***A.I. Cuza și „Monstruoasa coaliție”***
Motto:„În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă,nici chiar o simplă îndoială, ci o seninătate care m-a împietrit și m-a silit să mă rușinez de gestul ordonat.”Colonel, Nicolae Haralambie
Ziua de 24 ianuarie 1859 a rămas consemnată în istoriografia românilor ca fiind „Ziua renașterii naționale”. În acea zi măreață de sâmbătă, domnitorul A. I. Cuza era ales și la București în calitate de prim șef de stat român al erei moderne, conducător al unui nucleu format din Țara Românească (fără Dobrogea) și Moldova (fără Basarabia și Bucovina). Mai rămâneau atunci, de o parte Transilvania și Banatul care vor intra și ele în granițele firești naționale, după 1 Decembrie 1918, înfăptuindu-se la acea dată Marea Unire și, odată cu aceasta, România Mare.
Este cunoscut faptul că reformele înfăptuite de Cuza au ridicat România la nivelul țărilor dezvoltate și civilizate ale Europei, însă cea mai importantă reformă înfăptuită atunci a fost reforma agrară, fiind împroprietăriți țăranii, acei truditori ai pământului.În cronicile timpului sunt consemnări potrivit cărora dubla alegere ca domn pământean la 24 ianuarie 1859 a lui A. I. Cuza a stârnit controverse. Se spunea despre Cuza că de fapt el ar fi fost un simplu colonel care a fost luat de valul istoriei și pus pe un tron prea șubred. Dacă e să analizăm această apreciere, vom constata că cei care spuneau acest lucru despre Cuza, de fapt chiar aveau dreptate. A. I. Cuza chiar a fost un simplu colonel și chiar a fost luat de valul istoriei și pus pe un tron prea șubred.Oamenii politici din acea perioadă, în frunte cu Brătianu, Kogălniceanu, Vaida Voievod, Carada și alții au știut să aleagă pe omul potrivit la locul potrivit.Viața a demonstrat că, chiar dacă A. I. Cuza era un simplu colonel, el a avut cap de mare om politic și de mare conducător și șef de stat. În scurta sa domnie, de numai șapte ani le-a făcut pe toate, apoi a plecat, fiind obligat să abdice și să plece departe de țară, în Germania, fără să riposteze.
Detronarea și exilul
Aproape în toată perioada de domnie a lui A. I. Cuza pe teritoriul Principatelor Unite, au avut loc mari și puternice frământări, revolte, răscoale, tentative de lovituri de stat și chiar tentative de asasinare a domnitorului, existând pericolul unor intervenții militare din afara granițelor țării, ceea ce ar fi dus la destrămarea actului înfăptuit la 24 ianuarie 1859.La trei ani de la urcarea pe tron a lui A. I. Cuza pe data de 8 iunie 1862 este asasinat primul premier al țării – Barbu Catargiu – urmând ca în secolul următor să fie asasinați și alți premieri în funcție sau foști premieri precum: I. G. Duca, Armand Călinescu, generalul Argeșanu, Nicolae Iorga, mareșalul Antonescu și Iuliu Maniu. Concomitent cu toate nenorocirile petrecute pe plan intern, avalanșa de informații apărute în presa străină, în special în ziarele austriece și franceze, se prezenta intenția împăratului Napoleon al III-lea care ar fi hotărât să ofere România Austriei, în schimbul Veneției (troc la nivel înalt).În felul acesta, pentru a evita destrămarea Statului Român, aceeași oameni politici care înfăptuiseră Mica Unire la 24 ianuarie 1859 eroii de atunci, au devenit „trădătorii” din seara zilei de 11 februarie 1866 pentru că au acționat pentru detronarea lui Cuza.
Pentru a evita un dezastru, oamenii politici ai acele perioade au ajuns la concluzia că singura soluție pentru salvarea țării ar fi detronarea lui Cuza și aducerea pe tronul României a unui principe străin. Cei care au organizat lovitura de stat din seara zilei de 11 februarie 1866 au rămas în istorie cu denumirea de „Monstruoasa Coaliție”. Din această „Monstruoasă Coaliție” au făcut parte și următorii militari: Mr. Dimitrie Lecca, Cpt. Candiano Popescu, Col. N. Haralambie, Col. Dimitrie Kretzulescu- Lt. Anton Berindei, Lt. Manolescu, Cpt. Costiescu, Cpt. Lipoianu.
