Religie. Mihail și Gavril, arhanghelii numiți și Sfinții Voievozi

 *** Religie. Mihail și Gavril, arhanghelii numiți și Sfinții Voievozi***

Ziua de 8 noiembrie din caledarul ortodox român este este ziua în care se sărbătoresc cei doi Sfinți Arhangheli Mihail si Gavriil, numiți în tradiția romaneasca si Sfintii Voievozi.

 Sf. Mihail este împlinitorul dreptății dumnezeiești, purtând în mâna dreaptă sabia de foc. La porunca Domnului, el l-a alungat din cer pe Lucifer, îngerul răzvrătit. Numele, de origine evreiască (Miha’El), setraduce „Cine este ca Dumnezeu?” (mi, „cine”; ke, „ca”; El, prescurtare de la Elohim). În românește, formele cele mai frecvente sunt astăzi Mihai, MihailMihneaMihaela, cu diminutivele MihăițăMișa sau Michi.

Dintre formele mai vechi, multe au supravietuit doar ca nume de familie: MihailaMihalacheMihalceaMihu etc.

Sf. Gavriil, apare, în ambele Testamente, drept călăuzitorul spre adevăr și vestitorul ceresc cel mai de seama al Cuvântului dumnezeiesc (fiind cunoscut mai ales datorită profetului Daniel și evanghelistului Luca). Gabri’El înseamnă în evreiește „Dumnezeu a fost puternic”, trăgându-se din rădăcina verbală gabar, „a fi puternic”, alipită numelui dumnezeiesc El (prescurtare de la Elohim).

În credința populară spune ca Arhanghelul Mihail poartă cu el cheile Raiului. Lupta împotriva Diavolului și îi veghează pe cei bolnavi. Dacă le este scris să moară, Mihail stă lângă capul lor, pe partea dreapta. Se spune ca în stânga stă chiar Necuratul.

Se spune că atunci când Diavolul încearcă să fure sufletul celui care moare, Arhanghelul îi retează capul cu sabia, iar încăperea se umple de sânge. Tocmai de aceea, camera în care se moare trebuie curățată și spălată foarte bine. Dacă bolnavul trebuie să mai trăiască, Arhanghelul se pune la picioarele lui.

 Tradiții și obiceiuri de Sf. Mihail și Gavril

Potrivit tradiției populare, astăzi, trebuie neapărat să aprinzi o lumânare. Se spune ca doar așa vei putea fi călăuzit spre Rai în viața de apoi. În credința populară se mai spune că Sfântul Mihail este și protectorul Lunii și al Soarelui. El se luptă cu diavolii când încearcă să le fure de pe cer. În ziua de 8 noiembrie, gospodinele coc turta areților.

 Tot în această zi femeilor le este interzis să lucreze , deoarece, se spune că se vor chinui mult  înainte să moară.

Aret înseamnă, de fapt, berbecul despărțit de oaie. În această zi, ei sunt puși din nou în staulul oilor. Această turtă este preparata din grâu și porumb și este aruncată printre oi. Dacă pică cu fața în sus, atunci animalele vor avea viață bună. Dacă pică cu fața în jos, prevestește necazuri pentru oi.

 De asemenea, o altă tradiție păstrată în unele zone ale țării este aceea când  se fac praznice pentru pomenirea morților cu o zi înainte de prăznuirea celor doi arhangheli, iar finii trebuie să meargă la nași cu ,, plocon”, care să cuprindă printre altele friptură de miel, vin roșu și colăcei.

 Georgiana Leulescu

 La mulți ani tuturor prietenilor, rudelor și colaboratorilor noștri care poartă numele Sf. Arhangheli Mihail și Gavril sau diminutivele acestora!

Lasă un comentariu