Mehedinți. Trotuare în Punghina, Drincea și Oprișor prin fonduri UE

Aladin Georgescu

***Mehedinți. Trotuare în Punghina, Drincea și Oprișor prin fonduri UE***
Aladin Georgescu, președintele CJ Mehedinți a precizat, într-o postare pe Facebook că în localitățile Punghina, Drincea și Oprișor, aflate de-a lungul DJ 563, int. cu DN 56A – Punghina – Oprișor – int.cu DJ 561A, în lungime de 16 km, oamenii vor circula pentru prima dată, în condiții de siguranță, pe trotuare amenajate în cadrul proiectului cu fonduri europene, derulat de Consiliul Județean Mehedinți.
De asemnea, acesta a mai precizat că ,,Lucrările pe lotul 2 al proiectului care vizează reabilitarea/modernizarea a 112 km drumuri județene au o componentă importantă pentru siguranța pietonilor.

Astfel că, în Drincea s-au finalizat deja trotuarele, ca dealtfel șila Punghina, iar în Oprișor, potrivit șefului administrativului mehedințean, lucrările se vor termina foarte repede.
Tot în această perioadă se taluzează terasamentele de-a lungul drumului.
Aceste lucrări au fost precedate de așternerea celui de-al doilea strat de asfalt pe toată lungimea lotului. Continuăm implementarea proiectelor pentru modernizarea infrastructurii rutiere în județul Mehedinți!”
Această recentă investiție cu fonduri UE a CJ Mehedinți, se alătură celei de la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, unde vor fi investiți 6,4 milioane de euro pentru a se achiziționa aparatură medicală.
Georgia Sebeș

Lasă un comentariu