzut în lupta pentru apărarea patriei”. Numele său este înscris și pe Monumentul Eroilor din centrul localității Gersusa, recent restaurat.

Eroul a fost repede identificat pe câmpul de luptă deoarece în buzunarul vestonului era o scrisoare. In ea eroul spunea că dacă va fi să moară sa-i fie anunțată familia de la Slatina (era dată adresa ) și să-i fie adus trupul acasă. Dorința i-a fost îndeplinită. Familia i-a ridicat în Cimitirul Strehareti o cruce din marmură albă cu însemne ostasesti: o cască și o baionetă. Pe ea este scris: ” În amintirea scumpului nostru fiu și frate IOAN NECSULESCU ( NELLU) locotenent activ Reg. 21 Art. căzut eroic la 21oct. 1944 in vârstă de 22 ani.

Motto: ,, De-a lungul norului cu foc tivit / Se-aude deslușit un plâns, o rugăciune, / Copilul meu, de ce ne-ai părăsit? Mama „.

Moartea eroului a provocat multă suferință. Familia l-a plâns neîncetat. În 1971 familia Necsulescu a donat Catedralei Ionascu din Slatina o icoană ce reprezintă ,,Botezul Domnului”.

În colțul din stânga jos este scris: ,, Donat de familia Necșulescu, în memoria fiului-erou Nelu 1971″.

Icoana se află și azi în naosul catedralei. Regretăm că numele eroului Necsulescu Ioan nu este trecut pe Monumentul Eroilor din al Doilea Război Mondial din Slatina. Nu ne rămâne decât să ne plecăm fruntea în fața acestui erou.

Mulțumesc pe această cale doamnei doctor Mădălina Popescu, nepoata eroului.

Prof. Doina Leulescu

Lasă un comentariu