Desfășurarea acțiunii de detronare
Echipa de ofițeri pătrunde în palat și trece la arestarea unor membrii ai camarilei, care locuiau în incinta palatului. Echipa urcă apoi la apartamentul domnitorului. Se cunoaște acum că, după ce s-au retras de la jocul de cărți, Cuza și Maria Obrenovici (amanta domnitorului) au împărțit aceeași cameră. În apartamentul alăturat se afla Doamna Elena împreună cu copiii soțului ei și ai amantei, asistați de camerista franceză Florentine. Acest triunghi conjugal la nivelul Tronului și sub același acoperiș al Palatului domnesc, este probabil partea cea mai urâtă a nopții de 11 februarie. Avem toate motivele să credem că Maria Obrenovici a așteptat ca domnitorul să adoarmă pentru a descuia ușa apartamentului, astfel încât ofițerii să poată pătrunde nestingheriți. După o altă variantă, ofițerii au ridicat ușa din țâțâni, băgând săbiile pe dedesubt și săltând-o. operația pare și anevoioasă și zgomotoasă. În dormitorul princiar au pătruns înarmați căpitanii Costiescu Lipoianu și Pillat. Unul dintre ei i-a pus revolverul la tâmplă și l-a trezit din somn. Cuza avea pistoalele sale pe noptieră , dar nu a apucat să le folosească. Dialogul s-a purtat între căpitanii Costiescu și Pillat și A. I. Cuza. Lipoianu și-a scos mantaua și a acoperit-o pe Maria Obrenovici, pentru a se putea îmbrăca. Ea a fost condusă de același ofițer până acasă.
Reconstituirea discuției dintre ofițeri și domnitor este reprodusă de regulă în aceiași termeni, în mai toate evocările:
– Ce doriți? -întreabă A. I. Cuza, deșteptat brusc din somn de cei trei ofițeri, care stăteau cu revolverele întinse asupra lui.
– Am adus abdicarea Măriei Voastre – răspunse îndrăzneț Cpt. Costiescu – și vă rog s-o iscăliți.- Nu am condei și cerneală la îndemână – răspunse Alexandru Cuza, ținut departe de masa unde-și avea revolverele sale.
– Am adus noi tot ce trebuie – răspunse unul dintre cei trei conspiratori.Stăpânindu-se după întâia clipă de uimire și încredințat că Maria Obrenovici se putea îmbrăca în liniște în spatele unei pelerine de ofițer, începe a cerceta atent pe ofițerii nerăbdători, cărora nu le plăcea o prea mare întârziere
.- Nu am masă – spune în cele din urmă Cuza liniștit și fără a se grăbi.
– Mă voi face eu aceasta – răspunse răspicat Cpt. Pillat, aplecându-și umerii pentru ca spatele său să fie la îndemâna domnitorului.
În jurul orei 4:00, evenimentul era consumat: Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea mea pe Tron, depun astăzi, 11(23) Fevruarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministerului ales de popor ”Alexandru Ioan (Din lucrarea intitulată „Istoria loviturilor de stat”, autor Alex Mihai Stoenescu) .
Noile autorități se arătau zorite să-l îndepărteze pe A. I. Cuza pentru a nu da timp partizanilor săi să acționeze.Domnul pleacă spre graniță la 13 februarie, orele 6 seara, călătorind spre Predeal într-un cortegiu de trăsuri închise, fără felinare, cu copitele cailor înfășurate în bandaje pentru a evita zgomotul.Ajuns la punctul de frontieră de atunci din Predeal, așteptând rezolvarea formalităților, principele a văzut în odaia pichetului tabloul ce reprezenta asasinarea Marelui Voievod Mihai Viteazul la Câmpia Turzii. El spune atunci soldaților ce-i dădeau onorul:
„- Vedeți voi cum a fost trădat acest domn, așa m-ați trădat voi pe mine. Să dea Dumnezeu ca într-o zi să spălați această pată de pe steagul nostru cu sângele vrăjmașilor țării. Rămâneți sănătoși!”.
Lt. Col ( r) Victor Epure
SEMNALUL ORA-S 